Poliţia britanică a arestat cinci persoane de la ziarul The Sun al lui Murdoch
alte articole
Poliţia britanică a aruncat sâmbătă compania lui Rupert Murdoch, News Corporation, într-o nouă criză, prin arestarea a cinci persoane din conducerea ziarului The Sun, într-o anchetă potrivit căreia jurnaliştii plătesc poliţiştii pentru a primi informaţii, conform unui raport Reuters.
Mişcarea face parte dintr-o investigaţie mai amplă în practicile ilegale de colectare a ştirilor, care a zguduit clasa politică, mass-media şi unităţile de poliţie din Marea Britanie şi a determinat anul trecut închiderea News of the World.
Arestările de sâmbătă au venit după ce compania a oferit informaţii poliţiei, o mişcare care a înfuriat personalul şi a stârnit discuţii despre o vânătoare de vrăjitoare printre jurnalişti efectuată de cineva care le lăudase anterior munca.
Patru actuali şi foşti angajaţi ai The Sun au fost deja arestaţi luna trecută, cele mai recente reţineri ridicând întrebări cu privire la viabilitatea ziarului cu cele mai bune vânzări din Marea Britanie.
Sursa declară că printre cei arestaţi s-au aflat editorul adjunct, editorul de imagine, reporterul şef şi alţi doi membri seniori ai The Sun. Poliţia a declarat că un ofiţer de poliţie s-a aflat printre cele opt persoane arestate sâmbătă şi eliberate ulterior pe cauţiune.
Sursa a relatat că printre ceilalţi arestaţi se regăsesc un angajat al Ministerului Apărării şi un membru al forţelor armate. Ministerul a refuzat să comenteze.
Sursa a relatat că printre ceilalţi arestaţi se regăsesc un angajat al Ministerului Apărării şi un membru al forţelor armate. Ministerul a refuzat să comenteze.
Din moment ce nimeni din personalul de producţie nu a fost arestat, compania ar trebui să poată publica numărul de luni. Personalul care nu trebuia să lucreze în week-end şi-a oferit serviciile pentru a se asigura că ziarul este lansat, a declarat o a doua sursă familiară cu situaţia.
Arestările au fost rezultatul informaţiilor furnizate de Comitetul de Management şi de Standarde (CSM) al News Corp, un grup de constatare înfiinţat de firmă în încercarea de a-şi salva reputaţia.
Murdoch a închis anul trecut compania de ştiri extrem de populară News of the World, după un protest public iscat de zbonul cum că reporterii săi au interceptat mesajele vocale ale unor celebrităţi şi victime ale criminalităţii.
Acesta a sperat că închiderea ziarului va opri acuzaţiile de malpraxis, dar arestările personalului de la The Sun au reînnoit speculaţiile asupra viitorului ziarelor sale, publicaţiile rivale avertizând în legătură cu o "criză" şi "un personal agitat".