PD lansează "Prima Casă 3". Expert: Creşterea electorală a creditării – calea scurtă spre dezastrul financiar
alte articole
Partidul Democrat din Moldova a anunţat marţi, 17 iulie, în cadrul tradiţionalului briefing de presă, despre extinderea programului social „Prima Casă” la familiile cu mulţi copii.
Astfel, liderul partidului, Vlad Plahotniuc, a precizat că, după tineri şi bugetari, proiectul „Prima Casă 3” presupune compensarea treptată din bugetul de stat a creditului ipotecar, de la 10 până la 100%, în funcţie de numărul copiilor în familie, dar nu a precizat dacă este asigurată şi finanţarea pentru acest nou proiect social.
În context, Andrian Lupuşor expert în cadrul Centrului Independent ”Expert Grup” menţionează că problemele sociale, cât de puţin stringente ar fi ele, urmează să fie soluţionate prin intermediul sistemului de protecţie socială. Sistemul bancar, ca şi alte sectoare ale economiei, nu poate fi utilizat în scopuri sociale şi mai ales electorale.
”Creditarea în baza garanţiilor guvernamentale, prin definiţie, alimentează în mod artificial pofta de risc din partea băncilor, ceea ce poate părea frumos pe termen scurt (creşterea creditării în favoarea grupurilor vulnerabile), însă periculos pe termen mediu şi lung (acumularea de credite neperformante care se transformă în pierderi acoperite din bugetul de stat, adică din contul nostru)”, a adăugat economistul.
Alexandru Lupuşor a ţinut să atenţioneze că nu există o analiză cu privire la resursele alocate de la bugetul de stat al RM, impactul scontat sau costurile de oportunitate, adică de unde vor fi realocate resursele bugetare pentru a acoperi garanţiile pentru noul program.
”Joaca de-a „Prima Casă” continuă. Deja, „Prima Casă 3”?. Creşterea electorală a creditării este cea mai scurtă cale spre dezastru financiar. După distracţia electorală, vine şi mahmureala post-electorală, să nu uităm de asta...”, a conchis expertul.