Preşedintele Curţii Constituţionale: Despre acuzaţiile de uzurpare a puterii în stat
alte articole
Preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, comentează acuzaţiile de uzurpare a puterii în stat, formulate de opoziţia comunistă şi susţine că nu este în drept să le califice în niciun fel. Declaraţia a fost dată cu ocazia unui interviu acordat de Tănase postului de radio Europa Liberă.
„Republica Moldova este o ţară democratică, voci sunt şi vor fi diferite atâta timp cât va fi democraţie. Nu cred că este cazul acum, din poziţia de preşedinte a Curţii Constituţionale să dau eu calificarea acestor voci. Fiecare îşi expune punctul său de vedere, fiecare are propria viziune asupra acestei probleme. Din păcate criza politică cu care s-a confruntat Republica Moldova de fiecare dată când trebuia ales şeful statului mereu a generat fie adresări la Curtea Constituţională, fie contestări, sesizări care au pus Curtea în situaţia să dea soluţii. Toate hotărârile Curţii Constituţionale care s-au pronunţat fie în privinţa articolului 78 din Constituţie, fie în probleme conexe cu acest articol sunt extrem de clare şi nu ridică niciun fel de dubii privind modul de aplicare a lor”, declară Alexandru Tănase, în interviul pentru Europa Liberă.
„În calitate de preşedinte a Curţii Constituţionale eu nu doresc să intru în polemici juridice cu opoziţia parlamentară. Vreau să spun doar atât, că opoziţia este o instituţie fundamentală a unui sistem democratic, ei au dreptul la propriul lor punct de vedere, au dreptul să nu fie deacord cu alegerea şefului statului. Eu cred că însăşi, mă rog, acea opţiune politică de a nu recunoaşte, politic mă refer, nu juridic, alegerea şefului statului face parte din acelaşi set de drepturi şi libertăţi democratice pe care le are o opoziţie într-o societate democratică”, susţine preşedintele Curţii Constituţionale.
“Este dreptul parlamentarilor să nu participe la lucrările Parlamentului, consecinţele în acest sens nu pot fi cuantificate sau calculate prin prisma normei juridice, este vorba de o acţiune politică, nu este Republica Moldova unica ţară unde opoziţia recurge la asemenea modalităţi de protest politic, cum ar fi boicotarea şedinţelor Parlamentului. Atâta timp cât acţiunile care au loc în ultimul timp în Republica Moldova din partea opoziţiei nu au o natură violentă, nu subminează ordinea constituţională, ele fac parte din acel arsenal de instrumente politice care, de fapt, sunt la îndemâna opoziţiei nu doar în Republica Moldova, dar cred că şi în alte state. Vreau să vă amintesc că şi după alegerile din 2009 din aprilie, opoziţia parlamentară de la acea vreme, care acum este majoritatea constituţională, la fel nu a recunoscut legitimitatea acestor alegeri. Asta nu înseamnă încă nimic din punct de vedere legal ca şi consecinţă juridică, este vorba de un mesaj mai mult politic, cel puţin aşa îl înţeleg eu”, mai spune Tănase.
În cazul contestării legalităţii alegerilor din Parlament a preşedintelui ţării Tănase a relatat că: ”Noi ca şi Curte Constituţională vom verifica respectarea procedurii de alegere a şefului statului şi după caz, sigur că vom adopta o hotărâre. Eu pot să vă spun un singur lucru, Curtea Constituţională este instituţia abilitată prin norma constituţională şi legală să valideze sau să invalideze alegerea şefului statului. În cazul în care acest exerciţiu care a fost anunţat astăzi de partidele politice din majoritatea parlamentară va fi finalizat fie cu alegerea şefului statului, fie că cu nealegerea şefului statului, Curtea Constituţională evident că va veni cu o soluţie.”