Prima şedinţă a Cabinetului Trump a început cu o rugăciune: Mulţumim, Doamne, pentru preşedintele Trump [Video]

Prima reuniune a Cabinetului preşedintelui Trump a avut loc miercuri şi a debutat în mod surprinzător cu o rugăciune în care cei prezenţi mulţumeau Domnului pentru preşedintele Trump.
La reuniune a participat şi miliardarul Elon Musk, cu toate că acesta nu este membru al Cabinetului.
Multe dintre persoanele alese de Trump au fost confirmate de Senat. Musk, consilier principal care conduce un demers pentru reducerea a mii de locuri de muncă federale şi de a micşora guvernul federal, nu a avut nevoie de confirmare.
„Toţi membrii Cabinetului sunt extrem de fericiţi cu Elon”, a postat Trump pe site-ul său de socializare, înainte de întâlnire.
„Vom rezolva o mulţime de probleme”, a spus Trump la începutul întâlnirii. El s-a aşezat apoi în timp ce era rostită o rugăciune.
„Mulţumim, Doamne, pentru preşedintele Trump”, a spus şeful Departamentului pentru Locuinţe şi Dezvoltare Urbană (HUD), Scott Turner, în rugăciunea de deschidere a şedinţei.
Redăm în continuare traducerea dialogului de la începutul şedinţei de miercuri:
Donald Trump: Înainte de a începe şedinţa cabinetului, aş vrea ca Scott şi câţiva oameni să spună câteva cuvinte. Dar cel mai important, unde eşti? Acesta este un domn care are un viitor promiţător, şeful HUD, şi toţi îl cunoaşteţi. Şi vei spune rugăciunea, iar apoi vom începe şedinţa, bine?
Scott Turner: Mulţumesc foarte mult. Mulţumesc, domnule preşedinte. Să ne rugăm.
"Tată, Îţi mulţumim pentru acest privilegiu extraordinar, Tată, de a fi în prezenţa Ta. Doamne, Îţi mulţumim că ne-ai permis să vedem această zi. Biblia spune că îndurările Tale se înnoiesc în fiecare dimineaţă.
Şi, Tatăl nostru Dumnezeu, Îţi dăm slavă şi onoare. Îţi mulţumim, Doamne, pentru preşedintele Trump, Tată, pentru că ne-a numit în aceste funcţii. Tatăl nostru Dumnezeu, Îţi mulţumim că ne-ai uns pentru a face această lucrare.
Tată, ne rugăm să dai preşedintelui şi vicepreşedintelui înţelepciune, Tatăl nostru Dumnezeu, pe măsură ce conduc această naţiune. Tată, mă rog pentru toţi colegii mei care sunt aici, în jurul acestei mese şi în această încăpere.
Doamne Dumnezeule, ne rugăm să conducem cu o claritate dreaptă. Tatăl nostru Dumnezeu, pe măsură ce slujim poporul acestei ţări în fiecare agenţie, în fiecare funcţie pe care o avem, să ne smerim înaintea Ta.
Şi să conducem în modul în care ne-ai chemat să conducem şi să slujim. Tată, Biblia spune: „Fericită este naţiunea al cărei Dumnezeu este Domnul.” Tată, astăzi Te onorăm şi Îţi dăm locul cuvenit.
Tată, Îţi mulţumim că ne-ai oferit această oportunitate de a restaura credinţa în această ţară şi de a fi o binecuvântare pentru poporul Americii. Şi, Doamne Dumnezeule, astăzi, în şedinţa noastră, ne rugăm ca Tu să fii glorificat în conversaţiile noastre. În numele lui Isus.
Amin".
Donald Trump: Scott, ai făcut o treabă foarte bună. Ai mai făcut asta înainte. Scott Turner este un tânăr extraordinar. Conduce HUD şi ne va face pe toţi foarte mândri, nu-i aşa?
Scott Turner: Mulţumesc, domnule preşedinte.
Donald Trump: Mulţumesc foarte mult. Foarte bine făcut.