O patrulă aeriană chineză a identificat avioane trimise în recunoaştere de Japonia şi SUA
alte articole
Două avioane trimise de guvernul de la Beijing au identificat patrula de recunoaştere formată din două avioane americane şi 10 aparate de zbor japoneze, printre care şi un avion de luptă F-15, în interiorul noii zone de apărare impuse unilateral, conform presei de stat chineze, anunţă The Boston Globe.
Autoritatile din China au instaurat unilateral, sambata trecută, o zona aeriana de identificare în zona Marii Chinei Orientale, intre Coreea de Sud si Taiwan, unde este situat un mic arhipelag care aparţine Japoniei, insulele Senkaku, si revendicat de Beijing sub numele Diaoyu.
Statele Unite, Japonia si Coreea de Sud au decis să nu ia în considerare această zonă.
În virtutea regulilor impuse de China, avioanele care vin în zonă trebuie sa prezinte planul de zbor, naţionalitatea şi să rămână în contact radio cu autoritatile chineze.
Chiar dacă forţele aeriene chineze nu au arătat intenţii ostile, această mişcare a crescut tensiunea în conflictul dintre China şi Japonia, putând scăpa de sub control la cea mai mică greşeală.
Statele Unite, legate printr-un acord să protejeze Japonia în cazul unui atac, s-au implicat direct în acest conflict prin trimiterea a doua avioane neînarmate B-52 în spaţiul aerian contestat. China a susţinut că toate avioanele care nu anunţă în avans survolarea zonei de apărare riscă consecinţe militare.
Vineri, oficialii au declarat că administraţia Obama a decis ca toate liniile comerciale ale Statelor Unite să se supună cererii Chinei de a fi înştiinţată de zborurile prin spaţiul internaţional de zbor, care a fost reclamat ca o zonă de apărare aeriană.
Chiar dacă Statele Unite au continuat să trimită avioane militare contrar declaraţiilor din Beijing, oficialii au declarat că decizia ca avioanele civile să se conformează cererilor chineze a venit dintr-un exces de precauţie.
Analiştii susţin că Beijingul nu intenţionează să provoace un conflict prin noua zonă de apărare aeriană, ci doar încearcă să susţină că este îndreptăţit la insulele ce îi aparţin Japoniei. Însă calculele Chinei au fost greşite deoarece, cel mai probabil, nu se aştepta ca Statele Unite şi Japonia să-i răspundă în forţă.
”China a crezut cel mai probabil că prin declararea acestei zone nu va exista nicio consecinţă strategică comparativ cu acţiunile sale din trecut, atunci când, prin paşi mărunţi şi calculaţi, îşi mărea zona de influenţă, ceea ce deranja ţările vecine dar nu ar fi provocat un conflict”, a explicat Scott Harold, expert în domeniul securităţii din Asia, la Rand Corporation, conform The Guardian.
China are două opţiuni în acest moment, mai spune Harold, să ”nu facă nimic şi să confirme lumii că expansiunea sa este periculoasă, cum se aşteaptă toată lumea, sau să facă ceva care să confirme lumii că zona este un pericol”.
După zborul efectuat la începutul săptămânii de două bombardiere americane, Coreea de Sud a trimis şi ea avioane în zonă fără a contacta autorităţile chineze.
Japonia este susţinută în acest moment atât de Washington cât şi de Seul, însă guvernul de la Beijing, măcinat de luptele de putere dintre liderii chinezi, şi-a concentrat toată atenţia asupra Japoniei.
"Dacă Statele Unite nu merg prea departe, nu îi vom ţinti în zona noastră de protecţie. Ceea ce trebuie să facem acum este să împiedicăm cu fermitate orice acţiune provocatoare a Japoniei", scrie The Global Times, conform Hotnews.
China este hotărâtă să facă demersuri suplimentare pentru a-şi stabili controlul asupra noii zone aeriene. Joi, într-un discurs al purtătorului de cuvânt al Ministerului Chinez al Apărării, Yang Yujun, China a ironizat atât Japonia cât şi Statele Unite pe care le-a acuzat că poartă un discurs dublu.
”Dacă Japonia trimite avioane deasupra acestei zone, avem toată legitimitatea să ne trimitem avioanele în propria lor zonă", situaţie similară cu cea din Războiul Rece. "Japonia să renunţe mai întâi la a sa şi noi am putea lua în calcul să o desfiinţăm pe a noastră peste 44 de ani.”, a declarat Yujun.
Japonia şi Statele Unite îşi vor întări cooperarea militară în regiune. Avioanele nipone E-2C vor staţiona în baza de la Okinawa iar dronele americane vor deveni utilizabile în scurt timp, a anunţat codianul japonez Yomiuri Shimbun.
Catherine Ashton, şeful diplomaţiei europene, a criticat acţiunile Chinei care pot perpetua tensiunile din acea zonă şi poate ruina relaţiile diplomatice existente.