Poate CE ne sugerează indirect să adoptăm o lege a presei pe model maghiar

Toni Greblă,PSD
Toni Greblă,PSD (Epoch Times România)

Senatorul PSD Toni Greblă comentează ironic referirile din raportul Comisei Europene cu privire la campaniile de presă împotriva unor instituţii, spunând că poate autorităţile europene sugerează României să adopte o lege a presei pe model maghiar.

Greblă a spus la RFI că documentul CE este un raport "unilateral", plin de "reacţii emoţionale" ale unor instituţii.

În opinia pesedistului, "Comisia Europeană nu a avut o analiză obiectivă, un studiu la îndemână pentru a vedea ce reprezintă reacţie disproporţionată a Curţii Constituţionale, de exemplu, care a dat comunicate şi ceea ce reprezintă într-adevăr un exces din partea presei. Poate ne sugerează indirect Comisia Europeană să adoptăm o lege a presei, eventual să adoptăm modelul maghiar, care a fost foarte puternic criticat la Bruxelles!".

Senatorul PSD consideră că în raportul MCV "sunt adunate mai ales reacţii emoţionale din partea unor anumite instituţii şi unor anumite persoane, în loc ca raportul să fie obiectiv. Nu mă refer la integralitatea raportului, ci la anume nuanţe de la unele capitole".

Toni Greblă se arată convins că "raportul a fost puternic influenţat de evenimentele petrecute în vară". "Ecoul acelor evenimente pentru unii nu s-a stins încă. În sânul Comisiei Europene, Partidul Popular are o influenţă deosebită. Eu l-aş aprecia ca fiind un raport unilateral, fără consultarea autorităţilor române. Să ştiţi că informarea chiar dacă este făcută din România, nu există o singură sursă de informare de unde iei adevărul obiectiv. Dacă discuţi cu Guvernul, o să primeşti o anume informaţie, dacă vorbeşti cu reprezentanţii actualei Opoziţii, care sunt şi pe la Bruxelles, o să obţii un alt punct de vedere, astfel încât şi actuala Putere, din care şi eu fac parte are încă mult de lucrat la capitolul imagine şi credibilitate, mai ales la Bruxelles", subliniază el.

Raportul MCV face referiri la campanii mediatice de hărţuire la adresa unor judecători şi a familiilor acestora, precum şi la presiuni exercitate de mass-media la adresa sistemului judiciar, fără a face însă nominalizări.

„Aceasta rămâne un motiv serios de preocupare. Comisia a primit numeroase rapoarte privind acte de intimidare sau hărţuire comise împotriva unor persoane care lucrează în instituţii judiciare şi anticorupţie importante, inclusiv ameninţări cu un caracter personal împotriva judecătorilor şi a familiilor acestora şi campanii mediatice de hărţuire”, scrie în raportul MCV prezentat miercuri de purtătorul de cuvânt al CE Mark Gray.

În acest context, Comisia Europeană atrage atenţia asupra rolului mijloacelor de informare în masă. „Au existat numeroase exemple de mijloace de informare în masă care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum şi anumite îndoieli cu privire la eficacitatea activităţii de supraveghere desfăşurată de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Situaţia sugerează necesitatea unei revizuiri a normelor existente pentru a garanta faptul că libertatea presei este însoţită de o protecţie corespunzătoare a instituţiilor şi a drepturilor fundamentale ale persoanelor, precum şi pentru a pune la dispoziţie măsuri reparatorii eficiente”, avertizează Executivul european.

Problema modului de informare în mass-media este reluată şi în cadrul recomandărilor.

„Revizuirea standardelor existente pentru a se garanta existenţa unor mijloace de informare în masă libere şi pluraliste, asigurându-se, totodată, măsuri reparatorii şi eficiente împotriva încălcării drepturilor fundamentale ale omului şi împotriva exercitării de presiuni nejustificate şi a recurgerii la acte de intimidare de către mijloacele de informare în masă asupra sistemului judiciar şi a instituţiilor implicate în combaterea corupţiei”, recomandă CE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne