Ploile abundente au format o crăpătură de 200 de metri în Noua Zeelandă (video)
alte articole
În apropierea unei ferme din zona Tumunui în Bay of Plenty, Noua Zeelandă a apărut o crăpătură imensă, de tipul unei crevase, lungă de 200 de metri şi largă de până la 30 de metri. Pe fundul acesteia, vulcanologii au descoperit un material vulcanic datând de acum 60 mii de ani. Este cea mai mare crăpătură care s-a deschis vreodată pe teritoriul Noii Zeelande.
Bradley Scott, vulcanolog la Institutul de Ştiinţe Geologice şi Nucleare din Noua Zeelandă, a declarat că fenomenul „este legat de ploile extrem de abundente”.
Din fericire, apariţia crăpăturii nu a cauzat până în prezent daune materiale sau pierderi economice semnificative, însă, potrivit presei locale, ar fi putut reprezenta o tragedie pentru animale. „Un muncitor de la fermă a descoperit întâmplător crăpătura, săptămâna trecută, când s-a dus să adune vacile ca să le ducă la muls la ferma din apropierea oraşului Rotorua, pe Insula de Nord” a explicat Colin Tremain, manager al fermei, pentru reţeaua de televiziune Newshub.
O echipă de geologi a început investigarea incidentului, reamintind că aceasta a apărut după o perioadă de ploi abundente în regiune.
Vulcanologul Bradley Scott a subliniat că această crăpătură este de trei ori mai mare decât oricare alta pe care a văzut-o în Noua Zeelandă şi că o cavitate subterană s-ar fi dezvoltat de-a lungul deceniilor. Nu au fost observate nici activităţi geologice în profunzime, ţinând cont de faptul că Noua Zeelandă se află într-o regiune tectonică foarte activă.