Portugalia marchează 40 de ani de când garoafele au schimbat ţara

Cea de-a 40-a aniversare a Revoluţiei Garoafelor din Portugalia monopolizează informaţiile actuale de câteva săptămâni în Portugalia. EFE consemnează vineri că efemeridele sunt abordate drept pretext pentru a face un bilanţ asupra drumului parcurs de ţara iberică în democraţie.

Astfel, ziua de vineri, 25 aprilie, este una în care media portugheze au reuşit să împingă în plan secund ştiri de impact, legate, de exemplu, de începutul ultimei vizite a reprezentanţii troicii CE-FMI-BCE, înainte ca ţara să iasă din programul de asistenţă financiară europeană. Numere speciale ale ziarelor şi revistelor amintesc cele petrecute în urmă cu 40 de ani, iar la radio şi televiziuni au loc emisiuni speciale: ţara îşi dă toată silinţa să omagieze revoluţia care a reuşit să pună capăt unei perioade de aproape jumătate de secol de dictatură, şi care apare deja în cărţile de istorie.

'Nu trebuie să marcăm evenimentul chiar în ziua în care s-a petrecut, pentru că în ziua următoare deja nu mai este o ştire. Orice efemeride trebuie anunţate cu o zi înainte, şi de asta, 24 aprilie este o zi bună', după cum a arătat preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durao Barroso, încă de joi. De fapt, efemeridele au început să fie marcate în Portugalia de câteva săptămâni, odată cu publicarea a zeci de cărţi cu privire la cele petrecute în urmă cu 40 de ani, şi organizarea mai multor conferinţe şi expoziţii.

Şeful executivului comunitar susţine că moştenirea lăsată de revoluţia de acum patru decenii este evident: 'a ajutat Portugalia să iasă dintr-o situaţie de subdezvoltare', spune el. Ţara a făcut de atunci multe progrese. 'Este adevărat că încă avem probleme, dintre care cel mai mare este şomajul, însă este de asemenea adevărat că ţara este azi mult mai modernă, mai puternică, mult mai prosperă', a mai spus Durao Barroso, care a fost premier al ţării între 2002 şi 2004. Pentru el, esenţial rămâne faptul că Portugalia şi-a cucerit libertatea, după ce trăise aproape 50 de ani sub regimul lui António de Oliveira Salazar.

În acest context, zilele acestea protagonişti în Portugalia sunt cei de acum patru decenii: colonelul Vasco Lourenco sau liderul istoric al socialiştilor, Mário Soares, care au participat deja la numeroase discuţii, dezbateri şi foruri în care a fost analizat impactul celor petrecute în 1974. Evenimentele nu au fost scutite nici de polemici: Vasco Lourenco este preşedintele Asociaţiei 25 aprilie, din care fac parte şi unii dintre militarii care au luat parte la lovitura de stat, şi care a decis însă să nu ia parte la niciun eveniment oficial la parlament, întrucât preşedinta legislativului, Assuncao Esteves, a refuzat propunerea ca Lourenco să aibă o intervenţie în plen.

Pe tot cuprinsul Portugaliei vor avea loc marşuri şi manifestaţii, iar la Lisabona va fi omagiat Fernando Salgueiro Maia, cel considerat eroul militar al revoluţiei, care a impus plecarea premierului de atunci, delfin al dictatorului António de Oliveira Salazar, Marcello Caetano.

Celeste Caeiro este femeia ale cărei garoafe au dat numele revoluţiei care a schimbat Portugalia. Acum, la 80 de ani, povesteşte că un soldat i-a cerut o ţigară, însă ea nu avea de dat decât garoafe. Cu toate că militarii, autorii revoltei, şi politicienii sunt responsabilii tranziţiei ţării către democraţie, această femeie care nu are nici un metru şi jumătate înălţime, de profesie chelneriţă, croitoreasă şi cârciumăreasă, va fi amintită drept cea care a făcut ca 25 aprilie 1974 să fie amintită drept Revoluţia Garoafelor, consemnează EFE.

Editurile portugheze s-au concentrat foarte mult pe această aniversare: majoritatea noilor publicaţii despre Revoluţia Garoafelor sunt istorice sau se referă la evoluţia ţării de la acel moment. Se vede astfel că interesul portughezilor pentru cele petrecute în urmă cu 40 de ani este în continuare puternic. În plus, dezbaterea între cei care susţin modul în care s-a desfăşurat democratizarea ţării şi cei care, de cealaltă parte, critică situaţia actuală a Portugaliei, continuă să fie mai actuală ca niciodată.

În cei 40 de ani de democraţie, ţara a trecut prin schimbări radicale, a trecut de la a fi un stat fără libertăţi, izolat din punct de vedere economic, la transformarea într-unul modern şi integrat în UE, însă acum brutal afectat de criza economică.

Atunci când a început procesul tranziţiei către democraţie, după aproape 50 de ani de dictatură, un sfert din populaţia portugheză era analfabetă, iar ţara prezenta una dintre cele mai ridicate rate ale mortalităţii infantile din Occident - 60 de astfel de decese la mie. În plus, în plan extern, Portugalia era implicată şi în războaiele coloniale din Africa.

După 40 de ani şi 18 guverne constituţionale, Portugalia a trecut printr-un 'salt extraordinar şi de neînchipuit într-un timp atât de scurt', după cum arată Artur Santos Silva, fost secretar de stat pentru trezorerie într-unul dintre cabinetele provizorii de după revoluţie (1975-1976), şi fost viceguvernator al Băncii Portugaliei între 1977 şi 1978. El susţine că reformarea sistemelor de educaţie şi sănătate a constituit una dintre marile reuşite, după data de 25 aprilie 1974.

În prezent, măsurile de austeritate bugetară au întunecat tocmai aceste progrese: a crescut co-plata la consultările medicale sau urgenţe, au crescut taxele universitare şi s-au redus bursele. Rata şomajului a ajuns la 18% anul trecut, iar riscul sărăciei a ajuns să se extindă asupra 18,7 % din populaţia ţării: aproximativ două milioane de portughezi supravieţuiesc cu 4.904 de euro pe an, adică ceva mai mult de 400 de euro pe lună.

Sistemul de pensii, o altă victorie de după revoluţia garoafelor, a fost pus la încercare de reducerile succesive aplicate de guvernul portughez pentru reducerea cheltuielilor publice şi respectarea ţintelor impuse de troica CE-FMI-BCE.

Iar aceste reduceri vor continua, pentru că 'avem un sistem care nu mai este sustenabil', explică premierul Pedro Passos Coelho.

Consecinţele cele mai grave sunt rata ridicată a şomajului, dar şi emigraţia. Guvernul de la Lisabona estimează că în ultimii doi ani, au plecat din ţară până la 120.000 de persoane (aproximativ 0,1 % dintr-o populaţie de 10,5 milioane). Mulţi dintre cei plecaţi erau absolvenţi de studii superioare, din instituţii universitare publice, foarte bine formaţi, şi de care ţara nu a mai putut profita - cu toate că statul cheltuie 8.000 de euro pe an cu fiecare elev, potrivit OCDE.

'Lovitura de stat avea drept obiectiv încheierea războiului colonial din Africa şi nu a fost în scopul aducerii democraţiei, aşa cum cred mulţi', după cum arată politologul Sant'Ana De Castro, care semnează sub pseudonim. Profesor universitar de mai bine de 40 de ani, la 77 de ani, el susţine că mişcarea din urmă cu patru decenii a fost 'o revoluţie eşuată' pentru că nu a fost urmată de una culturală, care să permită 'ieşirea la suprafaţă a gândirii libere'.

Pentru alţi portughezi însă, cele petrecute în urmă cu 40 de ani constituie motive de mândrie, pentru că ei consideră că atunci a început societatea civilă să participe la politică, oamenii au avut parte de libertate şi li s-au îmbunătăţit condiţiile de viaţă.