Presa rusă minimalizează victoria prooccidentalilor la alegerile din Ucraina
alte articole
Presă rusă apărută luni se arată sceptică faţă de efectele benefice pentru Ucraina ale victoriei partidelor prooccidentale la alegerile legislative desfăşurate duminică, estimând că, deşi acestea au obţinut împreună circa 70% din voturi, prezenţa a şase formaţiuni politice în legislativul de la Kiev nu va ajuta la crearea unei situaţii de armonie în viaţa politică internă, consemnează AFP.
Astfel, cotidianul Izvestia constată că niciun partid nu are majoritatea absolută, astfel că blocul preşedintelui Poroşenko şi Frontul Popular condus de premierul Arseni Iaţeniuk, care au obţinut fiecare acelaşi scor (21,6%), vor trebui să negocieze şi cu alte formaţiuni. 'Este aproape sigur că această diversitate de partide va complica luarea deciziilor şi adoptarea legilor importante, iar parlamentul va fi şi mai puţin controlat decât înainte', susţine Izvestia.
Conform sondajelor, au mai intrat în parlament partidul Samopomici (10,6%), alcătuit din tineri militanţi şi combatanţi care au luptat împotriva separatiştilor proruşi, aliaţii fostului preşedinte Viktor Ianukovici reuniţi în Blocul de Opoziţie (9,6%), Partidul Radical (7,5%), condus de populistul Oleg Liaşko, şi partidul Batkivşcina, al fostului premier Iulia Timoşenko (5,8%).
În aceste condiţii, 'Poroşenko va trebui să se bată pentru a alcătui o coaliţie', crede cotidianul Rossiskaia Gazeta. 'Pentru Blocul lui Petro Poroşenko rezultatul inferior procentului de 30% este cu siguranţă o lovitură grea (...) Foarte probabil, el nu va reuşi să întrunească în parlament o majoritate controlată şi ascultătoare', afirmă analistul ucrainean Dmitri Djanghirov, citat de publicaţia menţionată.
La rândul său, cotidianul Kommersant subliniază rata prezenţei la urne, estimând că procentul înregistrat, de 52%, este foarte slab pentru Ucraina. 'Oamenii nu s-au îndreptat masiv către secţiile de votare şi nici nu au stat la coadă', scrie ziarul, care mai notează că 'încă înainte de alegeri oamenii se întrebau cât timp va funcţiona noul parlament'.