Perioada sărbătorilor, o călătorie în profunzimea sufletului

Perioada sărbătorilor este un moment pe care îl petrecem de obicei alături de familie, iar pentru majoritatea dintre noi este un prilej de bucurie într-o atmosferă senină şi veselă. Pentru alţii însă evocă melancolie şi tristeţe, amplificând sentimentul de singurătate. Unii chiar aşteaptă ca ''febra'' sărbătorilor să treacă mai repede, să înceapă serviciul şi totul să reintre în ''normal''. Vestea bună ar fi că depinde de noi să depăşim această stare, schimbându-ne perspectiva, putem întoarce situaţia în favoarea noastră.

În general, a fi singur este considerat ceva trist şi negativ; multe persoane au un sentiment de gol interior pe care încearcă să-l umple în diverse moduri, de obicei cu tot felul de sarcini, găsind câte ceva de făcut aproape tot timpul. Însă hiperactivitatea ne salvează de singurătate doar aparent. Ar mai fi drumurile către frigider, shoppingul şi altele...

De ce nu am încerca mai bine să ne dăm seama de ce ne sperie atât de tare ideea de a fi singuri? Nu cumva din cauză că nu dorim să ne aflăm faţă în faţa cu problemele noastre nerezolvate? Dacă avem o stimă de sine scăzută şi puţină autonomie, ne e teamă de schimbările care apar, nu reuşim să credem în noi înşine, atunci ne va fi teamă fără cineva alături. Alteori teama vine din faptul că nu am găsit un sens în viaţă, şi fiind singur, te simţi pierdut, ''fără niciun rost pe lumea asta''.

Vrem doar să ne încadrăm într-un tipar? Să avem un soţ, copii, doar pentru ''a fi în rândul lumii?'' Fiecare are de parcurs propria cale, propriile suferinţe, bucurii, încercări şi alegeri. Fericirea noastră depinde oare numai de ceea ce avem? Să nu uităm că totul e relativ, efemer...Câte cupluri sunt fericite cu adevărat? Singurătatea în doi...sună destul de cunoscut.. Dorim să avem mai mult? Câţi din cei care deţin funcţii importante, sunt celebri sau au mari averi sunt cu adevărat fericiţi?

Este minunat să fim împreună şi să ne bucurăm cu cei dragi, dar nu trebuie să cădem pradă disperării dacă suntem singuri. De multe ori, solitudinea, înţeleasă ca relaţie privilegiată cu esenţa fiinţei noastre, ne ajută să ne regăsim şi să ne reinventăm pe noi înşine. Putem face din orice lucru mărunt, din orice clipă a vieţii noastre un prilej de bucurie. Viaţa însăşi este un prilej de bucurie şi recunoştinţă. Putem să ne deschidem către ceilalţi, să dăruim un zâmbet, o vorbă bună, un gând luminos, în loc să fim trişti, geloşi sau invidioşi, imaginându-ne cum alţii se distrează şi se bucură sau gândindu-ne că nu suntem destul de buni, că suntem nedemni de a fi iubiţi sau acumulăm resentimente că am fost părăsiţi chiar în prag de sărbători. Nu e nevoie să aşteptăm să ne găsim ''jumătatea'', o funcţie, faimă sau cadouri valoroase pentru a fi fericiţi, ce ne împiedică să fim fericiţi acum?

O carte, muzică, o pătură moale, o frumoasă cană cu ceai aburind, focul din şemineu sau lumina unei lumânări parfumate, compania unui prieten necuvântător... ne putem bucura astfel de fiecare clipă prezentă, de noi depinde s-o facem deosebită.

Sărbătoarea devine astfel un prieten, te ajută cumva să rezolvi această goliciune, care va fi gata să iasă în orice moment odată cu trecerea timpului, nu numai în această perioadă.

Poate fi o oportunitate de a da ascultare, înainte de toate, celor mai profunde nevoi ale noastre. Şi poate vom descoperi cât de puţin avem nevoie pentru a fi cu adevărat fericiţi, pentru că fericirea nu vine din exterior, ea este în noi înşine...''Tot plimbându-mă de jur-împrejurul singurătăţii mele, mi-am descoperit esenţa inimii'', spunea Alda Merini. Adevărata noastră bogăţie, de cele mai multe ori ignorată, se află în profunzimea sufletului nostru, aşteptând ca noi să o descoperim.