Pivniceru speră că măsurile promovate vor fi apreciate pozitiv în raportul MCV

Şedinţă de guvern la Palatul Victoria, Mona Pivniceru, ministrul Justiţiei (Epoch Times România)
Epoch Times România
07.11.2012

Ministrul justiţiei, Mona Pivniceru, a primit miercuri vizita unei delegaţii a CE, aflată la Bucureşti într-o misiune de evaluare în contextul raportul MCV, ocazie cu care şi-a exprimat speranţa că măsurile promovate în ultimele luni vor fi apreciate pozitiv.

Pe parcursul misiunii, experţii Comisiei Europene vor fi informaţi cu privire la progresele înregistrate de România în procesul de reformă a sistemului judiciar şi de luptă împotriva corupţiei, pe baza condiţionalităţilor specifice Mecanismului de cooperare şi verificare, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.

În cadrul întrevederii au fost abordate aspecte referitoare la procedura de numire la vârful Parchetului General şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pregătirea punerii în aplicare a noilor coduri, măsurile legislative recent adoptate în vederea degrevării instanţelor judecătoreşti, independenţa sistemului judiciar, cadrul normativ cu privire la incompatibilităţi şi interdicţii.

Ministrul justiţiei şi-a manifestat speranţa că măsurile pe care le-a promovat în ultimele luni vor fi apreciate în mod pozitiv în raportul Comisiei Europene ce va fi dat publicităţii în perioada următoare.

În pregătirea misiunii de evaluare, autorităţile române au transmis deja Comisiei Europene, la sfârşitul lunii octombrie 2012, elementele de progres înregistrate în perioada de referinţă iulie – octombrie 2012, precum şi răspunsuri punctuale la chestionarul Comisiei Europene vizând reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei.

În cadrul misiunii, experţii Comisiei Europene vor avea întrevederi cu reprezentanţii la nivel înalt ai Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Curţii Constituţionale, Agenţiei Naţionale Anticorupţie, Consiliului Naţional de Integritate, Parlamentului.

Comisia Europeană urmează să publice până la sfârşitul acestui an un raport MCV, care pentru unele ţări, precum Olanda, contează şi în luarea unei decizii privind aderarea României la Schengen.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor