Oficiali bulgari implicaţi în emiterea de paşapoarte false pentru cetăţeni din Ucraina şi Republica Moldova

Pasaport bulgaresc. (wikipedia)
Andrei Popescu
01.11.2018

Procurori bulgari au acuzat câţiva înalt oficiali de stat în legătură cu o schemă de fraudare de documente oficiale, precizând că aceasta a permis unor cetăţeni din Ucraina, Republica Moldova şi vestul Balcanilor să obţină paşapoarte bulgare şi să călătorească liber în Uniunea Europeană.

Autorităţile bulgare au declarat miercuri că l-au arestat pe Petar Haralampiev, directorul Agenţiei de Stat pentru Bulgarii din Străinătate, pe baza suspiciunii că acesta a primit mită şi a condus un grup infracţional organizat. Avocatul lui Haralampiev a susţinut că clientul său a negat acuzaţiile, potrivit RFE/RL.

Aproximativ 20 de persoane au fost de asemenea reţinute în cadrul investigaţiei, inclusiv secretarul şef al agenţiei care furnizează servicii bulgarilor din diaspora, Krasimir Tomov, pentru acceptare de mită şi trafic de influenţă.

Investigatorii au acuzat de asemenea un cetăţean sârb şi unul bugar din oraşul vestic Kiustendil, situat în apropierea frontierelor cu Serbia şi Macedonia, pentru implicare în această schemă.

“Acesta este cel mai grav caz de corupţie la nivel înalt care a ieşit la lumină” în Bulgaria, a declarat reporterilor Ivan Gheşev, adjunct al procurorului şef.

Procurorii au afirmat că aceşti “clienţi”, care proveneau în principal din vestul Balcanilor, Republica Moldova şi Ucraina, au plătit până la 8.000 de euro pentru a obţine certificate false care să le confirme presupusa lor origine bulgară.

Cu aceste certificate, persoanele respective puteau depune cereri pentru a primi paşapoarte bulgare şi astfel obţineau şi dreptul de a călători şi lucra liber în Uniunea Europeană.

Postul de radio public BNR a susţinut că prin această schemă se eliberau 30-40 de paşapoarte false pe săptămână.

Autorităţile bulgare au declarat că grupul infracţional părea să vizeze persoane din Macedonia, Serbia, Republica Moldova şi Ucraina, unde există grupuri minoritare bulgare semnificative.

Totodată, s-a plătit mită şi pentru a accelera procesul de obţinere a paşaportului, au precizat autorităţile.

În plus, procurorii au adăugat că unele dovezi sugerează că schema de fraudare de documente oficiale datează din iunie 2017, la o lună după ce Haralampiev a preluat conducerea Agenţiei de Stat pentru Bulgarii din Străinătate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor