Povestea fortificaţiilor Bucureştiului - construite de Regele Carol, uitate şi abandonate, ar putea intra în circuitul turistic

Este vorba despre o reţea de fortificaţii, care se întinde pe 70 de kilometri, formată din 18 forturi şi 13 baterii, legate prin tuneluri. Construită între 1884-1903 de Regele Carol I, sub îndrumarea generalului belgian Henri Alexis Brialmont, reţeaua avea scopul de a apăra capitala în cazul unui război.

Forturile nu au fost folosite niciodată şi nu sunt accesibile publicului.

Geograful Andrei Bergheş doreşte să schimbe acest lucru, scoţându-le din anonimat, prin organizarea de tururi. Cei care le-au descoperit sunt fascinaţi de povestea lor şi cu siguranţă că ar fi un obiectiv turistic de succes. Forturile sunt însă în paragină, pline de gunoaie, pe alocuri, iar reparaţiile ar costa statul zeci de milioane de euro, potrivit Digi24.

Mulţi dintre bucureştenii care le-au descoperit spun că ar veni mai des în vizită la forturi dacă ar fi amenajate pentru turism.

Vestigii ale secolului XIX

În anul 1914, Regele Carol I murea, la numai trei luni de la începutul Primului Război Mondial, parte din marea sa moştenire fiind şi un Bucureşti fortificat.

“Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti, Focşani, Galaţi ridicate de Mine, ca un scut puternic al vetrei strămoşeşti, în timpuri de grele încercări, de cari cerul să păzească ţara” – spunea regele.

La 17 august 1916, România intra în război de partea Antantei. Cu o luna înainte, ministrul de război, Ion I. C. Brătianu, hotărâse subit părăsirea şi dezarmarea fortificaţiilor, printr-un ordin secret către Comandamentul Cetăţii Bucureşti, în vederea înarmării trupelor de câmp. Strategia de apărare a României, confirmată prin studii, era acum abandonată, locul ei fiind luat de una ofensivă, pe care armata română nu avea capacitatea s-o susţină.

E posibil ca această schimbare radicală să fi fost făcută datorită influenţei pe care au avut-o doi teoreticieni ai strategiei militare ofensive din armata franceză, dar şi propagandei germane din 1914, ce a urmat cuceririi oraşelor Liège şi Namur, din Belgia, ambele având centuri de fortificaţie proiectate tot de generalul Brialmont.

Iată ce nota Mircea Eliade în Memorii, despre forturile abandonate în secret: “Tata ne mai spunea că vor fi lupte şi în jurul Bucureştiului, că forturile vor rezista, în cel mai rău caz, câteva zile”. Nemţii, pregătiţi pentru a ataca fortificaţiile, au intrat nestânjeniţi în capitală şi au ocupat, apoi, la sfârşitul anului 1916, două treimi din teritoriul ţării.

Nu s-a putut da niciodată răspuns polemicilor cu privire la utilitatea fortificaţiilor. Azi au mai rămas 17 forturi şi 13 baterii intermediare, din cele 36 de construcţii, restul fiind distruse din cauza unor explozii accidentale ale depozitelor de muniţii, menţionează National Geographic.

Multe dintre ele sunt degradate, părăsite şi inundate. Majoritatea se află pe teritoriul unor unităţi militare, dar nu au mai fost folosite. Unele au găzduit sau mai găzduiesc ciupercării ori depozite de murături sau sunt abandonate, ascunse sub vegetaţie.

Arhitecţii care au studiat istoria centurii de fortificaţii a Bucurestiului, propun valorificarea bateriilor şi a forturilor, aşa cum s-a întâmplat în Franţa, Belgia şi Olanda cu astfel de construcţii. Pentru aceasta, însă, este nevoie de demilitarizarea lor şi de înscrierea acestora pe Lista monumentelor istorice, pentru a le proteja.

Forturile n-au împiedicat cucerirea Bucureştiului de către puterile centrale, însă ele sunt dovada că Regele Carol dorea să protejeze Bucureştiul, plasat în câmp deschis, fiind una dintre cele mai expuse capitale europene.

Doar Fortul 13 Jilava este monument istoric

Pentru ridicarea acestor construcţii, care înconjoară Capitala, adiacent Şoselei de Centură, la vremea respectivă s-au expropriat terenuri şi s-a plătit din visteria statului circa 111 milioane de lei. Generalul Brialmont a construit şi forturile din jurul oraşului Amsterdam şi fortificaţiile de la Anvers şi Liege - Belgia, cunoscute în întreaga lume.

Primele construite au fost Fortul Otopeni, Jilava, Mogoşoaia şi Chitila. În fiecare baterie/fort puteau să intre circa 100 de soldaţi şi erau prevăzute cu tunuri.

În prezent, reţeaua de fortificaţii are mai mulţi proprietari: armata, diverse ministere, consilii locale, primăria Capitalei, firme private. O parte dintre forturi sunt în stare bună, altele sunt inundate sau într-o stare avansată de degradare.

Pentru a le proteja, în special pe cele proprietate privată, de rechinii imobiliari, şi pentru a se putea face un proiect de reabilitare, Direcţia Judeţeană a început, din 2004, procedura de clasare pe lista monumentelor istorice.

Ministerul Culturii a reuşit să suporte doar costurile pentru documentaţia de clasare a fortului Jilava, care a şi fost clasat în ianuarie 2012. Pentru celelalte nu a mai avut fonduri, fiind vorba de suma de 700.000 lei.

Construirea Fortului 13 Jilava, acum monument istoric, a început în anul 1886 şi s-a încheiat în 1893 după multe modificări şi adaptări de planuri. În anul 1906 devine penitenciar militar, iar din 1907 aici sunt închişi şi civili. Personalităţi ale istoriei românilor au fost deţinuţi ai acestui penitenciar: Corneliu Coposu, gen. Radu Korne, Richard Wurmbrandt, gen. Nicolae Ciupercă, gen. Radu R. Rosetti, mareşalul Ion Antonescu, şi alţii.

Potenţiale centre culturale

Acelaşi tip de construcţii din Franţa, Belgia sau Olanda au fost transformate în centre culturale, restaurante, crame, parcuri de distracţii sau chiar cluburi de noapte.

Specialiştii cred că este posibilă şi la noi valorificarea în acest fel a forturilor şi bateriilor din jurul Bucureştiului.

„Centura de fortificaţii din jurul Amsterdamului este pe Lista Patrimoniului Mondial. Cred că oraşul ar avea mult de câştigat, din punct de vedere turistic, economic şi cultural, dacă centura ar fi valorificată”, afirma arhitectul Ştefan Cristescu într-un interviu.

Traseul vizitei forturilor, propus de Andrei Bergheş, începe cu cel de la Popeşti Leordeni, aflat la 10 kilometri de Bucureşti, care este unul dintre cele mai întortocheate, cu tuneluri de zeci de metri.