OECD avertizează Ucraina că legea privind agenţiile anticorupţie ameninţă investiţiile străine

Sediul OECD din Paris (Antoine Antoniol/Getty Images)
Redacţia
23.07.2025

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a avertizat Ucraina pe 22 iulie că legea care vizează independenţa agenţiilor anticorupţie ar putea descuraja investiţiile în domeniul apărării şi al reconstrucţiei, a relatat European Pravda, citând o scrisoare pe care a obţinut-o, potrivit The Kyiv Independent.

Şefa departamentului anticorupţie al organizaţiei internaţionale, Julia Fromholz, şi-ar fi exprimat îngrijorarea în legătură cu această lege într-o scrisoare trimisă Irinei Mudra, adjunctă a şefului Biroului Preşedintelui, înainte ca legea să fie adoptată.

Proiectul de lege, adoptat rapid de Parlament pe 22 iulie şi semnat de preşedintele Volodimir Zelenski în aceeaşi zi, conferă procurorului general autoritate extinsă asupra Biroului Naţional Anticorupţie al Ucrainei (NABU) şi asupra Parchetului Specializat Anticorupţie (SAPO).

Organizaţiile de supraveghere şi parlamentari din opoziţie au criticat legea, acuzând autorităţile că încearcă să desfiinţeze infrastructura anticorupţie a Ucrainei.

Oficialul OECD ar fi avertizat că proiectul de lege ameninţă independenţa agenţiilor anticorupţie şi ar putea submina credibilitatea Kievului în faţa partenerilor externi. Acest lucru ar putea afecta negativ investiţiile în apărare şi finanţarea reconstrucţiei.

Investiţiile străine au fost esenţiale atât pentru redresarea Ucrainei, cât şi pentru nevoile sale de apărare, într-un context economic extrem de tensionat din cauza invaziei ruse.

Potrivit Juliei Fromholz, legislaţia ar putea, de asemenea, să împiedice eforturile Ucrainei de a adera la OCDE şi la convenţia acesteia împotriva mitei.

OECD este o organizaţie cu sediul la Paris, formată din 38 de economii dezvoltate şi emergente din Europa, Asia, Americi şi alte regiuni ale lumii, care promovează creşterea economică şi economia de piaţă.

Ucraina doreşte să adere la organizaţie până în 2026, ca parte a unui program naţional de patru ani lansat în iunie 2023.

Într-un raport din luna mai, OECD a lăudat progresele Ucrainei în combaterea corupţiei şi în consolidarea integrităţii în afaceri, în ciuda invaziei ruse la scară largă.

„Chiar şi în timpul războiului de agresiune declanşat de Rusia, Ucraina a făcut progrese semnificative în lupta împotriva corupţiei, recunoscând că un cadru solid de integritate este esenţial pentru încrederea mediului de afaceri, încrederea publică şi redresarea postbelică”, declara la acel moment secretarul general al OECD, Mathias Cormann.

Şi alţi parteneri internaţionali ai Kievului şi-au exprimat îngrijorarea faţă de noua lege controversată. Pe 22 iulie, Comisia Europeană a transmis că NABU şi SAPO „sunt esenţiale pentru agenda de reforme a Ucrainei şi trebuie să funcţioneze independent pentru a combate corupţia şi a menţine încrederea publică”.

„Instituţiile anticorupţie ale Ucrainei sunt vitale pentru parcursul său de reforme. Restrângerea lor ar fi un regres major. Protejarea independenţei acestor instituţii şi continuarea progresului în privinţa statului de drept rămân aspecte-cheie pentru procesul de aderare al Ucrainei la UE”, a declarat ministrul de Externe al Olandei, Caspar Veldkamp, pe platforma X, în data de 23 iulie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor