Poliţia britanică vrea să controleze revoltele cu proiectile ce conţin substanţe chimice

Revoltele viitoare din Marea Britanie ar putea fi înăbuşite cu ajutorul unor proiectile ce conţin substanţe chimice iritante, trase de poliţia care va folosi arme noi, ce se află acum în etapele finale de dezvoltare, informează ziarul britanic The Guardian.
Poliţia britanică (Oli Scarff/Getty Images)
Epoch Times România
10.04.2012

Revoltele viitoare din Marea Britanie ar putea fi înăbuşite cu ajutorul unor proiectile ce conţin substanţe chimice iritante, trase de poliţia care va folosi arme noi, ce se află acum în etapele finale de dezvoltare, informează ziarul britanic The Guardian.

''Discriminating Irritant Projectile'' (Dip), a fost dezvoltat de centrul pentru ştiinţe aplicate şi tehnologie (Cast) din cadrul Ministerului britanic de Interne, ca potenţial inlocuitor pentru gloanţele de plastic.

Documente obţinute de Guardian arată că revoltele din vara trecută din Anglia au oferit un impuls major pentru cercetarea Ministerului de Interne privind tehnologia de nouă generaţie de control al revoltelor, variind de la Dip la un armament şi mai straniu, descris de tehnicienii Cast drept 'ulei de sconcs'.

În briefingul făcut de Cast pentru Serviciul de Poliţie al Irlandei de Nord, se arată că tulburările de anul trecut au stârnit un val de idei trimise de public Ministerului de Interne, dar şi de companii producătoare de tehnologie pentru poliţie. Briefingul din noiembrie, ''Dezvoltarea de noi tehnologii mai puţin letale'', sugerează că proiectilele Dip vor fi încărcate în armele folosite de obicei pentru a trage cu actuala generaţie de gloanţe de plastic. Ele vor fi destinate unei distanţe de până la 65 de metri.

Se înţelege că proiectilele Dip, despre care s-a preconizat iniţial să fie introduse în 2010, vor fi încărcate cu gaz CS, spray cu piper sau altă substanţă iritantă.

Alte părţi ale briefingului, făcut în conformitate cu legea privind libertatea de informare, ''Freedom of Information Act'', se referă la o nevoie pe termen scurt a poliţiei de a dezvolta o tehnologie de tip 'counter laser dazzle', care să-i protejeze pe poliţişti împotriva orbirii atunci când unii protestatari folosesc lasere cum au fost cele utilizate în revoltele recente din Grecia.

Secţiuni mari ale informării au fost redactate de Ministerul de Interne, care le-a calificat drept 'sensibile de dezvăluit'. Cu toate acestea, The Guardian înţelege că tehnologia 'mai puţin letală' discutată include raze de căldura şi arme acustice.

O armă care îi interesează în mod deosebit pe poliţişti a fost cea desemnată de tehnicienii Cast drept 'ulei de sconcs'. Sistemul ar implica bile ce conţin lichide urât mirositoare, trase cu arme similare celor cu proiectile de vopsea. Mirosul va fi atât de neplăcut încât persoanele atinse cu astfel de bile vor dori să meargă acasă pentru a-şi schimba hainele, în timp ce colegii protestatari ar fi reticenţi să stea aproape de ei.

The Guardian a obţinut, de asemenea, cifre care ilustrează anvergura cheltuielilor recente ale forţelor de poliţie din întreaga ţară cu privire la generaţia de gloanţe de plastic, în prezent denumite ''attenuating energy projectiles'' (AEPs). Unele forţe par să fi decis să-şi crească considerabil stocurile.

De exemplu, poliţia din Gloucestershire, al cărei teritoriu a fost scena uneia dintre cele mai surprinzătoare focare de revoltă în vara trecută, a decis să-şi crească considerabil stocurile de AEP, anul trecut. A cheltuit pentru aceasta suma de 32.060 de lire, peste dublul cheltuielilor combinate în 2009 şi 2010.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor