Procurorul Bogdan Licu, avizat în funcţia de adjunct al procurorului general
alte articole
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, joi, numirea lui Bogdan Licu în funcţia de adjunct al procurorului general, relatează Agerpres. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. Conform calendarului stabilit, pe 30 decembrie vor fi transmise avizele către Ministerul Justiţiei.
Aflat nu demult în centrul unui scandal de plagiat, Licu a fost întrebat în cadrul interviului despre teza de doctorat, răspunsul său fiind că nu consideră că a plagiat.
"În plan subiectiv consider că nu este niciun impediment, pentru că eu consider şi am spus că nu am plagiat în acea teză de doctorat. Am fost întrebat de ce am cerut la începutul lunii martie renunţarea la titlul de doctor, pentru că în viaţa fiecăruia vine la un moment dat un moment de analiză asupra lucrurilor făcute sau nefăcute. Fiind pusă această problemă foarte intens în media asupra lucrărilor de doctorat, mi-am revăzut şi eu lucrarea şi vă spun că nu am plagiat. Aceasta este opinia mea, am indicat toţi autorii la subsol, nu există pagină fără note de subsol", a declarat Licu.
La întrebarea dacă s-au făcut verificări în legătură cu respectiva teză, acesta a răspuns că nu are cunoştinţă de vreo verificare însă, dacă se va dovedi că a plagiat, va demisiona pe loc.
"Nu consider că am plagiat, din punct de vedere obiectiv nu am niciun element din partea niciunei instituţii. Dacă s-ar dovedi că s-a plagiat, îmi dau demisia din funcţie, orice funcţie - delegată, numită", a spus Licu.
Printre principalele obiective din planul managerial asumat de Licu se numără combaterea corupţiei în administraţia publică locală şi a infracţiunilor silvice. De asemenea, Licu îşi mai propune sporirea eficienţei în instrumentarea cauzelor care au ca obiect infracţiuni de spălare a banilor şi evaziune fiscală şi responsabilizarea procurorilor în vederea creşterii numărului de sesizări din oficiu, prin valorificarea informaţiilor din mass-media şi din alte surse.
Reamintim că Bogdan Licu a fost cel care, în aprilie a.c., a dispus redeschiderea dosarului Revoluţiei. Decizia a fost confirmată ulterior de Înalta Curte, dosarul Revoluţiei reintrând pe rol.