PNL are doi candidaţi la prezidenţiale
alte articole
Noul preşedinte al PNL, Klaus Iohannis, şi fostul lider al formaţiunii Crin Antonescu au acceptat sâmbătă, în cadrul Congresului PNL, să fie propuşi candidaţi ai formaţiunii pentru scaunul de la Cotroceni.
"Cinci ani de zile, zi de zi am asumat în numele meu decizii pe care nu le-am luat singur. Azi nu-mi mai pot permite. E o decizie pe care dumneavoastră trebuie să o luaţi. Oricare ar fi ea, o voi servi până la capăt", a subliniat Crin Antonescu.
Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a anunţat anterior că decizia desemnării candidatului la prezidenţiale aparţine Delegaţiei Permanente. „Acum e vorba de nominalizare. Poate să fie un nume sau mai multe”, a explicat Quintus, adăugând că dacă sunt mai multe nume înseamnă că va trebui dat un vot secret. Acesta a afirmat că s-au făcut două propuneri de candidat: Klaus Iohannis şi Crin Antonescu.
Pe de altă parte, liderul PNL Alba, Teodor Atanasiu, a cerut să fie stabilit la nivelul congresului un singur candidat al PNL, iar decizia să nu se ia în Delegaţia Permanentă. "Trebuie să avem un singur candidat. Eu nu-mi permit, ca PNL, să merg la PDL să-mi aleagă candidatul la preşedinţia României. Eu vreau să mi-l aleg eu", a subliniat acesta.
La rândul său, preşedintele PNL Klaus Iohannis a anunţat că retrage Rezoluţia privind desemnarea candidatului partidului la prezidenţiale şi o trimite la Delegaţia Permanentă, afirmând că nu îşi doreşte o sciziune în partid.
Acum e vorba de nominalizare. Poate să fie un nume sau mai multe
"Dragi liberali, constat cu bucurie că suntem în cea mai fericită situaţie în care poate fi un partid serios, să aibă doi candidaţi. Dacă suntem în această situaţie cred că în acest moment este suficient să ne bucurăm. Este suficient dacă ne bucurăm că avem doi candidaţi. Nu trebuie să votăm nimic astăzi. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să apară o sciziune în partid. Nu mă feresc, însă, de nicio competiţie şi dacă va fi să intru în competiţie cu domnul preşedinte şi prieten Antonescu, aşa să fie, dar nu astăzi. Cred că este bine să avem înţelepciunea să vedem lucrurile bune şi să nu le stricăm, grăbindu-le", a declarat Iohannis.
Preşedintele PNL a afirmat că "nu putem să permitem altcuiva să ne decidă candidatul", adăugând că va exista răgaz suficient pentru a se lua o "decizie înţeleaptă" în Delegaţia Permanentă.
"Avem două nominalizări, iar Delegaţia Permanentă va hotărî care dintre ei va fi candidatul nostru. Sunt de aceeaşi părere cu Klaus Iohannis", a declarat Quintus, în concluzia dezbaterilor.