Ponta evită întrebările legate de plagiat: "Suntem exact ca în gluma cu şapcă, fără şapcă"
alte articole
Luat la întrebări despre lucrarea sa de doctorat plagiată şi despre infama ordonanţă de urgenţă care oferă posibilitatea renunţării la titlu fără nicio explicaţie, OUG de care beneficiază în mod direct, premierul Victor Ponta a evitat un răspuns direct, ocolind abil întrebările jurnaliştilor.
"Suntem exact ca în gluma "cu şapcă, fără şapcă". Dacă nu vreau să renunţ, de ce nu renunţ? Dacă vreau să renunţ, de ce renunţ? Deci din punctul meu de vedere discuţia este clar închisă, orice vrei să faci tot nu va fi bine", a replicat Ponta, întrebat fiind despre motivele pentru care a decis să renunţe la titlul de doctor, potrivit Mediafax.
Atunci, jurnalişti au mers un pas mai departe întrebând dacă are de gând să renunţe şi la calitatea de avocat, în contextul în care a dobândit-o cu ajutorul titlului de doctor, care s-a dovedi ulterior a fi un plagiat.
Premierul a evitat să răspundă: "Repet, când nu am vrut să renunţ, mi s-a spus să renunţ. Când am vrut să renunţ, mi s-a spus că nu. Daţi-mi voie să nu cred în buna credinţă a celor care mă întreabă aceste lucruri."
Jurnaliştii au vrut să ştie atunci care a fost urgenţa adoptării OUG pentru renunţarea la doctorat şi motivul pentru care prevederile acesteia nu au fost supuse unei proceduri parlamentare.
"După cum dumneavoastră ştiţi - dacă vreţi să ştiţi, dacă nu vreţi, oricum ne pierdem timpul - acea Ordonanţă are multe prevederi referitoare la sistemul de educaţie. Una dintre ele se referea la faptul că pe 6 februarie un număr important de cadre didactice din învăţământul universitar trebuia să-şi piardă statutul, ceea ce se întâmpla în timpul anului universitar. De asemenea, cum v-a explicat ministrul Educaţiei, dacă aţi fi vrut să-l ascultaţi, e vorba de şase prevederi care ţineau de urgenţa desfăşurării activităţii", a fost răspunsul lui Ponta.
Se pare însă că noul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a stat de vorbă, joi, cu reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) despre controversata OUG susţine că urgenţa adoptării actului legislativ a fost dată de cererea premierului Victor Ponta.
"Am criticat mai multe probleme, inclusiv chestiunea renunţării la doctorat. I-am spus ministrului că nu se justifică urgenţa, că erau altele mai importante de reglementat prin OUG. El ne-a spus că era urgent, pentru că există o cerere care trebuia soluţionată, cea a domnului Ponta", a declarat Cristi Popescu, preşedintele ANOSR, pentru Evenimentul Zilei.
Amintim că premierul Ponta nu putea renunţa la titlul de doctor în drept fără să recunoască plagiatul şi, prin urmare, fără a răspunde penal pentru furt intelectual, astfel că a dat, în ultima şedinţă de Guvern din 2014, o ordonanţă de urgenţă care permite renunţarea la titlul de doctor, fără nicio explicaţie.
Utilizând această pârghie legislativă, premierul Ponta a scăpat şi de răspunderea penală şi de obligaţia de a înapoia banii încasaţi de la stat ca spor de doctorat. De asemenea, dacă premierul era declarat plagiator până să apuce să renunţe la diplomă, îşi pierdea şi calitatea de avocat care a obţinut-o cu ajutorul diplomei de doctor.
Jurnalistul Cătălin Prisăcariu a arătat că Ponta, "din cariera universitară şi cea de avocat (ambele posibile datorită unui doctorat care s-a dovedit a fi un plagiat grosolan), Ponta a câştigat peste 700.000 de euro (vreo 400.000 de euro bani gheaţă, restul de 300.000 de euro în apartamente)."