Bo Xilai, avertisment dat autorităţilor de urmărire penală
alte articole
Procesul lui Bo Xilai, un fost star al Partidului Comunist care în prezent este căzut în dizgraţie, a ajuns la finalul celei de-a cincea zile, ultima zi a procesului, la 26 august, cand Bo a dat un avertisment neobişnuit autorităţilor de urmărire penală.
"Sistemul judiciar din China este proiectat pentru a preveni cazurile nedrepte şi false iar sistemul de siguranţă publică, de urmărire penală şi judiciar au un efect de control reciproc... totul este proiectat pentru a preveni cazurile nedrepte. Dacă ascultaţi doar la cele susţinute de procuror, se va crea o mare nedreptate", i-a spus Bo judecătorului.
Acestea sunt cuvinte care Bo Xilai nu le-ar fi spus niciodată ca secretar al partidului comunist, dar stând în banca deţinuţilor, el se afla de această dată într-o poziţie destul de diferită.
A fost de asemenea o remarcă deosebită venită din partea lui Bo Xilai, potrivit observatorilor care îi cunosc cariera politică. Calea lui în rândurile Partidului Comunist Chinez a fost marcată de abuzuri groteşti în cadrul sistemului judiciar şi de securitate, spun criticii.
În ultima funcţie ocupată înainte de a fi dat jos din cauza unui scandal politic brutal, Bo conducea un mare oraş din sud-vestul Chinei, Chongqing, unde este acuzat de ruinarea a mii de antreprenori şi rivali politici folosindu-se tocmai de sistemul juridic. El şi adjunctul său Wang Lijun, care a depus recent mărturie împotriva lui, i-au acuzat pe oamenii de afaceri rivali ca făcând parte din mafiale-au smuls mărturisiri în urma torturilor aplicate, iar apoi i-au aruncat în închisoare şi şi-au însuşit activele lor.
Bo l-a supus pe un utilizator de internet din Chonqging la un an de reeducare prin muncă forţată după ce acesta a făcut o glumă vulgară despre Bo prin intermediul platformei sociale.
Şi în postul anterior, ca ministru al Comerţului, Bo Xilai a fost dat in judecată pentru crime împotriva umanităţii în peste zece ţări din întreaga lume, pentru faptul că l-a asistat pe Jiang Zemin, fostul lider al Partidului Comunist, în persecuţia împotriva Falun Gong, o practică spirituală. Campania împotriva acestui grup se presupune că a condus în China la zeci de mii de decese, multe dintre ele ca urmare a uciderii practicanţilor Falun Gong în cursul recoltării forţate de organe.
Înainte de a fi ministru al Comerţului, Bo a fost secretarul de partid al provinciei Liaoning, în nord-est, şi înainte, a fost primar al Dalian, un oraş din această provincie. În ambele funcţii, este acuzat de a fi ajutat la înăsprirea persecuţiei împotriva Falun Gong, conducând expansiunea rapidă a lagărelor de muncă forţată. O serie de lagăre din acea regiune au devenit infame prin brutalitatea lor. De exemplu, Lagărul de muncă pentru femei Masanjia a devenit un pionier în folosirea torturii sexuale împotriva practicantelor Falun Gong sub supravegherea lui Bo.
În ultimele patru zile Bo a simţit pe propria piele mânia sistemului chinez de justiţie, deşi în acest caz pumnul de fier al statului a fost înfăşurat în multe straturi de catifea, potrivit avocaţilor din China care au urmărit îndeaproape cazul şi sunt familiarizaţi cu traiectoria politică a lui Bo.
"Procesul a fost ca un joc", a declarat Liu Zhengqing, avocat pentru drepturile civile în Guangzhou, într-un interviu telefonic acordat The Epoch Times. "Bo este un tiran. Dacă el ar fi devenit liderul Chinei, ar fi chiar mai rău decât Mao Zedong".
Liu a subliniat că în cadrul procesului Bo a fost acuzat doar de trei nelegiuiri, diminuate de la şase de care fusese iniţial acuzat de către autorităţi după arestarea sa de anul trecut.
Aceasta pe lângă faptul că "procesul nici măcar nu a atins problema recoltarii de organe, tentativa de lovitură de stat, sau campaniile antimafia şi cele privind "cântarea de cântece roşii" pe care Bo le-a lansat în Chongqing, a declarat Liu.
S-a raportat că Bo a încercat să organizeze o lovitură de stat, împreună cu fostul ţar al securitaţii, Zhou Yongkang, pentru a perturba accesiunea la putere a actualului lider al Partidului, Xi Jinping, şi pentru a se instala în calitate de şef al Partidului Comunist. Acest fapt, mai degrabă decât simpla corupţie, a fost cel care a stârnit furia Partidului, în opinia lui Liu.
"Partidul Comunist Chinez nu îndrăzneşte să aducă în discuţie crimele grele", a spus Liu. "Bo ştie asta foarte bine".
Cu atâtea maşinaţii de fundal, pe care nici Partidul Comunist, nici Bo Xilai, nu doresc să le scoată la lumina zilei, procesul a devenit un joc de negociere: lui Bo i-a fost permis să se apere, dar el a continuat să vorbească doar despre detaliile infracţiunilor (relativ) minore de care a fost acuzat, mai degrabă decât să denunţe legitimitatea procesului în sine.
Cel puţin asta este ceea ce poate fi cunoscut din transcrierile şedinţelor de judecată, care sunt strict revizuite înainte de a fi făcute publice pe contul de microblog al Curţii Intermediare a Poporului din Jinan, unde a avut loc procesul. Niciun material video sau audio cu Bo nu a fost lansat de la audierea sa, şi sursele au declarat pentru New York Times că unele dintre obiecţiunile lui Bo din timpul procesului au fost înlăturate din transcrieri înainte ca acestea să fie postate online.
Li Zhuang, un avocat chinez care a fost trimis la închisoare de către Bo în timpul campaniiilor antimafia din Chongqing, a remarcat într-un interviu telefonic că Bo este "foarte bun la actorie".
Liang Xiaojun, un alt avocat chinez, a remarcat că procesul nu părea să decurgă pe deplin fără probleme pentru autorităţi. "Ei păreau să credă că el îşi va mărturisi crimele, dar în schimb el a negat toate acuzaţiile. Procesul a relevat o mulţime de secrete de familie, cum ar fi faptul că Wang Lijun a avea o pasiune pentru Gu Kailai, Bo l-a pălmuit pe Wang Lijun, Xu Ming le-a dat lui Gu Kailai şi Bo Guagua o mulţime de bani, Gu avea probleme psihice, etc.
Autorităţile au avut de asemenea mare grijă să diminueze sumele de bani, atunci când l-au pedepsit pe Bo: suma de bani provenită din luarea de mită şi deturnarea de fonduri, de care a fost acuzat, a fost doar de ordinul milioanelor, nu al sutelor de milioane, sau chiar miliarde de dolari. Sumele nu au fost nici prea mici, astfel încât să pară neînsemnate, dar nici prea mari, astfel încât să defăimeze Partidul.
Folosirea corupţiei pentru a-l pedepsi pe Bo este un lucru superficial", a declarat Liang Xaojun. "Toţi sunt corupţi".
Potrivit autorităţilor, verdictul împotriva lui Bo va fi pronunţat "la o dată care urmează să fie stabilită".