Premieră în România! Şeful Poliţiei Capitalei, amendat pentru discriminarea unui poliţist
alte articole
"Chestorul Marius Voicu, şeful Poliţiei Capitalei şi finul lui Tobă, tocmai şi-a luat 2000 lei amendă de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru hărţuirea lui Firicel Alexandru, liderul nostru de la secţia 13 Poliţie (Bucureşti)", anunţă Sindicatul Poliţiştilor din România, ''Diamantul''.
Firicel, liderul Sindicatului Diamantul de la Secţia a 13-a de Poliţie Bucureşti, a sesizat în februarie Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării asupra faptului că este cercetat disciplinar abuziv, după ce prin mai multe petiţii ale sale a atras atenţia asupra neregulilor din MAI.
În urma analizării petiţiei poliţistului cercetat disciplinar pentru "abuz de petiţionare, limbaj tendenţios în formularea petiţiilor", CNCD i-a dat dreptate acestuia, constatând că "petiţionarea exercitată de petent a avut legătură cu activitatea lui sindicală, prin urmare cercetarea disciplinară declanşată împotriva petentului legat de petiţii are o relaţie de cauzalitate cu această calitate a petentului de a fi lider sindical."
CNCD mai arată că "cercetarea repetată a unui lider sindical, datorită petiţiilor formulate atinge dreptul la demnitate întrucât este de natură să creeze, prin efectele sale, un cadru ostil, degradant faţă de persoana respectivă. În concluzie, declanşarea repetată a unor cercetări împotriva petentului datorită petiţiilor formulate reprezintă discriminare directă.
Având în vedere cele de mai sus, Colegiul director al CNCD a aplicat o amendă contravenţională în cuantum de 2000 de lei faţă de Voicu, "având în vedere că fapta de discriminare vizează o persoană fizică iar discriminarea a fost comisă de o persoană cu funcţii într-o instituţie publică care veghează asupra respectării legilor şi a drepturilor omului."
"Este un pas foarte mare pentru mişcarea sindicală şi un pas foarte mare în direcţia respectării legii 571/2004 privind avertizorul public, e un pas foarte mare pentru noi ca democraţie incipientă, uşor- uşor începem să scăpăm de mentalităţile vechiului regim.
Îmi place foarte mult ceea ce fac şi chiar vreau să se schimbe în bine mentalitatea despre Poliţia română şi Poliţia Română în sine", a declarat, pentru Epoch Times, poliţistul Alexandru Firicel, salutând decizia CNCD.
Firicel, primul poliţist cercetat în România pentru abuz de petiţionare
Potrivit liderului sindicatului Diamantul, Emil Păscuţ, Firicel este primul poliţist cercetat în România pentru abuz de petiţionare.
Practic, Alexandru Firicel a iniţiat mai multe înscrisuri prin care aducea la cunoştinţa Instituţiilor Statului Român abilitate, deficienţe din Ministerul Afacerilor Interne (normarea muncii de poliţie, acordarea de sporuri şi compensaţii pe criterii discriminatorii, dotarea precară etc.), precum şi o serie de probleme stringente, precum faptul că acoperişul Secţiei 13 de poliţie nu e reparat, că angajaţilor din biroul de cercetări criminalistice li s-au luat calculatoarele şi s-a ajuns ca 2 persoane să lucreze pe doar 2 PC-uri etc.
Ultima întrebare pe care Firicel a adresat-o MAI a fost câte secţii de poliţie din comune au WC în fundul curţii.
Cele mai multe dintre solicitările lui Firicel au ajuns la Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române care, în loc să caute soluţii (să ţină cont de principiile de bun-simţ indicate de Alexandru Firicel şi membrii organizaţiei sindicale independente) au muşamalizat deficienţele, mai ales "din lipsă de probe" şi au început să-l hărţuiască pe poliţist, prin repetate cercetări disciplinare, susţin reprezentanţii ''Diamantul''.
"A încercat să-l îngrădească în dreptul de a depune petiţii. Mijlocul a fost să dispună cercetări peste cercetări disciplinare, în speranţa că îl vor putea face să se oprească. Tratamentul ăsta continuat rezultă într-o conduită de hărţuire, aşa că salutăm cu mare bucurie hotărârea CNCD-ului, care ni se pare deosebită", declară Păscuţ, conform căruia şicanele la adresa lui Firicel au început aproximativ în urmă cu un an şi jumătate, Firicel fiind ulterior destituit.
Merită menţionat că potrivit CNCD, reclamantul, adică Marius Voicu, a refuzat să depună la dosar petiţiile care au declanşat cercetarea disciplinară a lui Firicel.