"Politicienii care atacă independenţa Justiţiei ar trebui obligaţi să demisioneze" - membru CSM
alte articole
Politicienii şi persoanele publice care atacă independenţa justiţiei ar trebui să fie obligaţi să demisioneze, a declarat marţi judecătorul Horaţius Dumbravă, în cadrul şedinţei plenului Consiliului Superior al Magistraturii, şedinţă la care a luat parte şi preşedintele Klaus Iohannis.
Adresându-se şefului statului, Dumbravă i-a cerut sprijinul pentru asigurarea "instrumentelor necesare" în acest scop, şi a cerut ca cei care aduc atingere actului de justiţie să fie suspendaţi din funcţii sau chiar să fie obligaţi să-şi dea demisia, relatează Mediafax.
După un an 2014 în care termenul de "procuror băsist" a fost frecvent folosit de baronii PSD, arestaţi pentru fapte de corupţie, şi de premierul Ponta, iar judecătorii, procurorii şi instituţiile anti-corupţie au fost ţinta a numeroase atacuri şi presiuni, Dumbravă a declarat că simplele comunicate de presă ale CSM nu ajută să se pună capăt atacurilor la adresa independenţei justiţiei, acestea reprezentând cel mult sancţiuni morale:
"Este nevoie să avem un sistem de sancţionare concret, de la sancţiuni contravenţionale la chiar interzicerea acelor politicieni sau înalţi demnitari publici care atacă independenţa justiţiei. (...) Atacurile la adresa independenţei justiţiei au crescut în 2014. Potrivit cifrelor oficiale, au crescut cu 30% cererile de apărarea independenţei justiţiei, ca şi sesizările din oficiu, faţă de 2013, ceea ce spune foarte multe despre presiunile asupra cărora au fost supuşi procurorii şi judecătorii, în anumite contexte, în 2014. Este necesar şi vă solicit ferm sprijinul ca justiţia să aibă acele instrumente necesare să stopeze sau măcar să diminueze astfel de atacuri", a declarat Dumbravă, adresându-i-se preşedintelui României.
Reamintim că în anul care a trecut, pe rolul instanţelor au ajuns dosare grele ale unor personaje care păreau intangibile în trecut, precum atotputernicii Nicuşor Constantinescu - baron de Constanţa, Gheorghe Ştefan Pinalti - primar de Piatra Neamţ, Adrian Duicu - baronul de Mehedinţi care făcea trafic de influenţă în biroul lui Ponta, şi tot în acest an s-au pronunţat câteva sentinţe cu valoare de reper, precum condamnarea la 9 ani şi şase luni de închisoare a fostului preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu. Cea mai notabilă condamnarea a anului 2014 rămâne însă cea a lui Dan Voiculescu, trimis după gratii pentru 10 ani, în dosarul privatizării ICA.
De-a lungul acestui an plin de arestări şi procese, procurorii, judecătorii şi instituţiile anti-corupţie au fost supuşi unor presiuni majore din partea unei părţi a politicului şi a televiziunilor de casă ale puterii, atacurile mergând până la veritabile linşaje mediatice. De altfel, Voiculescu, personaj având în spate maşina de linşat numită Antena 3, şi-a început anul 2015 ameninţându-i, printr-o posatare pe blog, pe judecătoarea care l-a condamnat, cât şi pe procurorul ce i-a instrumentat dosarul, cu "justiţia divină."
Potrivit CSM, inclusiv premierul Ponta a început şi a sfârşit anul 2014 punând presiuni asupra justiţiei. În ianuarie 2014, Consiliul Superior al Magistraturii constata că declaraţiile premierului - care afirma că Adrian Năstase este o victimă a regimului Traian Băsescu, fiind un "condamnat politic" - aduc atingere Justiţiei. La sfârşit de an, în decembrie 2014, membrii CSM erau din nou puşi în situaţia de a constata că Ponta aduce atingere Justiţiei, de această dată prin declaraţiile legate de dosarul de evaziune fiscală al ruşilor de la Lukoil.