Ponta nu e România. Cum e să suferi de sindromul Vadim?

Pentru cine îşi mai aminteşte, peisajul politic dâmboviţean era traversat cu ceva ani în urmă de un personaj ţipător „după vorbă, după port”. Era degrabă isterizabil şi lua totul personal. Se numea Vadim Tudor şi a dispărut în cele din urmă din viaţa publică, „dizolvat” prin combustia propriului ego uriaş.

Există astfel de oameni care, asemeni personajului amintit, văd în tot ceea ce se desfăşoară spre altă direcţie decât cea dorită de ei, o conspiraţie împotriva propriei lor persoane, pentru ca ei nu reuşesc să vadă altceva mai important în jurul lor decât propria persoană. Astfel, că orice alt demers decât cel impus de el e un conflict de interese şi oricine nu le face pe plac e un duşman declarat.

Traian Băsescu a îndrăznit, în calitatea sa de şef al statului, să reprezinte România la Bruxelles. Nu i-a cerut permisiunea lui Victor Ponta pentru acest lucru şi nici nu l-a invitat să vină şi el. Ba a mai şi cerut decizia Curţii Constituţionale, necramponându-se de votul favorabil pe care îl primise premierul din partea Parlamentului, care oricum nu avea putere decizională. Oricum, a ignorat orice semnale trimise cu disperare de premier pe orice canal.

Nebăgat în seamă, cu amorul propriu rănit, premierul va lăsa baltă interese mai importante (ale ţării de exemplu, dar care nefiind personale pot să mai aştepte... şi ce dacă o nouă criză bate la uşă?) şi iese la luptă. După modelul bine învăţat: „cine nu este cu noi este împotriva noastră deci trebuie eliminat.”

După formulele comunistoide de ameninţare - "Suntem pregătiţi şi nu dăm niciun pas înapoi. Nici nu ne speriem, nici nu ne intimidăm, nici nu dăm înapoi”- Ponta îşi începe, propagandistic, munca de dezbinare: „Românii pot să decidă, până la urmă, dacă vor să rămână cu Traian Băsescu şi cei cinci judecători (de la Curtea Constituţională, n.r.) sau dacă vor să meargă alături de noi pe un alt drum. Asta înseamnă democraţie." Iată-l cu un nou dicţionar de termeni. Or, se ştie, cei care se ocupau cu munca de propagandă aveau sarcina de a re-defini toate noţiunile de bază. Cum altfel să funcţioneze procesul de spălare a creierului?

Toate ca toate, dar „domnul Goe al politicii româneşti” (după cum a fost numit) nu are vreo lege de care să asculte. Curtea Constituţională a decis ieri că preşedintele trebuie să reprezinte pe 28-29 iunie România la Consiliul European în calitate de „şef al statului”. Punct. Cine contrazice deciziile Curţii se consideră mai presus de Constituţie.

Şi totuşi, după anunţul făcut de judecătorii Curţii Constituţionale, premierul Victor Ponta a declarat că va participa la şedinţa Consiliului European de la Bruxelles.

„Nu a existat un alt prim-ministru care să nu respecte o decizie a Curţii Constituţionale” scrie Monica Macovei pe blogul ei. „Ponta nu respectă instituţiile statului, nu respectă Curtea Constituţională şi ameninţă judecătorii. Aceiaşi judecători ai Curţii au fost buni atunci când au dat decizii pe placul USL.

Ponta îl şantajează pe preşedinte cu suspendarea fără să invoce vreo încălcare gravă a Constituţiei.”

„Ponta nu răspunde acuzaţiilor de plagiat”, mai scrie Macovei, „deşi o lume întreagă citeşte în presă cum şi-a însuşit cu copy&paste sute de pagini.”

De fapt, se poate şi altfel. Se poate ca întreg circul cu plecarea la Bruxelles să fie un scenariu de distragere a atenţiei de la scandalul plagiatului. Poate că domnului doctor îi pasă mai mult de autoritatea sa intelectuală decât am crede. Sau poate e o simplă piesă de război - întoarcerea unui întreg scandal mediatic din jurul persoanei sale împotriva persoanei preşedintelui.

Astfel, că mai bine dă din picioare şi ţipă „Sabotaj, lovituri sub centură, blocaj total” decât să se comporte ca un jurist şi să vină cu probe concrete. La ce nivel vorbeşte domnul Ponta? În calitatea sa de absolvent de drept - căci nu e nevoie de un doctorat ca să ştii uzanţele - trebuie să ştie că nu poţi acuza pe baza de insinuări. Trebuie să vii cu fapte.

„Suntem blocaţi de un preşedinte care nu acceptă, cum nu a acceptat nici altul în 1989, să cedeze puterea”, se plânge el. Dar cum poate fi destituit un preşedinte din simplul motiv că prim-ministrul face scandal că se simte blocat?

Nici când extinde acest blocaj la nivel de ţară nu devine mai convingător. "Blocajul permanent la care preşedintele Băsescu supune România”... România? Dar Ponta nu e România. Nici măcar interesele ei nu ne amintim să le reprezinte, altfel ar fi adus poate măcar un raport complet cu privire la punctele de interes pentru ţară pe care ar vrea să le prezinte la Bruxelles.

Oricum, formula cu blocajul e voit vagă, şi este folosită la fel de propagandistic ca şi celelalte după principiul lui Sun Tzu preluat şi în manualele comuniste: „Răspândiţi discordia şi conflictele între cetăţeni”.

Nu ştim cât de european vrea premierul să dovedească că este dar ceea ce vrea are sămânţă de scandal. Lasă impresia că se apropie de oameni, de „români” prin discursuri umorale şi că pentru ei face ce face, dar de fapt seamănă intrigă şi dezbinare.

În vanitatea sa imensă, Ponta crede că universul trebuie să se învârtă în jurul lui. Se crede mai presus de lege, de Constituţie, declanşând o isterie în premieră pentru un prim-ministru cu care vrea să-şi intimideze adversarul.

De fapt el îşi este cel mai mare adversar al său. Dar când va înţelege acest lucru va fi deja pe linie moartă, asemeni tribunului Vadim, mai sus pomenit. Asemenea tuturor celor înecaţi în excesele propriului ego care fac mult zgomot pentru nimic şi mult caz de propria persoană.