Opoziţia turcă cere anularea rezultatului referendumului

Principalul partid de opoziţie din Turcia a cerut Consilului Electoral Naţional să anuleze rezultatele referendumului de duminică pe fondul temerilor legate de legitimitatea votului. UE a făcut apel la o investigaţie specială a acuzaţiilor.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. (Captură Foto)
Andrei Popescu
19.04.2017

Valul de proteste din Istanbul nu a dat niciun semn, marţi seară, că acestea vor înceta, în condiţiile în care apelurile pentru lansarea unei investigaţii a rezultatului referendumului din Turcia au început să se amplifice.

Politicienii din opoziţia turcă, precum şi diverse guverne străine, au pus sub semnul întrebării votul de duminică ce îi va oferi preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan puteri semnificative. Tabăra DA a câştigat referendumul cu 51,2% dintre voturi.

“Hoţul, criminalul Erdogan” au scandat miile de manifestanţi din districtul Beşiktaş din Istanbul. Proteste similare au avut loc în capitala turcă Ankara, în Izmir şi în alte oraşe pe cuprinsul ţării.

Observatorii internaţionali au notat nereguli la vot, în timp ce Uniunea Europeană a cerut marţi lansarea unei investigaţii după ce Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a declarat că referendumul nu a avut loc în condiţii egale pentru ambele tabere. De la puciul eşuat din Turcia de anul trecut, guvernul lui Erdogan a folosit starea de urgenţă pentru a reduce la tăcere mass media din opoziţie şi pentru a scoate din joc cadrele universitare critice.

Opoziţia cere anularea rezultatului

“A fost un vot nelegitim”, a declarat Bulent Tezcan, vicepreşedinte al principalului partid de opoziţie CHP (Partidul Republican al Poporului). Susţinând acuzaţiile că au fost acceptate buletine de vot fără ştampilă la secţiile de votare, CHP a cerut în mod oficial Consiliului Electoral Suprem (YSK) să anuleze rezultatul.

Liderul CHP, Kemal Kilicdaroglu, a mers chiar mai departe şi a susţinut că guvernul şi YSK “au organizat împreună o lovitură împotriva voinţei naţionale”.

Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a reiterat temerile legate de legitimitatea votului, cerând oficialilor turci să “lanseze investigaţii transparente privind presupusele nereguli descoperite de observatori”.

Erdogan neagă că ar avea ambiţii dictatoriale

În ciuda temerilor din străinătate, doi lideri mondiali – preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin – l-au sunat pe Erdogan şi l-au felicitat pentru rezultat.

Într-un interviu susţinut marţi la CNN, preşedintele turc a declarat că ar fi fericit să se întâlnească cu Trump şi să dezvolte relaţia cu acesta.

În acelaşi interviu, Erdogan a respins acuzaţiile că în Turcia se formează un regim autoritar, susţinând: “Acesta nu este un sistem care îi aparţine lui Tayyip Erdogan. Eu sunt o fiinţă muritoare, pot murit în orice moment”.

YSK a declarat că rezultatul oficial va fi prezentat în aproximativ 10 zile şi că doar atunci va putea opoziţia să facă apel la Curtea Constituţională împotriva rezultatului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor