Pesediştii vor impozitare progresivă: Sunt de acord 75% dintre români / Liberalii: Ca să fie clar, nu renunţăm la cota unică

Gabriel Zetea (Gabriel Zetea/Facebook)
Andrei Pricopie
23.09.2024

Social-democraţii ar vrea să introducă impozitarea progresivă în România şi să renunţe la cota unică, argumentând că este un "deziderat legitim" al unui partid de stânga. În replică, liberalii au transmis că, atât timp cât PNL va fi la guvernare, nu se va renunţa niciodată la cota unică. O dezbatere în acest sens a avut loc în emisiunea "În opoziţie", realizată de Denise Rifai.

Jurnalistă: Vreau să auzim care este poziţia candidatului pe care îl susţineţi pe subiectul taxelor şi al impozitelor în 2025?

Gabriel Zetea (PSD): În 2025, aşa cum aţi pus întrebarea, există deja o decizie clară, fermă, a Coaliţiei, nu doar a Partidului Social Democrat, ci a PSD şi PNL, că în 2025 nu cresc taxele, nu creşte taxa pe valoare adăugată. Este deja negociată cu Comisia Europeană această politică fiscală a României, aşadar nu vorbim în 2025 despre taxare suplimentară.

Pe termen lung, PSD are evident în programul său introducerea în România a impozitării progresive, pe principiul cine câştigă puţin să plătească mai puţine taxe la stat, cine câştigă mai mult să plătească mai mult în semn de solidaritate faţă de ceilalţi. Ăsta este un principiu cu care sunt de acord 75% dintre români.

Jurnalistă: Deci după 2025 spuneţi că trebuie să ne aşteptăm la impozitare progresivă.

Gabriel Zetea: Este dezideratul legitim al PSD. Suntem un partid de stânga, avem recomandările tuturor instituţiilor partenere ale României - Banca Mondială, Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional, care recomandă introducerea în România a taxării progresive pe modelul acesta.

Viorel Cataramă (PNL): Vă pot spune că dacă se renunţă la cota unică, acest lucru nu se va face cu PNL la guvernare. Ca să fie clar. Deci trecerea la impozitarea progresivă nu se va face cu votul PNL şi nici cu PNL în guvern.

Gabriel Zetea: Avem în acest moment suficiente date prin care se arată foarte clar că această cotă unică de impozitare a fost extrem de potrivită în România la acel moment. Nu îşi mai face efectele, nu face decât să crească foarte mult diferenţele de avuţie între cei care câştigă puţin şi cei care câştigă foarte mult. Este nevoie în acest moment de un moment de solidaritate între clasele sociale. Mă uit cu mult interes la dezbaterile economice din Statele Unite ale Americii...

Jurnalistă: În contextul acestei situaţii bugetare absolut odioase, mai puteţi vorbi de solidaritate?

Ionuţ Moşteanu (USR): Ştiţi câţi oameni s-au angajat la stat în ultimul an? 32.000. Din septembrie 2023 până în 2 septembrie 2024, în guvernarea PSD-PNL. Vorbiţi de solidaritate în condiţiile în care cheltuielile bugetare au explodat efectiv. Salariile la stat sunt de 1,7 ori mai mari în medie decât cele din mediul privat. Unde e solidaritatea? Solidaritatea înseamnă să le lăsaţi oamenilor mai mulţi bani în buzunar.

Gabriel Zetea: Peste o lună de zile o să preiau mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean. Vă invit în următorul an de zile în judeţul Maramureş, la Consiliul Judeţean Maramureş, să vedeţi o reformă a aparatului propriu al Consiliului Judeţean în ceea ce priveşte funcţionarii. Spuneţi-mi o măsură pe care aţi luat-o la guvernare de eficientizare a aparatului bugetar când aţi fost la guvernare dumneavoastră.

Eu vă spun că mă angajez public în emisiunea doamnei Denise Rifai, "În opoziţie", că o să fac o reformă a aparatului pe care să o conduc eu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean. Şi vă provoc să spuneţi reforma pe care aţi făcut-o atunci când aţi fost dumneavoastră la guvernare.

Spuneţi-mi ce instituţie publică aţi reformat şi o să vă spun că Marcel Ciolacu, împreună cu PNL, în ultimul an de zile, au reformat câteva instituţii. Sunt foarte mulţi care îl ascultă. Şi e nevoie în continuare de determinare politică pentru a elimina risipa din banul public. Ce instituţie publică au reformat când au fost la guvernare?

Ionuţ Moşteanu: Am stat acolo opt luni. Ce reformă poţi să faci în opt luni? Miniştrii au făcut în opt luni un PNRR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor