Spiritul Sărbătorilor

Vin sărbătorile!

Cu aşteptări pentru jucării noi şi bunătăţi pentru copiii de toate vârstele. Cu aşteptări pentru un an mai bun, cu mai puţine griji şi nevoi pentru adulţi.

Posibilităţile pentru cumpărarea cadourilor variază de la cumpărarea unui computer sau skateboard pentru adolescentul rebel al familiei, sau poate o maşină nouă pentru părinţi. Copiii speră la lucruri care să le umple visele. Noi visăm lucruri care sperăm să ne facă mai fericiţi.

În plus faţă de obiecte, ar trebui poate să încercam să oferim toată afecţiunea noastră celor dragi. Putem şi vrem să fim măcar pentru câteva zile eroii care aduc daruri şi împlinesc vise! Iar asta este atât de important. Ne creştem bunătatea, făcându-ne poate puţin mai capabili să-i iubim pe ceilalţi.

Timpurile sunt grele şi criza economică mondială ce ne bântuie de atâţia ani poate că ne va ajuta să ne amintim de valorile tradiţionale. Sigur, darurile comerciale sunt bune, dar afecţiunea şi timpul pe care le putem dărui celor dragi sunt mai preţioase. Pentru că jucăriile, dulciurile sau maşina cea nouă se duc, se învechesc şi se banalizează, dar sprijinul şi căldura noastră sufletească rămân ca o lumină dătătoare de speranţă şi uneori impregnează amintirile celor din jur pentru o viaţă. În plus totul este mai uşor când ai de cine, cu cine să te bucuri.

Poate unii dintre noi îşi mai amintesc, pe vremuri era altfel... Îmi aduc aminte de copilărie, cu comunismul pe care îl simţeam mai mult prin faptul că aveam doar câteva jucării - la care însă ţineam mult. Îmi amintesc feţele îngrijorate ale părinţilor, lipsa de bani într-o casă cu trei copii şi o bunică pe care comuniştii o lăsaseră să moară de foame. Mi-aduc aminte de o viaţă chinuită, mama dormind numai câteva ore pe noapte şi tata apărând pe acasă numai noaptea târziu — căci se spetea să lucreze şi peste program câte o lucrare pentru a "se ajunge cu banii”. O copilărie grea, pe care părinţii au încercat s-o facă cât mai bună, aşa cum au putut ei.

În afară de sordidul amintirilor din comunism, sărbătorile de iarnă au rămas însă în minte întotdeauna, cu strălucirea lor de basm. Pe atunci nu le puteam aprecia la adevărata lor valoare, dar acum, uitându-mă în urmă, mă gândesc că sărăcia materială a părinţilor, contrasta puternic cu bogăţia sufletului lor.

Dau la o parte praful de pe amintirile de odinioară… Parcă în faţă mi se aşterne seara de dinaintea Crăciunului, în care mama trebăluia de zor prin bucătărie şi noi copiii aşteptam cu înfrigurare venirea lui Moş Crăciun. Cuminţi şi spăşiţi aşteptam vizita Moşului şi ne culcam şi dormeam "iepureşte”, nerăbdători să se crape de ziuă mai repede, sau, cine ştie? - poate chiar să-l surprindem pe Moşul când vine cu cadouri. Şi noaptea trecea mai încet ca niciodată... Dimineaţa venea şi minunea se petrecea de fiecare dată — bradul superb împodobit de mama peste noapte cu globurile strânse cu migală în timpul anilor şi bomboanele "de pom” învelite în staniol colorat pe care ea le agăţa în brad, cu portocale frumos mirositoare pe care le gustam atunci prima dată în an şi micul cadou de Crăciun pentru fiecare.

În casă sobele de teracotă dogoreau de căldură şi răspândeau mirosul lemnelor ce ardeau liniştit.

Pomul de Crăciun era cadoul cel mai frumos şi dorit: superb împodobit stătea mândru şi strălucitor în casă, iar noi, copiii, chicoteam veseli şi fascinaţi pe lângă el. Amintirea reînvie şi mirosurile de cozonaci, sarmale şi tot felul de alte bunătăţi, pentru care mama trudea toată noaptea… un cadou care ajungea la noi cu trudă şi sacrificii, de care, poate tocmai de aceea, ne bucura atât de tare!

Anii au trecut şi lucrurile s-au schimbat... poate nu în bine.

Sărbătorile au devenit tot mai comerciale, în acelaşi timp abundente şi goale pe dinăuntru. Toată lumea îşi aşteaptă darurile, care parcă niciodată nu mai sunt de ajuns. Strălucirea de altădată o regăsim acum mai mult în magazine şi mai puţin în suflete. Mergem în magazine cu listele pregătite, cumpăram şi ajungem acasă într-un târziu încărcaţi de daruri, însă descărcaţi de semnificaţie şi speranţă. Parcă lipseşte ceva: poate seninătatea pe care am abandonat-o pentru a face cariere, averi, sau a alerga după fericire.

În lumea comercială în care trăim valorile tradiţionale au început să se prăfuiască; copiii şi părinţii se văd mai rar sau trec unii pe lângă alţii în casa în care locuiesc împreună, fiecare cufundat în problemele şi căutările lui…

Ne lipseşte bucuria simplă a vieţii şi a celor dragi nouă de alături. Uneori chiar dacă ei sunt lângă noi, distanţele sufleteşti s-au mărit; toată lumea participă la ritualul sărbătorilor încercând să umple golul creat — un gol creat de încă un an scurs între alergături, şi care parcă ne-a secătuit şi mai tare.

Mâncărurile rafinate nu pot ţine loc de nevoia sufletească acută pe care o avem cu toţii. Riscăm să devenim nişte însinguraţi în propriile noastre cămine, unde ne inoculăm doza de amnezie pentru a putea face faţă cum putem sărbătorilor. Apoi ne întoarcem din nou la lucru şi ne punem alte dorinţe: să slăbim câteva kilograme, să mai facem un pas în carieră sau să câştigăm mai mulţi bani, să ne cumpărăm lucruri pe care le asociem cu fericirea.

Vremea trece şi alergătura ne lasă sleiţi de puteri şi uşuraţi de viaţă. Serviciul tot mai acaparator pe care-l avem, dacă-l avem, îmbogăţeşte compania pentru care lucrăm în detrimentul familiei şi al sufletului nostru. Dacă nu-l avem, grijile şi nevoile ne fac să-l căutăm asiduu, nemulţumiţi şi stresaţi.

Anul viitor vin apoi alte sărbători, cu aşteptările pentru jucării noi şi bunătăţi pentru copiii de toate vârstele. Copiii vor spera din nou la lucruri preţioase care să le umple visele.

Cu timpul, părinţii nu mai au lista lor de vise, ci se mulţumesc să aştepte un miracol care să le redea înapoi timpul, familiile şi bucuria simplă a regăsirii celor dragi.

Însă şansa noastră există! La fel ca în vremurile trecute, de restrişte, putem să ne strângem în jurul celor dragi şi să ne bucurăm de ei. Să îi iubim aşa cum sunt, pentru că avem pe cine iubi! Să ne aducem aminte că omul sfinţeşte locul şi că, pentru a fi fericiţi, nu avem nevoie de prea multe.

Fericirea este o stare de spirit, care nu are legătură cu lucrurile din jur, ci cu cele interioare. Să ne mai amintim că cel fericit nu este cel care are totul, ci acela care reuşeşte să facă totul din ceea ce are.

La Mulţi Ani, dragi cititori şi fie ca anul care vine să ne găsească alături de cei dragi, mai adevăraţi, mai buni şi mai toleranţi!