Procuror al municipiului Chişinău: Nimeni nu doreşte să se afle unde este miliardul furat din băncile Moldovei

Jaful secolului din sistemul bancar al Moldovei nu va fi investigat până la capăt niciodată, din simplul motiv că nu se doreşte acest lucru, a afirmat procurorul municipiului Chişinău, Ion Diacov.
Procurorul municipiului Chişinău, Ion Diacov (ziarulnational.md)
Maria Maevschi
30.11.2015

Recuperarea miliardului de dolari furat din băncile ţării noastre va fi posibilă numai după plecarea de la guvernare a actualei clase politice, a declarat Diacov, anunţând că pleacă din sistem în semn de protest faţă de acţiunile abuzive ale procurorului general, Corneliu Gurin, transmite jurnal.md.

„Nimeni nu doreşte să se afle unde e miliardul. Ancheta va dura mult, până când se va uita de acest caz, la fel ca şi dosarul 7 aprilie. Dacă în următoarea perioadă puterea nu se va schimba, nu este posibil”, a declarat Ivan Diacov, fratele lui Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PD.

Fenomenul corupţiei în Moldova s-a strecurat în întreg sistemul judecătoresc şi „toată lumea ştie că Procuratura Generală a fost partajată Partidului Democrat”, a adăugat procurorul capitalei.

Făcând referire la dosarul fostului lider PLDM, Vlad Filat care este suspect de implicare în aşa numitul "jaf al secolului", respectiv dosarul dispariţiei unui miliard de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova, procurorul este de părere că Gurin trebuia să vină cu probe înainte să solicite ridicarea imunităţii acestuia. Mai mult, deputaţii ar fi trebuit să solicite aceste probe înainte să voteze ridicarea imunităţii lui Filat.

Dosarul de la Banca de Economii a fost solicitat încă în 2012, susţine Diacov, iar dacă îl închidea pe fostul şef al BEM de atunci, Grigore Gacikevici, schema creditelor neperformante ar fi fost dezvăluită.

„Am vrut să-l arestez, dar mi s-a luat dosarul. Dacă îl arestam în 2012, poate cei cu mâna pe butoane făceau ce făceau, dar tabloul era să fie deconspirat, pentru că Gacikevici a început cu creditele neperformante”, a mărturisit procurorul.

„În timpul activităţii mele, de nenumărate ori am informat conducerea Procuraturii Generale (PG) despre comiterea de către unii procurori şi judecători a actelor de corupţie şi abuzuri în serviciu. Am adus critici şi asupra unor decizii ale procurorului general şi mi-am exprimat dezacordul cu mimarea reformei PG. Gurin însă, a ignorat solicitările mele legale şi, făcând abuz de funcţia pe care o deţine, a neglijat demersurile mele. Ca urmare am fost impus de situaţie de a face publice cazuri pentru a informa societatea despre ilegalităţile din justiţie. Despre aceste fapte am informat şi conducerea de vârf a RM, care de asemenea nu a reacţionat. Dorind să-mi închidă gura, procurorul general a recurs la o hărţuială insuportabilă”, a explicat Diacov la final ce l-a făcut să plece din sistem.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor