Economia chineză devine o schemă Caritas

Deflagraţia nu s-a produs încă, dar este aproape, conform unui raport recent publicat de Hua Chuang Securities, citat de Bloomberg.

O descoperire şocantă: companiile chineze folosesc până la 45% din noile titluri valorice emise doar pentru a plăti dobânda la datoriile existente deja. Adică 1,2 trilioane de dolari în acest an.

„Unul dintre motivele pentru care creşte creditul este faptul că ei folosesc împrumuturi pentru a plăti dobânzile. Principala nevoie şi utilizare a creditului privat extins este aceea de a plăti dobânzile”, susţine Richard Vague, autor al cărţii “The Next Economic Disaster”.

Aceasta este numită “finanţare Ponzi”, după americanul de origine italiană Charles Ponzi. El a creat o schemă pentru importul de timbre poştale ieftine din Italia şi vânzarea lor la un preţ mai ridicat în Statele Unite.

El a împrumutat bani de la investitori pentru această schemă, şi a plătit vechii investitori cu bani obţinuţi de la noii investitori. Bernie Madoff este un exemplu mult mai recent.

Dar iată care este problema cu schemele Ponzi: ele nu funcţionează, din moment ce investiţia de bază nu este productivă şi nu generează niciun venit.

În mod normal, companiile împrumută bani pentru a investi în active productive sau în cercetare, care în schimb generează venituri pentru a putea ulterior să plătească dobânzile şi împrumutul.

Împrumutarea de bani pentru a plăti dobânzile unor împrumuturi anterioare nu se potriveşte cu acest “criteriu de productivitate” şi de obicei este o ultimă soluţie înainte de faliment.

Companiile chineze au împrumutat puternic în trecut şi aparent nu au folosit fondurile în mod înţelept. Altfel ar fi fost capabile să îşi plătească dobânzile fără să ceară alţi bani.

Grupul Macquarie a descoperit recent că peste 20% dintre companiile pe care le-a analizat nu îşi pot acoperi cheltuielile aferente dobânzilor doar cu veniturile obţinute din operaţiuni normale.

Nivelul total al datoriei corporatiste – inclusiv împrumuturi bancare şi obligaţiuni, precum şi aşa zisele finanţări “din umbră” (shadow finance) – este de aproximativ 125% din PIB, sau 10 trilioane de dolari, conform companiei McKinsey.

„Dacă ne întoarcem în timp la Jocurile Olimpice din 2008, China era acea economie cu o creştere miraculoasă. Două Olimpiade mai târziu, China este o poveste a datoriilor şi nu o poveste a creşterii”, susţine Fraser Howie, autorul cărţii “Red Capitalism”.

Când băncile blochează această ultimă opţiune a “finanţării Ponzi”, companiile au aceeaşi soartă precum Charles Ponzi sau Bernie Madoff: incapacitatea de plată.

Cu doar trei ani în urmă, în China nu se auzise de „incapacitate de plată”, dar anul acesta şase companii au ajuns deja în situaţia de a nu-şi mai putea plăti datoriile.

„Când eram în China la sfârşitul anilor ’90 şi garantam obligaţiuni, oamenii presupuneau pur şi simplu că nu există riscul incapacităţii de plată, şi că guvernul îi va scoate din impas”, susţine Howie.

„Vor permite ei existenţa incapacităţilor de plată? Acesta este un aspect critic pentru a vedea dacă ei [guvernul chinez] vor permite pieţei să funcţioneze”, susţine Diana Choyleva, economist şef la Lombard Street Research.

Ţinând cont de suma imensă implicată în “finanţarea Ponzi”, răspunsul este probabil nu, cel puţin nu pentru moment.

„Unul dintre pericolele unui astfel de boom, în curs, al creditelor este reprezentat de faptul că eşti înspăimântat de menţinerea lui. Dacă îl menţii (boom-ul) pentru mai mult timp, vei avea o problemă mai gravă atunci când, în cele din urmă, îi vei pune stop”, susţine Adair Turner, fost şef al Autorităţii Britanice pentru Servicii Financiare şi autor al cărţii “Between Debt and the Devil”.

„Dar eşti îngrozit de ideea de a-i pune stop deoarece, în momentul în care o vei face, vei avea o mulţime de muncitori în construcţii rămaşi fără locuri de muncă şi oţelării cu exces de capacitate.”