Premierul Streleţ: Demisia Guvernului ar duce la un blocaj bugetar

Republica Moldova trece acum perioadă agitată din punct de vedere politic. Guvernul Streleţ tocmai a fost demis de Parlament.
Valeriu Streleţ, premierul Republicii Moldova
Valeriu Streleţ, premierul Republicii Moldova (jurnal.md)

Prim-ministrul Valeriu Streleţ nu acceptă acuzaţiile potrivit cărora în ultima perioadă ar face tot posibilul pentru a-l apăra pe colegul său şi fostul lider de partid Vlad Filat, arestat pentru bănuieli de corupţie. Mai mult, Streleţ consideră că nu există motive pentru care Guvernul pe care-l conduce ar trebui să fie demis, venind şi cu o prezentare a realizărilor cabinetului de miniştri pe parcursul mandatului său, anunţă Realitatea.md.

Aflându-se la tribuna centrală a Parlamentului, premierul a ţinut să menţioneze că „Semnatarii acestei moţiuni invocă faptul că prim-ministrul din momentul ridicării imunităţii lui Vlad Filat s-a transformat în apărătorul acestuia. Toate acţiunile pe care le-am întreprins după 16 octombrie le consider absolut legale, dar pe care socialiştii şi comuniştii le consideră acţiuni de apărare”.

Fiind întrebat despre interceptările telefonice dintre Vlad Filat şi Ilan Shor, întrucât în una din ele primarul de Orhei ar fi menţionat că Streleţ a refuzat să-i îndeplinească o favoare, prim-ministrul a răspuns că nu-l cunoaşte pe Shor şi că n-a vorbit niciodată cu el.

„Cum se spune aici, la noi, mulţumesc pentru întrebare. Nu-l cunosc, n-am vorbit, nu ştiu, în afară de ceea ce văd în presă. Înţeleg că poate e deranjat de eventuala decizie a comisiei guvernamentale privind Aeroportul. Nu am vorbit niciodată, n-am avut niciun fel de solicitări din partea dumnealui, nici măcar oficiale, ca să i se rezolve vreo problemă. Nu ştiu ce a avut în vedere Shor, ce a spus dl Filat”, a subliniat Valeriu Streleţ.

Conform Jurnal.md, Streleţ a amintit colegilor săi din Parlament că demiterea Guvernului ar însemna un blocaj bugetar pentru Republica Moldova. În lipsa unei stabilităţi politice, Acordul de finanţare cu FMI va fi imposibil de semnat, iar România nu va putea acorda prima tranşă din împrumutul promis.

„Invitarea misiunii FMI şi acordarea tranşei din împrumutul oferit de România pot fi compromise pentru o anumită perioadă. Astfel am putea intra într-o situaţie de blocaj bugetar. Evident că nu va fi bine”, a comunicat şeful cabinetului de miniştri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe