Papa Francisc ar putea să deschidă arhivele pentru a clarifica rolul papei Pius în perioada nazistă

Deceniile de suspiciuni legate de rolul jucat de papa Pius al XII-lea, căruia i se mai spune şi 'Papa lui Hitler', în timpul regimurilor fasciste din Italia şi Germania în anii '30 şi '40, s-ar putea încheia odată cu o posibilă deschidere a arhivelor Vaticanului de către actualul suveran pontif, scrie vineri The Daily Telegraph, citând un apropiat al acestuia, rabinul argentinian Abraham Skorka.
Papa Francisc. (Servizio Fotografico L'Osservatore Romano via Getty Images)
Epoch Times România
19.04.2013

Deceniile de suspiciuni legate de rolul jucat de papa Pius al XII-lea, căruia i se mai spune şi 'Papa lui Hitler', în timpul regimurilor fasciste din Italia şi Germania în anii '30 şi '40, s-ar putea încheia odată cu o posibilă deschidere a arhivelor Vaticanului de către actualul suveran pontif, scrie vineri The Daily Telegraph, citând un apropiat al acestuia, rabinul argentinian Abraham Skorka.

Într-un interviu acordat publicaţiei săptămânale catolice The Tablet, rabinul susţine că l-a convins pe papa Francisc, pe care îl cunoaşte de 20 de ani, să ofere acces la arhivele Vaticanului pentru a clarifica rolul papei Pius al XII-lea. El afirmă că actualul suveran pontif i-a spus că pontificatul lui Pius trebuie 'investigat în profunzime'.

Rabinul argentinian a publicat în anul 2010 cartea 'On Heaven and Earth', ce conţine conversaţii pe care le-a avut cu cardinalul Jorge Bergoglio, înainte ca acesta să devină suveran pontif. Una dintre temele acestor conversaţii a fost şi comportamentul papei Pius în timpul războiului, iar din discuţiile celor doi reieşea că nu se pot trage concluzii precise.

Papa Pius al XII-lea este acuzat că ar fi colaborat cu regimurile fasciste din Italia şi Germania în timpul pontificatului său început în anul 1939. Lui i se mai reproşează că a păstrat tăcerea asupra Holocaustului, suspiciune alimentată şi de refuzul Vaticanului de a permite studenţilor să cerceteze arhivele de la acea vreme. Există şi indicii că el ar fi contribuit la exodul a 200.000 de evrei din Germania în anii '30. Cardinalul Eugenio Pacelli, numele sub care era cunoscut înainte de a deveni papă, ar mai fi trimis arhiepiscopilor din întreaga lume scrisori în care le cerea să ajute la obţinerea vizelor pentru 'catolicii ne-arieni' şi pentru evreii convertiţi la creştinism astfel încât aceştia să poată pleca din Germania în ţările lor.

Predecesorul actualului suveran pontif, Papa Benedict al XVI-lea a fost şi el criticat pe acest subiect cu puţin timp înainte de a renunţa la pontificat, când a recunoscut 'virtuţile eroice' ale lui Pius.

Potrivit rabinului din ţara cu cea mai numeroasă comunitate evreiască din America Latină, papa Francisc este un adversar ferm al antisemitismului şi al 'oricărei forme de fanatism'. 'Ceea ce este sigur este că acum evreii au un foarte bun partener la Vatican', mai afirmă el în interviu, şi crede că actualul papă va fi unul 'revoluţionar' faţă de aspecte precum cutumele, protocolul sau extravaganţa Vaticanului, cât şi în modul de abordare a problemei sărăciei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor