Pictura provocatoare a lui Leighton: „Iunie în flăcări” irită şi fascinează lumea artei (video)

Pictura victoriană ”Iunie în flăcări” (Flaming June) realizată de Frederic Leighton şi aflată acum în expoziţia Frick Collection din New York, până la 6 septembrie a.c., a cunoscut o traiectorie neobişnuită.

Colecţionarul de artă Samuel Courtauld a numit-o ”cea mai minunată pictură ce există - o frumoasă piesă de extravaganţă”. Câteva decenii mai târziu, când compozitorul englez Andrew Lloyd Webber a cerut bani familiei pentru a cumpăra tabloul „Iunie în flăcări”, bunica lui a spus: ”Nu voi ţine gunoi victorian în casa mea”. Trecând de la un proprietar la altul, în timp ce i-a trecut moda, opera a fost atârnată un timp după panoul fals al unui şemineu într-o casă în Clapham Common, din suburbia Londrei. A dispărut apoi câteva decenii, până ce a fost redescoperită, în mod misterios, în 1962, moment în care arta victoriană era stigmatizată, fiind considerată făţarnică şi sentimentală.

Fondatorul Muzeului de Artă Ponce din Porto Rico, Luis A. Ferré, în timp ce călătorea prin Europa la începutul anilor 1960 cu scopul de a cumpăra opere pentru muzeu, a văzut tabloul ”Iunie în flăcări” ascuns într-un colţ în galeria comerciantului de artă Jeremy Stephen Maas. S-a îndrăgostit imediat de pictură şi a trebuit să plătească doar 8.000 $ pentru a o achiziţiona. În final, opera, ce are dimensiunile 120 cm X 120 cm a trecut Atlanticul, în căutarea unui nou cămin în insula Porto Rico, ajungând în custodia Muzeului de Artă Ponce. Lucrarea a pornit într-un mare circuit prin lumea întreagă, iar acum poate fi văzută în The Frick Collection din New York, până pe 6 septembrie.

Insula Porto Rico face parte din arhipelagul cu acelaşi nume din Marea Caraibilor, cu capitala la San Juan. Muzeul de Artă Ponce a fost inaugurat pe 28 decembrie 1965 de Luis A. Ferré şi conţine o colecţie de 3.000 de piese expuse în 14 galerii, cuprinzând opere baroce, italiene, prerafaelite, spaniole şi latinoamericane din secolele XIV - XX.

O instalaţie atractivă

Pictura este expusă în Sala Ovală, atenţia vizitatorului fiind imediat atrasă de culoarea portocalie vibrantă pe care Leighton a utilizat-o pentru a reprezenta rochia semitransparentă a unei femei adormite. Opera este flancată de două coloane ce reflectă pilaştri ionici striaţi ai ramei, inspirată din pictura renascentistă şi înconjurată de culoarea gri subtil a pereţilor Sălii Ovale, oferind un scenariu perfect pentru a trezi vitalitatea picturii. A fost găsită şi o schiţă în ulei (10,16x10,16 cm), pe care Leighton a făcut-o pentru a determina schema culorilor pentru pictură.

Rochia transparentă descoperă dar şi ascunde corpul modelului, iar culoarea portocaliu aprins o face mai senzuală decât sculptura nud ”Noaptea” a lui Michelangelo, din ”Capela de Medici”, sau nudul erotic ”Leda şi lebăda” a aceluiaşi pictor, din care s-a inspirat Leighton pentru ”Iunie în flăcări”. În faţa unei mări strălucitoare în linia orizontului, o floare de leandru, aflată pe un parapet arhitectonic de inspiraţie clasică, se apleacă spre capul femeii. Leandrul, cunoscut ca o plantă otrăvitoare, a fost o temă populară a poeţilor din epoca victoriană.

Leighton suferea de angină pectorală pe când picta acest tablou. Diferiţi istorici de artă au sugerat că leandrul indică faptul că artistul era conştient de iminenta sa moarte. Alţii au spus că sugera pericolul de a se îndrăgosti de o femeie indisponibilă - famme fatale. Potrivit spuselor lui Leighton, pentru acest tablou s-a inspirat ”din atitudinea întâmplătoare a unui model epuizat, ce avea o figură curioasă şi subtilă”, frază ce a fost reprodusă de Pablo Pérez d'Ors, curator asociat de artă europeană la Muzeul de Artă Ponce.

După această sclipire spontană, restul procesului creativ al lui Leighton a fost metodic şi meticulos. A creat numeroase desene preparatorii, pe care curatorul Galassi le-a descris cu minuţiozitate în catalogul Frick al picturii. Abordarea sa academică şi accentul din clasicism erau în afara modei dîn pictura secolului al XIX-lea, datorită mişcării artei impresioniste şi post-impresioniste.

În descrierea sa, Galassi a notat despre tablou că este „Puţin învechit pentru acest moment”.

Leighton a devenit Preşedintele Academiei Regale (1878-1896), fiind unul dintre artiştii cei mai criticaţi, dar şi foarte cunoscuţi la finele secolului al XIX-lea. Şi-a terminat celebra lucrare ”Iunie în flăcări” în martie 1895 la Londra, iar 10 luni mai târziu a murit, lăsând o donaţie de 10.000 de lire Academiei Regale. El a fost unicul artist înnobilat pentru foarte scurt timp: Regina Victoria l-a numit pe Frederic Lord Leighton Baron de Stretton, doar cu o zi înainte de moartea acestuia. A rămas până la acest moment unicul artist britanic ce a primit această onoare.

Căutarea semnificaţiei

„Iunie în flăcări” este atractiv şi dificil de înţeles, fascinant sau poate iritant din acest motiv. Ca fiinţe umane suntem predispuşi să găsim sensul vieţii în ceea ce experimentăm sau vedem. Ne întrebăm „cine este această femeie care doarme?” „Ce visează?”. Nu putem spune cu siguranţă. Lucrarea poate fi doar o odă adusă frumuseţii, lăsându-ne libertatea să proiectăm ceea ce dorim despre o femeie care doarme şi care odată a fost modelul favorit al artistului.

Cum nu este conectată la nicio istorie specifică, alegorie sau la o figură istorică, cugetând un moment înainte de a fi hipnotizaţi, ne întrebăm despre relaţia dintre artist şi model. Jacob Collins, artist şi fondator al Grand Central Atelier, care picta modele, a calificat relaţia ca fiind „o relaţie ciudată”.

„Este un fel de relaţie de meditaţie”, a spus el într-un interviu acordat acum ceva timp, în atelierul său.

Leighton a desenat casa sa – devenită acum muzeu - care avea 3 porţi: o poartă principală, o poartă de serviciu şi o poartă rezervată numai modelelor, care ducea direct în atelier, fără a fi conectată cu restul casei. Alt aspect neobişnuit al enormei case a lui Leighton, era că avea doar un dormitor. Leighton a fost un singuratic toată viaţa şi avea o viaţă excepţional de privată.

Şi-a format o imagine publică legată de Academia Regală, al cărei Preşedinte era, fapt descris în detaliu de Daniel Robbins, curator- şef al Muzeului Leighton House, în conferinţa din 24 iulie 2015 la expoziţia Frick Collection deschisă la New York.

Robbins a semnalat că se zvonea faptul că dramaturgul George Bernard Shaw, atunci când a scris „Pigmalion ”- devenit mai târziu tema filmului „My Fair Lady” -, s-a inspirat din relaţia lui Leighton cu modelul său favorit, actriţa şi modelul Ada Alicia Pullan. Actriţa, cu numele de scenă Dorothy Dene, l-a cunoscut pe Leighton în 1879, pe când avea 20 de ani, iar el avea 49. Leighton s-a transformat în îndrumător al carierei sale artistice, aceasta ajungând să fie faimoasă deşi nu era foarte talentată. La 3 ani după decesul mentorului său, actriţa, una dintre femeile foarte frumoase din societatea londoneză, a părăsit această lume, la vârsta de 40 de ani.

„Iunie în flăcări”, în expoziţia de acum în Frick Collection a fost interpretat ca „un fel de probă definitivă ce demonstrează că arta victoriană a fost reabilitată”.

„Acest tablou a fost reprodus în multe amintiri şi s-a transformat nesperat într-un ambasador cultural al Porto Rico”, a declarat Pablo Pérez d'Ors, grupului de jurnalişti prezenţi, adăugând:

"Mulţumim, de asemenea, fondatorului Muzeului Ponce, Luis A. Ferré, că a rămas fidel simţului şi gustului său, cu toate mişcările artei pop din anii 1960 sau oricărei alte mode pasagere, astfel că putem admira acest tablou minunat în New York pentru scurt timp."

„Iunie în flăcări” este unul dintre cele mai gingaşe şi mai ireale picturi prerafaelite. Acel leandru cu efect sedativ, ce se apleacă spre capul fetei, poate fi o sugestie simbolică a scufundării în somn, sau, pe undeva, asemănătoare cu cea a morţii.

Leighton a pictat tablouri cu teme istorice, biblice şi clasice care pot fi văzute în Leighton House Museum. Pentru cei ce doresc, pot urmări un mic video, unde sunt trecute în revistă câteva dintre operele artistului, care era şi sculptor. Operele sale demonstrează forţa creatoare, uimitoarea îmbinare a culorilor pastel transparente ce reprezintă atât un înalt nivel spiritual, cât şi fineţea şi senzualitatea frumosului corp uman.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.