Ponta a luat o decizie "spontană" în ziua alegerilor. Jurnaliştii, nemulţumiţi

Victor Ponta
Andrei Pricopie
04.05.2025

Prezidenţiabilul Victor Ponta a votat, duminică, la secţia de lângă Sfânta Mănăstire de la "Corbii de Piatră".

"Îi rog pe toţi românii să vină la vot!

Am votat şi am 'pontat' pentru România şi pentru români, cu credinţa că Dumnezeu ne-a dat o ţară şi un popor binecuvântat şi, ca şi acum, ne va da puterea să ne alegem conducători buni şi drepţi; cred, de asemenea, că împreună putem să trecem peste criza actuală, protejând drepturile suverane ale românilor la sănătate, educaţie, pensie, salariu, taxe mici, prosperitate şi respect, aici, în România, şi peste tot unde trăiesc concetăţenii noştri!

Am votat pentru competenţă, seriozitate, hărnicie şi, mai ales, pentru speranţa că viitorul ne aparţine!", a declarat Victor Ponta.

Ponta a votat "spontan" la Secţia 311 Corbi

"Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, în drum spre Bucureşti, a luat decizia spontan de a vota la secţia 311 Corbi. Vom reveni cu filmarea imediat ce întrăm în posesia ei", a transmis Biroul de Presă al lui Ponta, spre nemulţumirea jurnaliştilor care au fost luaţi prin surprindere.

Practic, Ponta a scăpat de jurnalişti şi şi-a făcut un mic material electoral, pe care l-a furnizat ulterior. Filmarea de la secţie prezintă o vizită la mănăstire, oameni bucuroşi că îl văd, imagini cu drona care arată frumuseţea locului, mesaj de mobilizare etc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor