Premierul Ponta: Consiliul Fiscal a avut o mică eroare privind proiectul de rectificare bugetară
alte articole
Consiliul Fiscal a avut o mică eroare atunci când şi-a prezentat punctul de vedere referitor la proiectul de rectificare bugetară pe anul 2013, a declarat, miercuri, în cadrul unei şedinţe de Guvern, premierul Victor Ponta.
Rectificarea bugetară se bazează de estimări nerealiste, susţine Consiliul Fiscal în opinia preliminară privind proiectul de rectificare bugetară. Este vorba despre estimările privind veniturile.
Potrivit Consiliului Fiscal, execuţia veniturilor bugetare în primele 6 luni ale anului arată o nerealizare semnificativă, de peste 6,5 miliarde lei faţă de programul aferent primului semestru. Cele mai mari nerealizări de venituri faţă de program au fost înregistrate în cazul sumelor primite de la UE (-3.347 milioane lei), impozitului pe profit (-827 milioane lei), accizelor (-713 milioane lei), TVA (-485 milioane lei) şi veniturilor nefiscale (-467 milioane lei).
Pe partea de cheltuieli, un grad de realizare semnificativ sub aşteptări s-a înregistrat la cheltuielile de capital (-1.471 milioane lei) şi la alte cheltuieli de natura investiţiilor (inclusiv din fonduri UE, -1.881 milioane lei), reflectând o incapacitate de a absorbi fondurile europene destinate investiţiilor planificate, a declarat Consiliul Fiscal.
”Domnul Gherghina este cel mai fericit când vede că vin banii de la Uniunea Europeană şi pe bună dreptate. Poate prezentaţi datele oficiale, pentru că aceia de la Consiliul Fiscal au avut o mică eroare, în sensul în care 1,47 miliarde de euro încasaţi din 2,5 miliarde euro (...) Mai discutaţi cu dânşii o dată, că nu e grav să greşeşti, ci să perseverezi', a declarat premierul.
Şeful Guvernului a revenit asupra informaţiilor privind majorările de taxe, susţinând că este vorba despre două modificări ce vor fi compensate din alte zone.
”Vă rog pe toţi miniştrii şi secretarii de stat să anunţaţi foarte clar, până când mergem în Parlament, la începutul lunii septembrie, să prezentăm acordul cu FMI, două creşteri. Am scăzut TVA la pâine şi am crescut accizele la alcool, yachturi şi ceasuri, şi cred că am făcut foarte bine. E o măsură social-liberală şi un lucru foarte bun. În al doilea rând, n-am mai încasat contribuţiile la sănătate de la pensionarii cu 740 de lei, iar de la 1 ianuarie 2014 compensăm cu plata doar la sănătate la veniturile din chirii, nimic altceva. Nici 12, nici 21 de taxe, nici 2.500 de taxe. E vorba despre două lucruri bune pe care le-am compensat de undeva şi cred că am făcut foarte bine”, a precizat Victor Ponta.
Consiliul Fiscal a evidenţiat că există riscuri relevante în ceea ce priveşte încasările proiectate din TVA ca urmare a evoluţiei sub aşteptări a consumului privat, ceea ce reiese din completările la opinia preliminară privind proiectul de rectificare bugetară pe anul 2013: ”În acelaşi timp pierderea de venituri ca urmare a reducerii cotei standard la pâine, făină şi grâu apare drept corect luată în considerare, Consiliul Fiscal având estimări similare cu cele ale Ministerului de Finanţe. Totuşi, Consiliul fiscal îşi manifestă rezervele cu privire la dimensiunea impactului pozitiv asupra veniturilor bugetare al măsurilor compensatorii introduse (majorarea accizelor la alcool, produse de lux)”.
Totodată Consiliul Fiscal relevă faptul că atingerea obiectivelor privind atragerea de fonduri europene apare ca o provocare majoră, "ţintele fiind practic nerealiste, în contextul în care bugetul prevede o majorare de 52,3% faţă de sumele atrase în 2012, iar execuţia la 6 luni relevă o diminuare de 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut".