Primele numiri în Cabinetul Ciolacu. Pe listă, soţia lui Lucian Romaşcanu

Marcel Ciolacu (Epoch Times Romania)
Andrei Popescu
20.06.2023

Gabriela-Otilia Romaşcanu, soţia fostului ministru PSD al Culturii Lucian Romaşcanu, a fost numită luni director de cabinet, cu rang de secretar de stat al premierului Marcel Ciolacu, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Soţii Romaşcanu sunt şi naşii de botez ai fiului liderului PSD Marcel Ciolacu, relatează HotNews.ro, citând un raport Ziuanews.ro.

Decizia numirii Gabrielei Otilia Romaşcanu în funcţia de director de cabinet al premierului Marcel Ciolacu a fost publicată luni seara în Monitorul Oficial.

Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, Otilia Romaşcanu a încasat anul trecut 62.365 de lei ca salariu de la Camera Deputaţilor şi 12.480 de lei de la Ministerul Finanţelor, plus vouchere de vacanţă de 1.250 de lei. Soţul său, Lucian Romaşcanu, a încasat anul trecut 153.657 de lei ca ministru al Culturii în Cabinetul condus de liderul PNL, Nicolae Ciucă, menţionează HotNews.ro.

De asemenea, în acelaşi document publicat în Monitorul Oficial apar şi alte numiri la Cancelaria prim-ministrului, respectiv:

  • Ruxandra Ivan: consilier de stat
  • Nicolae Comănescu, consilier de stat
  • Victoria Stoiciu, consilier de stat
  • Carmen Orban - consilier de stat
  • Minel Ivaşcu - consilier de stat
  • Andrei-Ion Ungar, consilier de stat
  • Mihaiela Frăsineanu - consilier de stat
  • Eugen Constantin - consilier de stat
  • Beatrice-Florina Drăghiciu - consilier de stat
  • Victor Negrescu - consilier onorific al prim-ministrului
  • Bogdan Mazaru, consilier onorific al prim-ministrului, reprezentant special al Guvernului României pentru promovarea politicilor memoriei şi combaterea antisemitismului şi a xenofobiei.

Totodată, Florin-Marian Spătaru, fostul ministru al Economiei în Guvernul Nicolae Ciucă, a anunţat, pe Facebook, că va fi consilier de stat în Cabinetul Ciolacu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor