Congresul SUA, OSCE şi NATO cer retragerea trupelor ruse din R. Moldova, Ucraina şi Georgia

Rezoluţiile Congresului SUA, Adunării Parlamentare OSCE şi summitului NATO survin în contextul aprobării de către Adunarea Generală ONU a unei rezoluţii privind retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană.
Tancuri ruseşti în Transnistria (mediafax.ro)
Ştefan Sârbu
13.07.2018

Congresul SUA a aprobat rezoluţia prin care exprimă sprijinul pentru ţările Europei de Est şi NATO. Statele Unite susţin integritatea teritorială şi suveranitatea politică a Moldovei, Ucrainei şi Georgiei şi reafirmă suportul pentru guvernările alese democratic şi oamenii din cele trei ţări, încurajând aspiraţiile democratice.

Potrivit Parlamentului moldovean, documentul stipulează angajamentul SUA de a susţine cele trei state pe parcursul integrării europene, asigurarea securităţii energetice şi intensificarea cooperării comerciale.

Totodată, rezoluţia condamnă agresiunea rusă în regiune şi cere retragerea trupelor şi muniţiilor Federaţiei Ruse, aflate ilegal pe teritoriul celor trei state. Documentul cheamă aliaţii din Europa şi ONU să pună presiune în continuare pe Guvernul Federaţiei Ruse pentru ca aceasta să-şi respecte angajamentele internaţionale.

Rezoluţia aprobată în Congresul SUA face apel către Departamentul de Stat pentru dialog deplin şi activ împotriva imixtiunii Federaţiei Ruse în procesele democratice ale celor trei naţiuni suverane.

De menţionat că recent, şi Adunarea Parlamentară a OSCE a reafirmat, în cadrul sesiunii anuale de la Berlin, necesitatea retragerii complete a forţelor armate străine de pe teritoriul R. Moldova, fiind votate trei amendamente privind soluţionarea paşnică a diferendului transnistrean, retragerea trupelor ruse de pe teritoriul suveran al ţării şi transformarea misiunii de pacificare într-una civilă cu mandat internaţional.

Totodată, ţările membre NATO, reunite la summitul de la Bruxelles, au solicitat, miercuri, retragerea forţelor militare ruse, staţionate pe teritoriile Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei, fără consimţământul celor 3 ţări, în conformitate cu angajamentele internaţionale. În precizarea inclusă în premieră în declaraţia finală a unui summit NATO, este reiterat sprijinul acordat integrităţii teritoriale şi suveranităţii Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldova în cadrul graniţelor recunoscute pe plan internaţional.

Cele 3 rezoluţii din Congresul SUA, Adunarea Parlamentară OSCE şi summitul NATO survin în contextul aprobării de către Adunarea Generală ONU, în luna iunie, a unei rezoluţii privind retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor