Poliţia franceză a folosit gaze lacrimogene pentru evacuarea unei clădiri ocupate de romi
alte articole
O femeie şi un copil au avut nevoie de îngrijire medicală din cauza problemelor respiratorii, după ce poliţia franceză a folosit gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc pentru a evacua luni dimineaţă un imobil din Lyon, ocupat de un grup de imigraţi români de etnie romă, informează marţi ziarele El Pais şi El Mundo.
Situat la numărul 71 în apropiere de gara Perrache din Lyon, clădirea aparţinând SPL Lyon Confluence era folosită drept locuinţă ilegală pentru un total de 85 de romi originari din Europa de Est, între care se aflau şi 30 de minori.
Ordinul de evacuare a fost emis săptămâna trecută de prefectul Jean-François Carenco, iar ocupanţii au fost preveniţi de venirea forţelor de ordine.
Din acest motiv ei au cerut ajutorul Mişcării împotriva Rasismului şi Prieteniei între Popoare (MRAP) iar un pichet al acestui ONG se afla prezent la faţa locului la sosirea furgonetelor Corpului Republican de Securitate (CRS) în încercarea de a le bloca accesul.
Potrivit unui martor, în timpul acţiunii s-au produs ciocniri cu forţele de ordine, iar agenţii au folosit iniţial bastoanele de cauciuc iar apoi gazele lacrimogene. MRAP a denunţat într-un comunicat 'folosirea inadmisibilă a forţei împotriva copiilor' şi a protestat împotriva 'încălcării circularei interne a MI din 26 august 2012 care recomandă efectuarea unui diagnostic social şi oferirea de soluţii de reinstalare pentru cei evacuaţi'.
În ultimele săptămâni, Ministerul de Interne francez a intensificat politica de hărţuire şi expulzare forţată împotriva celor aproximativ 17.000 de romi est-europeni care se estimează că trăiesc în Franţa şi a evacuat mii de persoane instalate la periferia oraşelor. Neobosita activitate de evacuări şi repatrieri este similară celei aplicate de anteriorul guvern conservator, deşi preşedintele socialist François Hollande a promis că va oferi un tratament uman populaţiilor defavorizate, şi nu a fost întreruptă nici măcar pe timp de iarnă, contrar celor prevăzute de legile franceze, conchide El Pais.