Óscar, copilul de 12 ani care predă colegilor săi: Geniul precoce cu spiritul unui adult

Într-o sală de curs din inima Parisului, într-un colţ unde creta trasează hărţi şi cronologii, nu profesoara se află la tablă, ci un copil de doisprezece ani. Se numeşte Óscar, are un coeficient de inteligenţă de peste 130 şi este elev la “École Georges Gusdorf”, o instituţie privată dedicată copiilor supradotaţi. În timp ce colegii îl ascultă în tăcere, el explică degajat evenimentele-cheie ale Revoluţiei Franceze. Profesoara, doamna Jarry, doctor în istorie contemporană, îl priveşte cu admiraţie: „El este cel care ţine ora. Cunoştinţele sale sunt uimitoare.”

Talentul sau nu se opreşte la istorie. „Citeşte un text o singură dată şi îl reţine integral”, explică profesoara. La doar unsprezece ani, Óscar participa deja la cursuri de economie pentru elevii din ultimii ani de liceu, demonstrând o capacitate de învăţare şi o disciplină cu mult peste vârsta sa.

O şcoală născută dintr-o nevoie

Şcoala Georges Gusdorf, fondată în 2008 de Nelly Dussausse şi soţul ei, profesor de matematică, s-a născut dintr-o poveste asemănătoare. Fiul lor, Pierre, era cu doi ani înaintea nivelului şcolar obişnuit şi suferea din cauza neadaptării în sistemul clasic. „Ar fi trebuit să-şi nege firea, să intre într-un cadru care nu lua în seamă sensibilitatea lui”, povesteşte astăzi Dussausse, devenită directoarea instituţiei.

De la înfiinţare, şcoala a primit peste 3.000 de elevi cu abilităţi intelectuale excepţionale şi, în prezent, are aproximativ 230 de studenţi, toţi cu un coeficient de inteligenţă de cel puţin 130. Programa îmbină materiile academice cu formarea creativă: filozofie încă din primul an de primară, cinema, arte plastice, dar şi ateliere de ţesut, desen ori creaţie manuală. În 2025, 97% dintre elevi au promovat cu succes bacalaureatul francez. Misiunea şcolii este clară: să hrănească curiozitatea acestor minţi excepţionale şi, în acelaşi timp, să le ofere echilibru emoţional.

Între sensibilitate şi sete de cunoaştere

Óscar a ajuns la Georges Gusdorf în clasa a cincea, după ce, în şcoala anterioară, se plictisea constant. Hipersensibil la zgomot şi la căldură, preferă să stea aproape de fereastră, departe de agitaţia clasei. Mulţi dintre colegii săi, deşi la fel de străluciţi, se confruntă cu dislexie, disgrafie, tulburări din spectrul autist sau hiperactivitate – semn că supradotarea nu garantează o şcolarizare uşoară.

După terminarea cursurilor, băiatul se îndreaptă direct spre librăria sa preferată. Cititor împătimit, a parcurs „Mizerabilii” în doar două zile şi a citit aproape întreaga operă a lui Dumas şi Balzac. Ritmul lui este impresionant: cinci sau şase cărţi pe săptămână. Suferă însă de abibliofobie, o teamă intensă de a rămâne fără o carte la îndemână.

„Hugo scrie despre întuneric şi despre locuri, Tolstoi surprinde societatea rusă, iar Dostoievski ţese o pânză complexă de personaje şi slăbiciuni — din care se naşte romanul”, explică el cu o maturitate care dezvăluie uimitorul său bagaj intelectual. Librarul care îl cunoaşte de ani de zile zâmbeşte: „Ne întrebăm uneori dacă nu a citit deja mai mult decât noi.”

Viitorul unui spirit neliniştit

Psihologii care lucrează cu tineri supradotaţi subliniază nevoia de sprijin constant, atât intelectual, cât şi emoţional. Specialista franceză Jeanne Siaud-Facchin, cunoscută pentru studiile sale despre copiii cu inteligenţă excepţională, consideră că aceşti elevi „retrăiesc lumea cu o intensitate aparte; percepţia lor e acută, iar empatia adesea dureroasă”.

Cazul lui Óscar vorbeşte despre echilibrul fragil dintre genialitate şi sensibilitate, despre căutarea unei forme de educaţie care să nu strivească, ci să încurajeze diferenţa. În micuţa şcoală din Paris, fiecare oră pare o confirmare că adevăratul talent nu constă doar în a şti, ci şi în a înţelege lumea cu o inimă deschisă.