Pompierii militari încearcă de 3 zile să stingă un incendiu
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş încearcă de trei zile să stingă un incendiu izbucnit pe vârful Toroioaga din Munţii Pietrosul Rodnei care afectează 12 hectare de pădure. Purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, lt. Dorina Păcurar, a spus că 84 de pompieri de la toate subunităţile din judeţ, împreună cu 50 de silvicultori şi zece voluntari din oraş acţionează pentru localizarea şi lichidarea incendiului din zona vârfului Toroioaga, la o altitudine de circa 1.500 de metri.
"După ultimele estimări, o suprafaţă de circa 12 hectare este cuprinsă de flăcări", a declarat Dorina Păcurar. Forţelor de la sol li se va alătura vineri după-amiază şi un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, care va efectua misiuni de stingere în zonă. Coordonarea operaţiunilor la faţa locului este asigurată de Pamfil Bercean, subprefectul judeţului, şi col. Ion Pop, inspectorul şef al ISU Maramureş. La intervenţie participă şi lt.col. Ioniţă Sîrb, prim adjunct al inspectorului şef al ISU Maramureş, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale, care s-au implicat în mod deosebit în misiunile de stingere a incendiului.
Cadrele Detaşamentului de Pompieri "Căpitan Marchiş Adrian" Baia Mare şi cele de la Pichetul de Pompieri Târgu Lăpuş s-au deplasat la Borşa cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş, care a pus la dispoziţie un microbuz al Ansamblului Folcloric Naţional "Transilvania" şi unul de la Aeroportul Internaţional Baia Mare. Lucrătorii Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei şi cei ai Secţiei de Pompieri Vişeu de Sus s-au deplasat în zonă cu autocamioanele din dotare.
Pompierii Gărzii Nr. 2 de Intervenţie Borşa mai acţionau vineri după-amiază la stingerea unui alt incendiu de pădure, semnalat în apropiere de Vârful Ţibău, la circa 60 de kilometri de oraş. Un echipaj al subunităţii a intervenit la stingerea flăcărilor care au afectat până acum circa patru hectare de teren.
"S-au angrenat zeci de oameni, printre care mulţi voluntari, în scopul localizării şi lichidării incendiului. Accesul este foarte dificil în zonă, de aceea a fost nevoie de suplimentarea forţelor. Azi, Consiliul Judeţean Maramureş a pus la dispoziţie două microbuze pompierilor militari pentru deplasarea la Borşa a unor cadre de la Detaşamentul de Pompieri din Baia Mare şi de la Pichetul de Pompieri din oraşul Târgu Lăpuş", a declarat Zamfir Ciceu.