Comercianţii de fier vechi sunt foarte importanţi în combaterea furturilor de cablu din Marea Britanie, susţin parlamentarii

Legile britanice privind deşeurile metalice trebuie să se înăsprească pentru a combate flagelul tot mai mare de furturi de cabluri
Un tren Eurostar ajunge la staţia St Pancras în Londra. Există în medie şase - opt incidente de furt de cablu pe zi din reţeaua feroviară din Marea Britanie ceea ce provoacă mii de întârzieri şi pierderi de milioane de euro în fiecare an. (Ben Stansall / AFP / Getty Images)
Simon Veazey
27.01.2012

Legile britanice privind deşeurile metalice trebuie să se înăsprească pentru a combate flagelul tot mai mare de furturi de cabluri care costă reţelele de transport milioane de lire în fiecare an, a concluzionat un comitet de membri ai Parlamentului.

În prezent, există o medie de şase - opt incidente pe zi legate de furtul de cabluri de la reţeaua feroviară. În ultimul an, 10 persoane au murit din cauza unor incidente legate de furtul de metal, pe măsură ce hoţii depun eforturi mari pentru a fura orice, de la şine la fire electrice.

Louise Ellman, preşedintele Comitetului pentru Transporturi, a declarat că combaterea furtului de cablu este o chestiune de urgenţă. "Anul trecut, peste 35.000 de călătorii au fost amânate sau anulate ca urmare a acestei infracţiuni, ceea ce a costat reţeaua feroviară mai mult de 16 milioane de lire sterline [25,1 milioane de dolari]", a declarat ea.

După publicarea raportului comisiei pe 26 ianuarie, ea a evidenţiat într-o declaraţie că furtul de fier vechi este înlesnit de lipsa unui control asupra procesului de vânzare către comercianţii de deşeuri.

"Legislaţia actuală privind reglementarea comercianţilor de deşeuri metalice este învechită. Avem nevoie de o reformă urgentă pentru a îmbunătăţi pista de audit generată de industria fierului vechi, astfel încât infractorii care vând fier furat să poată fi identificaţi mult mai uşor."

Poliţia britanică pentru transporturi a numit Legea privind comercianţii de fier vechi din 1964 o lege demnă de Steptoe and Son.

Dar unele persoane din industria deşeurilor metalice se întreabă dacă doar o modificare a legilor va opri valul de furturi, ţinând cont că aceasta va aborda numai partea legală a industriei deşeurilor metalice. Asociaţia britanică pentru reciclarea metalelor (BMRA) estimează că numărul ilegal de locuri unde se colectează fierul vechi ar putea fi egal cu cel al celor legale.

BMRA a avertizat, de asemenea, împotriva unei alte recomandări a comitetului, şi anume ca vânzările de fier vechi să fie făcute fără numerar.

"Orice mutare de a restricţiona utilizarea de numerar în achiziţionarea de metal, ce va fi reciclat de întreprinderile cu licenţă şi autorizate, va fi subminată serios cu excepţia cazului în care actualul număr mare de întreprinderi ilegale (ne-licenţiate şi / sau ne-autorizate) nu este radical redus", a declarat BMRA comitetului.

BMRA a declarat că asta va "conduce o mare parte a comerţului în întregime legal în mâinile operatorilor ilegali şi ar fi o măsură ineficientă în limitarea comercializării materialului furat."

Membrii comitetului au propus ca guvernul să introducă o nouă infracţiune de încălcare gravă pentru proprietarii care sunt în relaţie directă cu reţeaua feroviară cu scopul de a-i descuraja pe hoţii de cablu.

Raportul comitetului observă faptul că datele arată că frecvenţa furturilor de cablu este în corelaţie cu preţul cuprului.

Într-un an şi jumătate, preţul cuprului s-a mărit de patru ori. La fel s-a întâmplat şi cu incidenţa furturilor de cablu. Preţul cuprului este de aşteptat să rămână ridicat şi în 2012.

Industria de reciclare a metalelor din Marea Britanie valorează aproximativ 5,6 miliarde de lire sterline (8,8 miliarde de dolar) şi are aproape 8.000 de angajaţi. Şaizeci la sută din metalul reciclat în Marea Britanie, aproximativ 13 tone metrice (14,3 milioane de tone) în 2005, este exportat, Marea Britanie fiind printre primele cinci ţări exportatoare de deşeuri metalice.

Dar furtul de cablu este doar un aspect al furtului de fier vechi. În dovezile prezentate comitetului, BMRA a subliniat faptul că din aproximativ 15.000 de tone metrice (16.500 tone) de metal furat în fiecare an, majoritatea este sustras chiar de la comercianţii de fier vechi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor