Probleme mari la podul Vidin-Calafat

Podul Vidin-Calafat, care asigură legătura peste Dunăre între Bulgaria şi România, are deja 20 de probleme serioase, deşi acesta a fost asfaltat în luna aprilie şi dat în folosinţă la mijlocul lui iunie, potrivit unei inspecţii a Ministerului bulgar al Transporturilor, citată de site-ul bulgar Novinite.com.
Podul peste Dunăre Vidin-Calafat (Bulgaria-Romania) (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
22.10.2013

Podul Vidin-Calafat, care asigură legătura peste Dunăre între Bulgaria şi România, are deja 20 de probleme serioase, deşi acesta a fost asfaltat în luna aprilie şi a fost dat în folosinţă la mijlocul lui iunie, potrivit unei inspecţii a Ministerului bulgar al Transporturilor, citată de site-ul bulgar Novinite.com.

Recent, în presă, s-a vorbit despre o groapă mare apărută pe carosabil, care a fost umplută "temporar" cu ciment în loc de asfalt, deşi au trecut doar patru luni de la asfaltare.

"Problema este mai mare decât gaura", preciza atunci publicaţia bulgară, care susţinea că în urma ploilor abundente apa a pătruns în compartimentul din beton de sub pod, unde sunt instalate cabluri de comunicaţii.

"Nu înţeleg de ce presa a relatat doar despre o singură gaură în asfalt, pe podul Calafat-Vidin, când de fapt sunt numeroase gropi şi alte probleme", a precizat ministrul bulgar al Transporturilor, Danail Papazov.

Experţii bulgari au făcut verificări tehnice şi au descoperit probleme cu scurgerea apei, care ajunge să se infiltreze în asfalt.

"Dacă acest lucru ne poate oferi vreo satisfacţie, partea română a podului este într-o stare mai proastă", a adăugat Papazov.

Pe lângă acest neajuns, podul are probleme şi cu iluminatul şi chiar cu semafoarele pentru controlul traficului.

Ministrul bulgar a subliniat că în contract nu apare nicio clauză conform căreia compania care a construit podul, FCC (Spania), ar fi obligată să repare problemele care ar apare eventual.

Podul Vidin-Calafat, al doilea pod care leagă România de Bulgaria, face parte din Coridorul paneuropean de transport IV, iar valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 282 milioane de euro, dintre care 106 milioane de euro provin din fonduri europene, iar restul din finanţări la nivel naţional din cele două ţări vecine şi investiţii private. Podul are 1,8 kilometri lungime şi patru benzi rutiere, cale ferată, piste pentru pietoni şi biciclete.

Proiectul a fost iniţiat la sfârşitul anilor '90, dar a suferit mai multe amânări. Potrivit estimărilor, peste 415.000 de vehicule vor traversa podul în primul an de operare - 186.000 de autoturisme, 20.000 de autobuze, 209.000 de camioane - şi 4.745 de trenuri - 730 de pasageri şi 4.015 de marfă.

Amortizarea investiţiei ar dura între 12 şi 15 ani, declară autorităţile bulgare. Taxa de trecere a podului este aceeaşi ca la podul Ruse-Giurgiu, între 6 şi 37 de euro, în funcţie de tipul de vehicul. Pietonii, bicicliştii, vehiculele pompierilor, poliţia şi ambulanţele nu plătesc taxa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor