Parlamentul ungar adoptă o lege privind înăsprirea controlului statului asupra oamenilor de ştiinţă
alte articole
Parlamentarii ungari au adoptat marţi un proiect de lege care va înăspri controlul statului asupra centrelor şi institutelor de cercetare administrate de Academia de Ştiinţe Ungară (MTA), ignorând protestele împotriva celei mai recente măsuri de extindere a rolului guvernului în viaţa publică, potrivit Reuters.
De când a preluat puterea în 2010, premierul naţionalist de dreapta Viktor Orban a început o politică de politizare a tribunalelor, mass mediei şi universităţilor, plasându-şi guvernul pe o poziţie opusă cu Uniunea Europeană în privinţa standardelor statului de drept.
În baza noii legi, Academia, care are o vechime de 200 de ani, rămâne fără reţeaua de centre şi institute de cercetare, acestea ajungând sub autoritatea unei comisii al cărei preşedinte este numit de premierul Orban. În plus, jumătate din membrii comisiei provin din guvern.
Schimbarea aparent a fost necesară pentru a “asigura o creştere sustenabilă a competitivităţii pe termen lung a Ungariei ... (şi) şi o utilizare mai eficientă a resurselor”, a precizat autorul proiectului, ministrul Inovaţiilor şi Tehnologiei, Laszlo Palkovics.
Palkovics va conduce acum, în numele Academiei, o comisie formată din 11 membri cu scopul de a aloca şi monitoriza finanţările.
Guvernul va administra separat institutele de cercetare şi ar putea înfiinţa unele noi şi închide unele existente.
Premierul Orban îl va numi pe şeful consiliului de cercetare pe baza unei recomandări comune făcute de Palkovics şi preşedintele MTA.
Preşedintele Academiei, Laszlo Lovasz, a declarat că intensificarea influenţei statului asupra cercetărilor ştiinţifice este inacceptabilă şi va contesta noua lege la Curtea Constituţională a Ungariei.
“Unul dintre aspectele foarte problematice este influenţa excesivă a guvernului în ceea ce priveşte standardele europene”, a declarat el pentru Reuters luna trecută.
Mii de cetăţeni ungari au ieşit pe străzi pentru a protesta împotriva restructurării planificate a activităţilor şi bugetelor pentru cercetare.
Comisia Europeană a declarat că va monitoriza sistemul de cercetare publică al Ungariei şi a cerut autorităţilor “să nu ia nicio decizie care va restricţiona libertatea ştiinţifică şi academică”.