Preşedinte BCR: Un guvern ce nu are 5% creştere economică trebuie înlăturat de electorat

România are un grad redus de îndatorare şi potenţial înalt de creştere economică, iar un guvern care nu va putea oferi, pe termen mediu, o creştere a PIB-ului de cel puţin 5%, ar trebui eliminat de electorat, afirmă preşedintele BCR, Tomas Spurny.
(DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Flori Mladin
18.11.2013

România are un grad redus de îndatorare şi potenţial înalt de creştere economică, iar un guvern care nu va putea oferi, pe termen mediu, o creştere a PIB-ului de cel puţin 5%, ar trebui eliminat de electorat, afirmă preşedintele BCR, Tomas Spurny.

"Există o discuţie despre cât ar trebui să fie creşterea economică. Realist vorbind, ar trebui să fie la 5%. Asta ar trebui să fie ţinta şi orice guvern care nu dă 5% ar trebui să fie înlăturat de către electorat şi electoratul ar trebui să ceară o creştere de 5%", a declarat Spurny, la conferinţa "15 ani de la lansarea Ziarului Financiar", care a fost organizată la Banca Naţională a României.

După conferinţă, Tomas Spurny a arătat că orice guvern ar trebui să asigure cadrul pentru o creştere economică de 2-3% în următorii doi ani şi apoi să ajungă la ritmuri mai înalte de creştere, care să asigure recuperarea decalajului de PIB pe locuitor între nivelul pe care îl are România şi media din UE.

"Dacă aş fi politician în România aş spune public: trebuie să îndatorăm ţara la 60% din PIB cât mai repede posibil, asumându-ne să construim şi să oferim x mii kilometri de autostradă, să punem apă şi canalizare în ţară (...) dar cineva trebuie să spună deschis că această politică de austeritate nu va mai continua" a mai afirmat Spurny în timpul conferinţei.

Potrivit şefului BCR, România este cea mai bună alegere din Europa din punct de vedere al costului forţei de muncă, aflat la o treime din media UE, şi al taxării. Referitor la dezvoltarea infrastructurii, Spurny afirma că acesta ar trebui să constituie principalul obiectiv al guvernului.

"Datoria României costă cât cea a Italiei în prezent, este incredibil, dar este o realizare importantă. Trebuie să împrumutăm bani, pentru că acum banii sunt disponibili şi întrebarea este cât vor mai fi ei disponibili, având în vedere starea lucrurilor în Europa şi la nivel internaţional. Guvernul trebuie să aibă un singur obiectiv, să construiască infrastructură indiferent de cost, cât mai repede posibil, pentru că aşa concurezi cu celelalte ţări", a precizat Spurny.

El consideră că un astfel de program ar asigura României în următorii 15 ani un nivel al PIB pe locuitor de 75% din media UE.

În trimestrul al treilea, România a avut cea mai puternică creştere economică din Uniunea Europeană, şi anume 1,6%, urmată de Letonia, cu 1,2%, în timp ce economia zonei euro a avut o rată de numai 0,1%, după ce a ieşit dintr-o recesiune prelungită în trimestrul al doilea.

După nouă luni, avansul Produsului Intern Brut este de 2,7%, România situându-se în prezent la jumătatea mediei UE în ceea ce priveşte PIB pe locuitor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor