Prima ediţie a Galei de Local Kombat la Oradea
Prima ediţie a Galei de Local Kombat de la Oradea, de duminică 12 aprilie, va fi una dintre cele mai puternice gale desfăşurate până acum în România, lupta mixed martial arts dintre americanul Ruben Villareal şi orădeanul Sandu Lungu fiind capul de afiş al competiţiei, alături de prezenţa la Oradea a campionului K1 2007 din Las Vegas, neozeelandezul Doug Viney.
Competiţia va avea loc la Arena "Antonio Alexe", accesul spectatorilor fiind permis în sală de la ora 21,00, urmând ca de la ora 22,00 să înceapă gala cu meciurile de deschidere. Transmisia în direct a canalului de televiziune Pro TV va începe la ora 23,00, showul competiţional urmând să fie înregistrat de Fox TV şi Eurosport.
Potrivit organizatorului orădean, Marius Vizer jr., cântarul oficial al primei competiţii de local kombat de la Oradea, şi cea de-a 33-a gală din ţară, va avea loc sâmbătă 11 aprilie, la centrul comercial Lotus Center. Pasionaţii acestui sport îi vor putea vedea pe viu pe Ionuţ "Pitbull" Atodiresei, Sebastian Ciobanu, Ruben Villareal, Doug Viney, David Douge, precum şi pe orădeanul Alexandru Lungu, vedeta evenimentului. Fostul judoka Alexandru Lungu şi-a dorit foarte mult o astfel de gală la Oradea pentru a lupta în faţa propriilor suporteri.
"Va fi o gală foarte frumoasă, dacă ne referim doar la prezenţa luptătorilor Doug Viney, Ciobanu, Atodiresei, Poturak, Lungu, desigur şi Villareal, cu meciuri grele şi echilibrate, pline de suspans", a declarat, pentru Agerpres, Marius Vizer jr.
Gala în sine va cuprinde şase meciuri principale, a căror deschidere va fi făcută de trei meciuri demonstrative de box. Meciurile vor fi: Alexandru Lungu - Ruben Villareal (SUA), Dzevad Poturak (Bosnia) - Ayadin Yuksel (Turcia), Sebastian Ciobanu - Doug Viney (Noua Zeelandă), Ionuţ Atodiresei - David Douge (Franţa), Corneliu Rus - Joachim Thomas (Franţa), Andrei Buda - Ajay Balgobind (Olanda).
Alexandru Lungu îl va întâlni în main-eventul serii pe americanul Ruben Villareal (127 kilograme şi 1,91 metri), un obişnuit al luptelor de tip Mixed Martial Arts. Sportivul orădean, de 160 de kg, s-a pregătit în ultimul timp la Bucureşti la Academia lui Ciprian Sora şi doreşte să ofere o victorie în faţa publicului din oraşul său. O luptă MMA presupune că participanţii pot recurge la orice fel de stil de luptă de contact.
O luptă electrizantă se anunţă şi între românul Sebastian Ciobanu şi neozeelandezul Doug Viney. Supranumit "Fiul lui Dracula", Ciobanu a disputat recent finala piramidei K1 de la Budapesta, în timp ce Viney a câştigat gala K1 de la Las Vegas din 2007. "Pittbul" Atodiresei i-a oferit revanşa lui Douge, francezul abandonând în gala de la Buzău doborât de loviturile românului.
Promotorul acestor evenimente în România, Eduard Irimia, este de părere că şi gala de la Oradea va fi un succes, deoarece există un interes fantastic pentru acest sport, cu atât mai mult în oraşele în care nu s-a mai organizat o asemenea competiţie.
Costurile organizării acestui concurs se ridică, potrivit lui Marius Vizer jr., la aproape 50.000 de euro, incluzând tarifele sportivilor, biletele de avion şi transportul, cazarea şi premiile în bani, confidenţiale.
Au fost puse în vânzare 2.270 de tichete la preţuri de 200 lei, 100 lei şi 50 lei, în funcţie de sectoarele în care a fost împărţită sala, cele mai scumpe fiind în zona ringului. Mai sunt de vânzare în jur de 200-300 de bilete. Pentru a evita orice fel de incident, măsurile de siguranţă vor fi drastice, de la percheziţii corporale până la scanarea fiecărui bilet. Organizatorii atenţionează ca persoanele care vor veni la gală să nu aducă flacoane sau domnişoarele, deodorante, pentru că nu vor avea acces cu ele în sală. Securitatea va fi asigurată de angajaţii firmei de pază Security, BGS şi de Jandarmerie.