Presa noastra cea de toate zilele: O „analiza spectrala“ a presei romanesti de dupa 1989 (III)

5. Ce-i de facut?

Intrebarea este: se mai poate elibera mass-media de aceasta imagine hida care i se lipeste tot mai energic pe chip? Greu de raspuns, dar, fara un set de masuri minimale, care se refera la toti cei implicati in proces, este greu de intrevazut vreo ameliorare. Si asta fara a mai mentiona ca, fara relansare economica, e greu sa ne imaginam o relativa prosperitate onesta a presei si o reabilitare a conditiei sale materiale. In rest, cred ca, la nivelul patronatului de presa, este absolut necesara transparentizarea bugetelor si a surselor de finantare – la cata publicitate legala se ofera acum in Romania, este limpede ca presa noastra e hipertrofiata, deci se vehiculeaza si o puzderie de bani negri10. Este, de asemenea, necesar ca patronatele si liderii organismelor de presa sa-si declare conflictele de interese. Ar trebui adoptata si o lege antitrust, pentru ca, daca nu e deja reala, e, in schimb, iminenta primejdia concentrarii excesive a mediei romanesti. Cumva „la schimb“, Statul i-ar putea oferi presei o reducere a TVA-ului si alte avantaje fiscale. Sint tari in care TVA-ul e zero pentru presa si produse culturale. In Polonia, TVA-ul pentru presa este de numai 6%, iar pentru produse culturale de orice fel, 0% – chiar asa scrie, nu scrie fara TVA!

Daca oamenii din presa vor sa-si recastige credibilitatea, trebuie sa se autoreglementeze, incepind cu aderarea la un cod deontologic al profesiei. Daca ar proceda astfel, ar putea obtine o protectie sporita fata de presiunile patronatelor, dar si fata de cele ale factorilor politici, care agita periodic biciul reglementarii din exterior, fie ca este vorba despre o lege a presei, fie despre mutarea ritmica a asa-numitelor „delicte prin presa“ – calomnia, insulta etc. – din dreptul civil in cel penal si invers! In unele tari, autoreglementarea merge pina la nivelul organismelor de presa, supuse certificarii de catre o instanta independenta, insa unanim respectata11.

In sfirsit, ar mai fi aspectele legate de educatia publicului. In foarte multe tari, una dintre „noile educatii“, aparute in jurul anului 1980, educatia pentru informare si comunicare, a devenit disciplina obligatorie de invatamint. Poate la noi, la cite probleme are invatamintul in general, e inca prematura o asemenea masura. Dar macar elemente referitoare la formarea spiritului critic si evaluativ, la cresterea puterii de discriminare si a celei de verificare, tot ar putea fi introduse in corpusul de discipline deja existent. Macar pina la nivelul de a aduce micul cetatean educat in situatia de a intelege ca telecomanda, mouse-ul si mina care da banii pentru un ziar sint in posesia sa, nu in a celui care „vinde“ produsul mediatic! In fond, daca nu e deloc moral ca un jurnalist sau un mijloc de comunicare sa incerce sa te manipuleze, sa-ti orienteze interesat opiniile, optiunile si comportamentele, nu e nici o proba eclatanta de inteligenta sa stai cu mainile incrucisate lasand sa se petreaca asemenea fenomene fara sa schitezi nici un gest de respingere. Daca inghitim pe nemestecate tot ce ne „vinde“ presa, nu doar presa este vinovata!

6. Concluzii

Majoritatea concluziilor au fost formulate pe parcursul acestei succinte diagnoze a presei romanesti „eliberate“ de Revolutia din Decembrie 1989. Totusi, cred ca mai pot fi formulate citeva incheieri de ordin mai general. Ceea ce atrage in primul rind atentia este modul in care degradarea presei din ultimul deceniu a fost insotita de degradarea similara a clasei noastre politice. N-as putea stabili un raport de determinare intre cele doua, ci unul de coevolutie. De altfel, tot in aceasta perioada, politcienii nostri s-au transformat intr-un fel de vedete mediatice, care isi petrec cea mai mare parte a timpului in studiourile de televiziune sau macar in fata camerelor de luat vederi, a microfoanelor si a aparatelor de fotografiat, nu in birouri sau „pe teren“. Nu este nici aceasta vreo mare descoperire romaneasca, urmam si in aceasta privinta „tendintele mondiale“, doar ca o facem original, adica romaneste, abuziv si de o calitate mai mult decit indoielnica. Ma si intreb daca mai are sens sa mai facem alegeri „libere si corecte“. La prezenta mediatica exorbitanta a politicienilor nostri, am putea economisi importante sume de bani selectindu-i pe baza cifrelor de rating si lasind plata lor in seama mass-mediei, unde par sa presteze majoritatea timpului „de lucru“, eliberind altfel sume importante de la buget pentru cheltuielile cu adevarat importante. In al doilea rind, aceasta simbioza de joasa calitate dintre „politrucime“ si „presarime“ a provocat o degradare fara precedent a vietii publice din Romania, care a fost adusa la niste standarde atit de joase, incit aceasta a devenit hada si inspaimintatoare. Argumentele au fost inlocuite cu insultele, logica a devenit o disciplina interjectionala, ceea ce in orice tara civilizata se numeste comunicare a ajuns un fel de vorbarie fara rost, fara utilitate, fara sens. As vrea sa spun ca mai jos de atit nu se poate, dar imi este teama sa manifest un optimism atit de desantat. Din pacate, se poate, n-am ajuns inca atit de jos pe cit ne sta noua in puteri!

––––––––––––––––––––––

1. Din partea European Alternatives, la Iasi au fost prezenti dnii Nicolo Milanese (Anglia) si Alessandro Valera (Italia), ultimul fiind coordonatorul activitatilor de consultari, in privinta presei, la nivel international. Mentionez ca analiza situatiei presei europene este doar una dintre dimensiunile misiunii organizatiei, ea fiind interesata de radiografierea „contraputerilor“ civice in general.

2. Cea dintii incercare de amploare este studiul „Puterea politica si «crimele televiziunii»“, in Press Monitor, Agentia de Monitorizare a Presei, 2-3, 1995, pp. 9-13, in care analizam functionarea TVR in conditiile monopolului pe care-l detinea la inceputul anilor ’90, punind in lumina trei tehnici manipulative predilecte ale acesteia: dezinformarea propriu-zisa, manipularea discreta (uneori, subliminala) si efectul anesteziant.

3. Nu a fost nici primul, nici ultimul sprijin pe care miliardarul filantrop american l-a acordat presei libere din Romania, aceasta a fost probabil una dintre preocuparile cele mai sustinute ale Fundatiei pentru o Societate Deschisa, inca de la inceputurile activitatilor sale in Romania. Exista, probabil, zeci, poate chiar sute de publicatii de tot felul – cotidiene nationale si locale, periodice de atitudine, reviste culturale etc. – care au beneficiat de inzestrarea cu tehnica informatica din partea Fundatiei. De asemenea, aceasta a pus la dispozitia ziaristilor si a publicului primul manual pentru jurnalistii din Europa de Est, mai intii in editie engleza, apoi si in romaneste – manual valabil si acum! –, si a acordat sute de burse de specializare in mari universitati si pe linga mari organisme mass-media occidentale.

4. Peter Gross, Colosul cu picioare de lut: aspecte ale presei romanesti post-comuniste, Polirom, Iasi, 1999. De altfel, analiza autorului american este exceptionala, Gross fiind unul dintre putinii autori occidentali care s-au ocupat atent si sistematic de evolutia presei din aceasta parte a lumii dupa caderea comunismului. Exceptionala este si analiza comparativa la care supune presa estica in Mass-media si democratia in tarile Europei de Est, Polirom, Iasi, 2004. Din partea romaneasca, as semnala analiza dezamagita a Alinei Mungiu-Pippidi din capitolul „Marea deziluzie. Relatia dintre mass-media si cultura politica“, din volumul sau Politica dupa comunism. Structura, cultura si psihologie politica, Humanitas, Bucuresti, 2002.

5. Piata legala a publicitatii a fost, in 2007, intre 485 si 520 de milioane de euro, din care circa jumatate a mers spre televiziuni, pentru a trece de 600 de milioane in 2008. E limpede ca, in primii doi ani de criza, a scazut semnificativ, fapt pus in lumina de disparitia unor organisme de presa, de reducerea personalului, de fenomenul cresterii constante a numarului de filme, emisiuni etc. reluate. Nu cunosc insa nici o estimare a sumelor de pe „piata neagra“ a publicitatii. Vezi si Televiziunea in Europa: Editia 2008. Romania, Open Society Institute, EU Montoring and Advocacy Program, Network Media Program, Budapesta, 2008, editie bilingva – romana si engleza.

6. In ceea ce priveste cazurile concrete de incalcare a libertatii presei si de hartuire a jurnalistilor, incepind cu anul 1999, beneficiem de Rapoartele FreeEx, anuale, elaborate de Agentia de Monitorizare a Presei. Rapoartele pot fi descarcate la adresa http://www.activewatch.ro/stiri/ FreeEx/Rapoarte-anuale-FreeEx-79.html. Pentru perioada anterioara, nu avem la dispozitie decit monitorizarile sumare ale Departamentului de Stat al SUA din rapoartele anuale dedicate libertatii presei in lume, din unele rapoarte ale UE si unele luari de pozitie punctuale ale Helsinki Watch si ale Agentiei de Monitorizare a Presei.

7. Si daca nu ar exista deja o bogata literatura dedicata intoxicarii, manipularii, dezinformarii! Sa spunem ca volumul deja clasic al lui Eldon Taylor, Subliminal communication, Las Vegas, 1990, nu este tradus in romaneste, dar, de la Arta Razboiului de Sun Tze la cartile lui Valdimir Volkoff – Dezinformarea arma de razboi si Tratat de dezinformare –, sint zeci de carti traduse, ba chiar a inceput sa se infiripe si o bibliografie romaneasca – Doina Rusti, Mesajul subliminal in comunicarea actuala, Editura Tritonic, Bucuresti, 2005.

8. Este vorba despre studiul citat in a doua nota.

9. Una dintre rarele incercari de anchetare a competentei personalului din media, dar si a celei a publicului, in Evaluarea nivelului de competenta in mass-media, Active Watch, Agentia de Monitorizare a Presei, IMAS, Bucuresti, iunie, 2008.

10. Potrivit Constitutiei Romaniei, „...legea poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face publica sursa finantarii“. Constitutia Romaniei, Articolul 30, paragraf (5).

11. Un set foarte bun de mijloace de autoreglementare a fost elaborat de Conventia Organizatiilor Media (Codul Deontologic Unic, organizarea Grupului de Bune Practici Jurnalistice, Certificatul de Bune Practici Jurnalistice) inca din octombrie 2009. Din pacate, aceste mijloace nu au ajuns inca sa fie folosite, partial din pricina reticentei patronatelor, in buna parte, insa si din pricina imobilitatii jurnalistilor. As vrea sa cred ca aceasta nu este si interesata!

Nota: Initial, acest text a fost prezentat ca o conferinta sustinuta in ciclul „Conferintele Teatrului National“, pe 17 aprilie 2011, in Sala Atelier a Nationalului bucurestean. Multumesc dlui Ion Caramitru si echipei domniei sale pentru exceptionala ambianta asigurata evenimentului. Textul va aparea, cu un aparat critic mai bogat si cu bibliografie, in volumul amintit la inceputul textului de fata.