Summitul de la Vilnius: Cine se teme de Uniunea Europeană?
alte articole
Este o toamnă deosebit de activă pentru Europa de Est: în timp ce Uniunea Europeană pregăteşte pentru 28 şi 29 noiembrie un summit la Vilnius cu ţările Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina), Moscova încearcă prin toate mijloacele să deraieze relaţiile UE cu fiecare dintre aceste ţări pentru a le atrage în noul său proiect hegemonic, Uniunea Economică Euroasiatică, se arată într-un editorial publicat miercuri de ziarul El Pais.
În timp ce lumea întreagă dă drept sigur declinul european, Rusia nu precupeţeşte niciun efort pentru a evita orice avans al UE spre spaţiul postsovietic. Veriga cea mai slabă a cedat în septembrie. Este vorba de Armenia, a cărei economie este amplu controlată de Rusia. Erevanul avansase destul de mult în negocierile cu UE, dar Rusia a reuşit să-şi impună argumentele iar Armenia şi-a anunţat intenţia de a se alătura Uniunii Euroasiatice.
Mai puţină influenţă are Moscova în Azerbaidjan, dar în acest caz nu trebuie să facă mari presiuni: contractele de gaz dorite de Europa şi aşa numita 'diplomaţie a caviarului', ce constă în cumpărarea de cadouri la zeci de parlamentari occidentali pentru a contracara criticile împotriva regimului, ajută Baku să obţină ce vrea de la UE fără să facă vreo concesie semnificativă.
Până acum, Georgia şi Republica Moldova au fost cele mai explicite în europenismul lor. Însă noul premier georgian, Bidzina Ivanişvili, nu îşi ascunde intenţia de a-l trimite la închisoare pe preşedintele Saakaşvili când i se va încheia mandatul. Rusia, spre deosebire de UE, a dat de înţeles că acest lucru nu reprezintă un impediment pentru intrarea Georgiei în Uniunea Euroasiatică.
Republica Moldova se teme că presiunile ruse vor creşte după ameninţările împotriva exporturilor sale şi gluma răuvoitoare făcută la Chişinău de vicepremierul rus Dimitri Rogozin, care le-a urat moldovenilor 'să nu îngheţe de frig la iarnă', făcând aluzie la dependenţa faţă de gazul rus. Rusia foloseşte pentru aceste ţări aceleaşi mijloace de presiune ca şi pentru statele membre ale UE: robinetul gazului, conflictele teritoriale, minorităţile ruseşti, frânarea exporturilor relevante, în paralel cu susţinerea partidelor, candidaţilor şi ONG-urilor rusofile.
Ţinta cea mai râvnită de Rusia şi de UE este însă Ucraina, nu doar pentru dimensiunea şi poziţia sa strategică, ci şi pentru incomparabila sa valoare simbolică. Rivalitatea dintre Rusia şi UE se împleteşte însă cu politica internă ucraineană: preşedintele Ianukovici refuză să cedeze la exigenţele Bruxelles-ului privind eliberarea din închisoare a disidentei Iulia Timoşenko, acuzată de încheierea unor acorduri de cumpărare de gaz favorabile Rusiei. Nu depinde însă totul de manevrele ruseşti: elitele ucrainene par dispuse să năruiască planurile ambelor părţi ca urmare a interminabilelor certuri interne şi a loviturilor de teatru.
Kremlinul, aparatul său de securitate şi complicii săi din oligarhiile economice au motive să se teamă de UE. Spre deosebire de scutul antirachetă, sau de extinderea NATO, transformarea pe care o presupune partenariatul Ucraniei, Republicii Moldova şi Georgiei cu UE ameninţă influenţa rusă în vecinătatea apropiată şi regimul însuşi. Pentru ruşi legătura cu aceste ţări este nu doar sentimentală, ci şi o chestiune de politică internă: o Ucraină pluralistă va fi o fereastră prin care vor pătrunde vânturi de deschidere într-o Rusie tot mai autoritară. A face să deraieze cu orice preţ europenizarea acestor ţări, şi mai ales a Ucrainei, este o chestiune de supravieţuire pe termen lung a sistemului creat de Putin, conchide El Pais.
