Povara fiscală în China este determinată de creşterea continuă a cheltuielilor de întreţinere a funcţionarilor şi de menţinerea "stabilităţii"

În ultimii ani, nivelul de impozitare în China a înregistrat o creştere de circa două ori mai mare decât creşterea PIB-ului. Unii experţi sunt de părere că în China impozitele sunt stabilite la întâmplare, iar administrarea lor este iraţională şi incontrolabilă. Presiunea fiscală în China este în creştere, în special, datorită costurilor de întreţinere a funcţionarilor şi cheltuielilor pentru menţinerea "stabilităţii".

În aproximativ nouă ani, nivelul impozitelor s-a majorat în medie cu 20% pe an, depăşind considerabil rata de creştere a produsului intern brut. De exemplu, în 2011, PIB-ul a crescut cu 9,2%, iar valoarea impozitelor percepute a crescut cu 22,6% faţă de indicatorii anului precedent.

Datele oficiale demonstrează că în afara taxei de timbru la operaţiunile cu valori mobiliare, care a scăzut cu aproape 20%, toate celelalte impozite au cunoscut o creştere substanţială.

Printre aceste taxe sunt: ​​TVA, accizele, impozitul pe cifra de afaceri, impozitul pe venitul întreprinderilor şi persoanelor fizice, TVA la import şi accizele, accizele auto, impozitul pentru deservirea construcţiilor urbane, impozitul funciar, impozitul pe proprietate, impozitul pentru utilizarea terenurilor arabile şi taxa de timbru.

Potrivit rating-ului revistei Forbes, în 2009, China s-a poziţionat pe al doilea loc în lume şi pe primul loc printre ţările asiatice, la capitolul presiunea fiscală.

În ultimii ani, majorarea continuă a presiunii fiscale şi problemele serioase aferente legislaţiei fiscale a Chinei au devenit preocupările principale ale experţilor în domeniul economic.

Una dintre problemele semnalate de specialişti este dubla impozitare. Multe dintre impozitele aplicate au denumiri diferite, dar nu se deosebesc în esenţă.

Tian Xie, economist şi profesor la Universitatea din Carolina de Sud (SUA), a declarat pentru The Epoch Times, că dubla impunere există în aproape toate ţările, dar nu în aşa măsură ca în China.

"Dubla impzitare constituie o problemă majoră în China, pentru că aici nu există un sistem eficient de supraveghere şi control a încasărilor fiscale. În plus, creşterea presiunii fiscale asupra persoanelor fizice şi juridice este condiţionată în cea mai mare măsură de cheltuielile asociate cu întreţinerea funcţionarilor şi de menţinerea stabilităţii, care înregistrează o majorare continuă", subliniază expertul.

Potrivit datelor oficiale ale Beijing-ului, cheltuielile pentru susţinerea stabilităţii sociale în ţară depăşesc, pentru al patrulea an consecutiv, cheltuielile legate de armată.

Potrivit Reuters, Partidul Comunist chinez alocă fonduri enorme pentru a-şi păstra puterea şi influenţa în ţară.

În 2012, cheltuielile de menţinere a stabilităţii au crescut cu 11,5% comparativ cu anul precedent şi s-au ridicat la 700 miliarde de yuani (111 miliarde dolari SUA). Costurile legate de apărarea ţării au constituit 630 miliarde de yuani (100 miliarde dolari SUA) în 2012, se menţionează în declaraţie.

Recent, Chen Guangcheng, avocatul care a scăpat din detenţia regimului totalitar, în adresarea sa video către prim-ministrul Wen Jiabao, a declarat că cu cinci ani în urmă, pentru întreţinerea arestului său la domiciliu, autorităţile au risipit 30 milioane de yuani pe an (4,76 milioane dolari SUA), iar acum această sumă a crescut de cel puţin două ori. Aceste informaţii, potrivit spuselor lui, i-au fost oferite de către unul din supraveghetorii săi.

Potrivit lui Tian Xie, care locuieşte în Statele Unite, foarte multe informaţii şi date în China sunt inexacte sau, în general, inaccesibile. La această categorie pot fi înscrise informaţiile privind veniturile funcţionarilor de stat, cheltuielile oficialilor pentru maşinile de serviciu, banchete, deplasări, cheltuielile guvernamentale etc., care niciodată nu au fost făcute publice.

Un alt economist chinez, Chi Yancheng, a declarat că administrarea fondurilor fiscale în ţară nu este deloc în favoarea cetăţenilor de rând. De exemplu, alocările pentru educaţie în China constituie doar 0,15% din cheltuielile naţionale, cheltuielile de sănătate reprezintă doar 0,06%, alocaţiile sociale şi pentru ocuparea forţei de muncă - 0,1%, iar pentru asigurarea cu spaţiu locativ - 0,035%.

"În conformitate cu standardele internaţionale, aceste alocări sunt extrem de modeste. Cheltuielile pentru educaţie trebuie să fie între 4% şi 6%, iar pentru sănătate nu mai mici de 2%. Alocaţiile sociale ar trebui să fie de cel puţin 10%, adică de 100 de ori mai mult, decât acum. Iar pentru aigurarea cu spaţiu locativ şi educaţie câte 5% ", opinează expertul chinez.