Controlul constituţionalităţii legilor în Republica Moldova

Evaluarea atribuţiilor Curţii Constituţionale.

Unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova este Curtea Constituţională, care garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii în stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească, garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.

Codul Jurisdicţiei Constituţionale stabileşte 2 tipuri de competenţă a Curţii Constituţionale, şi anume: competenţa în materie a Curţii Constituţionale şi competenţa funcţională a Curţii Constituţionale.

Astfel, art. 4 prevede că în exercitarea jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională:

a) efectuează, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi hotărârilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;

b) interpretează Constituţia;

c) se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

d) confirmă rezultatele referendumurilor republicane;

e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova, validează mandatele deputaţilor şi al Preşedintelui Republicii Moldova;

f) constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova, interimatul funcţiei de Preşedinte, imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile;

g) rezolvă excepţiile de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Supremă de Justiţie;

h) hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid.

Curte Constituţională soluţionează numai problemele ce ţin de competenţa sa, iar dacă în procesul examinării apar chestiuni de competenţa altor organe, Curtea remite acestora materialele sau comunică aceste chestiuni părţilor şi organelor interesate dând explicaţiile de rigoare.

Competenţa funcţională a Curţii Constituţionale: fiind independentă de orice autoritate publică din stat şi autonomă în activitatea sa, Curtea posedă anumite funcţii care să-i asigure funcţionalitatea. În art. 5 Codul stabileşte care sunt acestea, şi anume:

a) alegerea Preşedintelui Curţii Constituţionale şi a unui judecător care va suplini Preşedintele în absenţa acestuia;

b) aprobarea Regulamentului Secretariatului Curţii Constituţionale, structura şi statul de funcţii al acestuia, Regulamentul Consiliului ştiinţific consultativ de pe lângă Curtea Constituţională, Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru funcţia de judecător-asistent al Curţii Constituţionale şi modul de atestare a acestuia, Regulamentul privind vechimea în muncă a judecătorilor şi salariaţilor Secretariatului Curţii Constituţionale;

c) elaborarea proiectului de buget al Curţii Constituţionale şi prezentarea lui spre aprobare în Parlament;

d) stabilirea salariilor Preşedintelui şi judecătorilor Curţii Constituţionale;

e) răspunderea disciplinară a judecătorilor Curţii Constituţionale;

f) ridicarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale în cazurile prevăzute de Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 19 alin. (1);

g) examinarea contestaţiilor la sancţiunile aplicate de Preşedintele Curţii Constituţionale şi la deciziile luate de judecătorii Curţii Constituţionale privind cheltuielile de judecată;

h) stabilirea direcţiilor principale ale relaţiilor cu instituţii similare din alte state;

i) prezentarea anuală a unui raport către Preşedintele Republicii Moldova, Parlament şi Consiliul Superior al Magistraturii privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale;

j) alte probleme prevăzute de Legea cu privire la Curtea Constituţională şi de Codul Jurisdicţiei Constituţionale.

Noţiunea de control a constituţionalităţii legilor

În doctrina franceză controlul constituţionalităţii legilor poate avea 2 sensuri: sau el există în interesul cetăţenilor, pentru a-i apăra împotriva abuzurilor legiuitorului, sau el există în interesul puterilor publice pentru a menţine între ele separaţia funcţiilor stabilite de Constituţie. Sensuri, care după opinia A. Arseni, se completează reciproc.

În doctrina juridică, noţiunea de control al constituţionalităţii legilor s-ar include în principiul legalităţii ca aparte componentă a acestuia, deoarece acesta presupune elaborarea actelor normative de către organele competente, după o procedura prestabilită, cu respectarea dispoziţiilor actelor normative care ocupă o poziţie superioară celor emitente.

Controlul constituţionalităţii legilor este activitatea organizată de verificare a conformităţii legii cu Constituţia, iar ca instituţie a dreptului constituţional cuprinde regulile privitoare la organele competente a face această verificare.

Controlul constituţionalităţii legilor , în sens restrâns, priveşte numai legea ca act juridic al Parlamentului sau actele normative cu forţă juridică egală cu a legii. De exemplu, Parlamentul poate, printr-o lege specială, abilita Guvernul să emită ordonanţe într-un domeniu care nu face obiectul reglementării legilor organice.

În sens larg, potrivit art. 135 din Constituţia R. Moldova, controlului constituţionalităţii legilor îi sunt supuse: hotărârile Parlamentului, decretele Preşedintelui R. Moldova, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, precum şi tratatele internaţionale la care R. Moldova este parte.

Formele de control a constituţionalităţii legilor.

În funcţie de organul de stat chemat a verifica constituţionalitatea legilor avem: controlul prin opinia publică, controlul politic şi controlul jurisdicţional.

• Controlul prin opinia publică este controlul elementar, cuprinde reacţia opiniei publice la violarea Constituţiei. Doctrinarii consideră această formă de control ca fiind primitivă, deoarece se apelează la violenţă.
• Controlul exercitat printr-un organ politic – Spre exemplu Parlamentul este obligat din oficiu să verifice constituţionalitatea proiectelor de lege. Această formă de control a existat în Uniunea Sovietică când Sovietul Suprem, care adopta legile, le şi controla constituţionalitatea. Unii autori consideră că Curtea Constituţională a Franţei este un organ politic pentru că se compune din 9 judecători şi foştii Preşedinţi ai ţării în viaţă, care sunt membri automat după expirarea mandatului.
• Controlul jurisdicţional – este exercitat de un organ jurisdicţional, şi este considerat mai eficace decât cel exercitat printr-un organ politic, deoarece: problema conformităţii legii cu Constituţia este o problemă predominant juridică; dacă organele de jurisdicţie sunt „gardianul natural al legalităţii între particulari“, ele trebuie să fie protectorul cetăţenilor în raport cu organele de stat, inclusiv cu legiuitorul; magistraţii sunt competenţi să examineze profesional diferendul creat între o lege ordinară şi legea constituţională; procedura jurisdicţională conferă garanţii suficiente pentru soluţii echitabile.

În funcţie de efectul deciziei pronunţate în cadrul controlului constituţionalităţii legilor, există:

• Decizii cu efecte erga omnes – adică, pentru toţi oamenii;
• Decizii inter partes – pentru o singură persoană.

În funcţie de norma juridică la care se referă controlul, există:

• Control abstract – asupra unui act în general;
• Control concret – asupra unei norme concrete.

În funcţie de cei îndreptăţiţi a iniţia controlul, distingem:

• Control la iniţiativa autorităţilor publice – este un control concentrat, abstract şi a priori. Concentrat – pentru că aparţine unui singur organ, special şi specializat, Curtea Constituţională. Abstract – deoarece problema de conformitate a unei legi cu Constituţia se pune în afară oricărui litigiu preexistent. A priori – se realizează asupra unei norme care încă nu a intrat în vigoare.
• Control la iniţiativa particularilor – exprimă nemijlocit vocaţia Curţii Constituţionale de a fi un instrument de protecţie a indivizilor faţă de legislativ, de garantare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

În dependenţă de consecinţele cu caracter juridic ce survin în urma controlului constituţionalităţii legilor, controlul poate fi:

• Consultativ - în urma căruia poate fi adoptată o hotărâre de natură morală şi nicidecum juridică.
• Decisiv – în urma căruia actul normativ poate fi considerat constituţional sau neconstituţional.

După conţinut, controlul constituţionalităţii legii este:

• Formal – asigură verificarea condiţiilor şi cerinţelor ce ţin de elaborarea şi adoptarea unui act normativ;
• Material – se realizează asupra conţinutului actului normativ şi are drept scop verificarea conformităţii acestui conţinut cu dispoziţiile Constituţiei.
• Control concentrat – se realizează de către o autoritate specială creată în scopul efectuării controlului constituţionalităţii legilor - Curţi constituţionale, Tribunale constituţionale, Consilii constituţionale (Modelul european).
• Control difuz – se efectuează prin intermediul instanţelor de drept comun sau ordinare (Modelul American).

Valentina Stratulat este licenţiată în dreptul penal şi master în dreptul constituţional şi administrativ în Republica Moldova