Bunker-42, un vestigiu al Războiului Rece în centrul Moscovei

Clădirea de la adresa Bulevardul Kotelniciski 5/11 din centrul Moscovei nu se deosebeşte cu nimic de orice bloc de locuit din zonă. Deşi desecretizat de mai bine de două decenii, puţini dintre trecători ştiu că imobilul camuflează, la 60 de metri sub pământ, un imens buncăr construit în plin Război Rece la ordinul lui Stalin, în caz de atac nuclear american asupra Rusiei.

Trainica fortăreaţă subterană din mult metal şi beton armat, cu o suprafaţă de 7.000 de metri pătraţi, avea menirea să reziste unui război nuclear între Rusia şi SUA. Tot aici se afla centrul de comandă de unde Rusia şi-ar fi putut distruge inamicul printr-o apăsare din butonul de lansare a rachetei - adică precursorul valijoarei nucleare din zilele noastre.

Stalin a ordonat construirea obiectivului strategic în 1950, dar a murit înainte de finisarea acestuia, deşi nu ca urmare a unui atac american. Lucrările de construcţie s-au încheiat în 1956, la trei ani după moartea lui Stalin, aşa că buncărul a fost inaugurat de succesorul său, Nikita Hruşciov, întovărăşit probabil de elitele acelor vremuri.

Astăzi adăpostul blindat a fost transformat în Muzeu al Războiului Rece. Cei care caută vreo clădire somptuoasă, în cunoscutul stil comunist, vor rata intrarea. Doar o stea roşie, aplicată pe poartă, lângă interfon, trădează încărcătura istorică a locului. Culoarul de la intrarea în bloc aminteşte mai degrabă de un spital vechi. În loc de registratură - casa de bilete. Accesul în lumea Războiului Rece costa 700 de ruble pentru ruşi şi 1.300 pentru străini (aproximativ 70, respectiv 130 de lei).

Cunoscătorii povestesc că odinioară turiştii erau întâmpinaţi de un ghid în uniformă de ofiţer KGB, că li se oferea, la intrare, un soi de permis cu fotografia unui om cu mască antigaz. Vizitatorul zilelor noastre este privat de acest joc. Apare în schimb Natalia, o fată drăguţă, care anunţă că îi va însoţi pe curioşi în această incursiune, avertizează că tunelurile buncărului sunt întunecoase şi roagă componenta masculină a grupului să nu o înghesuie prin catacombe. Va fi ştiind ea ce spune.

Pe nişte scări obişnuite se coboară 18 etaje. Un aer umed şi răcoros te izbeşte la intrarea în buncăr, altădată efectuată prin nişte grele uşi din beton. Drept introducere - un scurt film documentar despre istoria Războiului Rece, ce cuprinde şi povestea celei mai puternice arme nucleare construite şi detonate vreodată. Este vorba de bomba cu hidrogen fabricată de Uniunea Sovietică având o putere echivalentă de 50 megatone TNT.

Bomba, denumită în Occident 'Ţar', a fost detonată pe 30 octombrie 1961, în arhipelagul Novaia Zemlia. Deşi a fost prezentată ca test, era vorba de un exemplar unic, realizat pentru a demonstra capacitatea tehnologiilor militare ale URSS şi de a intimida Vestul. Lumina exploziei a putut fi zărită de la o distanţă de 1.000 kilometri, până în Finlanda. Ciuperca atomică s-a ridicat la o înălţime de 60 de kilometri, comunicaţiile radio au fost întrerupte timp de aproape o oră. Undele de şoc au făcut înconjurul planetei de trei ori. Oamenii care s-ar fi aflat la mai puţin de 100 km ar fi suferit arsuri de gradul trei, iar şocul seismic a măsurat 5-5,25 grade pe scara Richter. 'Trebuie să fim atenţi că astea ne pot dăuna şi nouă', a admis Hruşciov, mândru totuşi de realizare, după cum se vede din imaginile din documentar.

Prin nişte coridoare înguste, vizitatorii buncărului sunt conduşi la centrul de comandă, unde se simulează un contraatac asupra oraşelor Los Angeles şi Baltimore, după ce Moscova fusese distrusă, chipurile, de o rachetă americană. Lumina şi aşa plăpândă se stinge, ţipă nişte sirene. 'Sunteţi singurii supravieţuitori', anunţă o voce 'din off'. 'Şi la ce bun, mă rog!', replică sec un turist care a intrat repede în jocul de-a bomba atomică. Să-şi fi pus această întrebare şi 'beneficiarii' iniţiali ai buncărului: la ce bun un Kremlin subteran, dacă partea europeană a Rusiei ar fi fost ştearsă de pe faţa pământului?! Şi la ce mai foloseşte să distrugi şi America?

Astfel, timp de 30 de ani, în inima Moscovei, sub Piaţa Taganka, a funcţionat centrul de comandă al aviaţiei de cursă lungă, peste 2.500 de persoane lucrau în două schimburi, pentru a veghea la securitatea Rusiei în caz de atac nuclear. Rezervele de produse, combustibil ar fi ajuns pentru câteva luni. Buncărul era alimentat noaptea, printr-o trecere secretă dinspre tunelul metroului Taganka din apropiere. Şinele vagonetelor au rămas intacte în buncăr.

Din arsenalul de odinioară, publicul mai poate vedea astăzi decodoare pentru semnalul Morse, aparate de măsurat radiaţia, telefoane speciale cu zeci de fire care asigurau conexiunea cu cei mai importanţi factori de decizie, maşini de scris. De asemenea, sunt expuse machetele unor rachete sovietice, uniforme, puşti, măşti antigaz.

Oficial, buncărul a fost desecretizat în 1995, ceea ce ar putea însemna că secretele esenţiale au fost ascunse şi mai bine, iar catacombele au fost deschise curioşilor. O apă freatică a spart într-un colţ peretele buncărului menit să reziste bombei atomice şi murmură, ducând spre adâncuri povestea nespusă a unei relicve.