Participanţii străini la 'Clubul de discuţii Valdai' se întâlnesc din nou cu Putin

Cu opt ani în urmă, consilierii preşedintelui Vladimir Putin a avut ideea de a 'lustrui' imaginea sa internaţională, invitând persoane din mediul academic, din străinătate, şi jurnalişti specializaţi pe problemele ruseşti la un seminar cu omologi ruşi - mulţi simpatizând ideea recentralizării puterii după anii tulburi ai perioadei Elţin - şi la un dineu cu preşedintele însuşi, scrie Financial Times (FT).
Preşedintele rus Vladimir Putin. (KIRILL KUDRYAVTSEV / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
25.10.2012

Cu opt ani în urmă, consilierii preşedintelui Vladimir Putin a avut ideea de a 'lustrui' imaginea sa internaţională, invitând persoane din mediul academic, din străinătate, şi jurnalişti specializaţi pe problemele ruseşti la un seminar cu omologi ruşi - mulţi simpatizând ideea recentralizării puterii după anii tulburi ai perioadei Elţin - şi la un dineu cu preşedintele însuşi, scrie Financial Times (FT).

Clubul de discuţii Valdai, numit după lacul unde s-a desfăşurat prima întâlnire, a devenit un eveniment anual şi, într-o anumită măsură, controversat. Un analist critic la adresa lui Putin i-a etichetat pe participanţii străini drept 'idioţi utili' care servesc drept instrumente de propagandă ale Kremlinului.

Cu toate acestea, evenimentul, şi contextul s-au schimbat între timp foarte mult. În primii ani de existenţă al Clubului Valdai, Rusia a trecut printr-o perioadă de creştere economică de 7% pe an. Preţurile la petrol - şi exporturile de petrol ale Rusiei - creşteau, iar o societate a consumului îşi făcea simţită apariţia.

În prezent, cu o creştere economică la jumătate din vârful celei înregistrate înainte de criză, ''intelighenţia'' Rusiei nu îl mai iubeşte pe Putin. În plus, deşi există în continuare voci pro-Kremlin, Valdai a devenit un fel de forum de strângeri de mână şi de discuţii între oamenii din mediul academic rus despre starea ţării (într-un format care le garantează anonimatul).

Evenimentul de anul trecut, cu trei săptămâni înainte de alegerile parlamentare - într-un context în care experţii deplângeau decizia premierului Putin de a reveni pentru un al treilea mandat prezidenţial - prefigura protestele de stradă care au urmat.

Evenimentul din acest an, care va avea loc la Sankt Petersburg şi Moscova în această săptămână, a evitat politica, asumându-şi ca temă dezvoltarea economică a Rusiei. Însă strângerile de mână nu puteau fi mai puţine.

Modelul de creştere economică al Rusiei de dinainte de criză - sunt de acord experţii - este azi epuizat. Este puţin probabil ca preţurile la petrol să crească mult, iar producţia de petrol a Rusiei a atins punctul culminant. De asemenea, cheltuielile consumatorilor nu mai explodează.

În consecinţă, în prezent, Rusia are o nevoie profundă de investiţii, interne şi externe, însă un mediu de afaceri prost ţine blocate ambele tipuri de investiţii.

În cadrul unui scenariu de specialitate prezentat la Valdai, chiar şi în situaţia în care preţurile mari la petrol vor continua, în lipsa îmbunătăţirii climatului de afaceri, creşterea economică anuală a Rusiei între 2012 şi 2030 va fi în medie de 3,1% - în timp ce la preţuri 'moderate' ale petrolului, ea ar fi de 2,1%.

Climatul prost de afaceri contribuie, de asemenea, la o scurgere de capital de zeci de miliarde de dolari pe an. În lipsa unor oportunităţi de afaceri şi în prezenţa unei politici sufocante cei mai buni şi mai inteligenţi ruşi părăsesc ţara. Astfel, un sondaj de opinie şocant, discutat la Valdai, indica faptul că 68% dintre ruşii cu venituri peste medie doresc ca copiii lor să studieze şi să lucreze în străinătate, în timp ce 37% doresc ca aceştia să trăiască în afara Rusiei pentru totdeauna.

Ceea ce frustrează experţii este faptul că sunt în mare parte de acord cu privire la ceea ce trebuie făcut. Într-adevăr, fişetele guvernamentale sunt pline de planuri de acţiune. Toate vorbesc despre consolidarea statului de drept, despre protejarea drepturilor de proprietate şi despre combaterea corupţiei, despre îmbunătăţirea instituţiilor democratice şi de piaţă, dar şi introducerea unei mai mari concurenţe în politică şi economie.

Cu toate acestea, chiar în timpul acestor discuţii, evenimentele păreau să se îndrepte în direcţia opusă, aşa cum a demonstrat-o preluarea, în valoare de 55 de miliarde de dolari, de către Rosneft, a TNK-BP - marcând cea mai mare reconsolidare a industriei petroliere sub controlul statului din ultimii 20 de ani - şi presiunea la care sunt supuşi activişti ai opoziţiei.

Mulţi experţi Valdai nu văd nicio voinţă politică pentru a trece prin reforme dificile, de teama afectării unor interese personale. În plus, această reticenţă este asociată, mai presus de toate, cu conservatorismul politicianului aflat azi la putere în Rusia.

Participanţii străini la Clubul Valdai se vor întâlni joi cu Vladimir Putin, însă nu pentru cină, ci pentru o întâlnire considerată mai puţin liberă. Şi cu toate că formatul întrebărilor ar putea fi diferit faţă de anii precedenţi, răspunsurile par să fie la fel, conchide FT.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor