Petrişor Peiu: ”Bucureştiul susţine candidatura lui Marian Lupu, omul lui Plahotniuc, la prezidenţiale”

”România a deblocat cei 60 de milioane de euro exact înainte de campania electorală. Asta arată că susţine oficial candidatura lui Marian Lupu, omul lui Plahotniuc, la alegerile prezidenţiale, a susţinut expertul economic în cadrul unei dezbateri.
Petrişor Peiu (Florin Chirila/Epoch Times)
Matei Dobrovie
29.09.2016

Petrişor Peiu a criticat guvernul român pentru că au alocat un împrumut de 150 de milioane de euro într-un moment în care Republica Moldova era nefinanţabilă, pentru că nu avea nici acord cu FMI şi nicio perspectivă de a vinde acţiuni pe piaţă. El a adăugat în cadrul dezbaterii ”Are România o strategie coerentă faţă de R.Moldova”, organizată miercuri de publicaţia NewsInt la Parlament, că aceşti bani vor fi acordaţi ” unor politicieni cleptomani, în condiţiile în care puteau fi folosiţi pentru nişte investiţii pe care România şi le poate administra singură dincolo de Prut”.

Expertul Fundaţiei Universitare a Mării Negre a mai afirmat că România nu are nicio strategie faţă de R.Moldova pentru că nu s-a căutat şi nu există un consens politic pe această temă. Pe de altă parte, Peiu a apreciat că Republica Moldova este un stat eşuat care nu este capabil să asigure securitatea propriului teritoriu şi a propriilor cetăţeni, dat fiind ca o şesime din teritoriul său este ocupat de trupele ruseşti. În plus, el a subliniat că sectorul bancar din ţară aproape nu mai există, dat fiind că băncile mari au fost lichidate, iar cele rămase se află sub supravegherea Băncii Naţionale, iar performanţa economică este catastrofală.

”Într-o ţară care are un PIB în valoare nominală de 6 miliarde de dolari s-a furat în două zile un miliard de dolari şi tot acolo s-au spălat 20 miliarde de dolari, prin deciziile a 14 judecători raionali. Acesta nu este un stat funcţional. Dacă în 1990, România şi RASSM erau relativ apropiate ca PIB, astăzi cele două performanţe sunt în raport de 5 la 1”, a explicat Peiu.

Expertul FUMN a mai amintit şi faptul că o treime din populaţia R.Moldova a părăsit ţara şi şi-a luat cetăţenia română, ceea ce arată că nu este un stat atractiv.

În opinia sa, România trebuie să-şi folosească depozitele bancare, care se ridică la 80 de miliarde de dolari, pentru investiţii în R.Moldova. ”România nu trebuie să mai dea bani unor cleptomani şi să finanţeze proiecte ridicole, ci să-şi împingă companiile să facă proiecte de investiţii, să participe la privatizarea companiilor de utilităţi, la realizarea de reţele de transport de gaze şi să creeze un Fond de garantare a investiţiilor acolo. România în loc să facă câteva străzi în Chişinău, a preferat să finanţeze reabilitarea de grădiniţe la Bălţi, în limba rusă”, a concluzionat Petrişor Peiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor