Procurorul general al SUA va depune mărturie publică în Senat

Procurorul general al SUA, Jeff Sessions, a convenit să depună mărturie publică în faţa unei comisii a Senatului care investighează presupusa interferare a Rusiei cu alegerile prezidenţiale americane de anul trecut şi legăturile dintre diverşi oficiali ruşi şi asociaţi ai preşedintelui Donald Trump.
Procurorul general al SUA, Jeff Sessions. (Chip Somodevilla/Getty Images)
Andrei Popescu
13.06.2017

S-a intensificat presiunea ca Sessions să ia cuvântul în faţa Comsiei de Informaţii a Senatului SUA de la mărturia depusă săptămâna trecută de fostul director FBI James Comey.

Comisia a declarat luni că apariţia lui Sessions de marţi va fi una deschisă publicului.

Sessions, care conduce Departamentul de Justiţie, este unul dintre cei câţiva asociaţi din trecut şi actuali ai lui Trump ale căror interacţiuni cu oficiali ruşi în timpul campaniei prezidenţiale din 2016 au ajuns să fie investigate.

Pe lângă investigaţia comisiei Senatului, FBI desfăşoară propria sa anchetă privind aceleaşi probleme menţionate.

Trump l-a concediat pe Comey în 9 mai, precizând că decizia s-a datorat faptului că atât el, cât şi publicul, şi-au pierdut încrederea în abilitatea directorului FBI de a-şi îndeplini sarcinile.

Numeroşi politicieni democraţi, şi chiar unii republicani, şi-au exprimat public îndoielile cu privire la justificarea oferită de Trump pentru concedierea lui James Comey – şi anume, faptul că acesta nu a tratat în mod corespunzător investigaţia asupra candidatei prezidenţiale democrate Hillary Clinton şi a utilizării de către aceasta a unui server privat de emailuri când deţinea funcţia de secretar de stat.

Trump a afirmat că se aştepta ca demisia lui Comey să fie primită cu suport bipartizan, dar de fapt aceasta a alimentat speculaţii că liderul de la Casa Albă urmăreşte în mod deliberat să interfereze cu investigaţia condusă de fostul director FBI.

De altfel, după ce a fost demis de la conducerea FBI, Comey l-a acuzat pe Trump de obstrucţionarea justiţiei prin presiuni în cazul anchetat privind presupusa legătură a generalului Michael Flynn cu Rusia, citând note scrise în urma unor presupuse discuţii avute cu Trump.

Dar, săptămâna trecută, Comey a depus mărturie în faţa unei comisii a Senatului SUA, afirmând că preşedintele Donald Trump nu i-a cerut niciodată să pună capăt investigaţiei Biroului asupra presupusei interferenţe ruseşti în alegerile prezidenţiale americane de anul trecut.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor